AUTOSTRADA SOARELUI

Povestire scrisă de Veronica Stănică, aleasă de Ion Manolescu la Creative Writing Sundays, pe 26 martie 2017, la tema „Secretele smartphone-ului. Ce se întâmplă când deschizi telefonul persoanei iubite și afli ceva neașteptat?”

veronica stanica

 Aruncă naibii guma aia, ştii că mă enervează! se răsti el, strivind ţigara în scrumieră.

 Ei, lasă, că şi pe tine prea te enervează orice. E cu nicotină, mă ajută să mă las de fumat. Ai putea săîncerci şi tu, la o adică.

 Încearcă tu să nu mai plescăi! Mi se-ntoarce stomacul pe dos. Aşa se-aude şi noaptea, când se linge javra aia a ta în fund. Era musai să doarmă cu noi în cameră, nu? Te pomeneşti că murea dacă-l culcai în hol!

 Vorbeşte, mă, frumos! Ce vină are bietul căţel că ai tu draci în cur? Mai bine l-ai duce puţin afară, că şi-aşa nu l-a scos nimeni azi.

 Nu-l duc eu nicăieri. Vrei să-l duci, du-l. E câinele tău, ocupă-te. Să-ţi laşi telefonul acasă când pleci, că poate sună ăia. Apropo, poţi să-mi spui şi mie de ce le-ai dat numărul tău? Ce te-a apucat? Eu înţeleg că ţi-e greu şi că te-ai săturat, da’ chiar aşa, nu mai ai răbdare deloc, vrei să fii prima care aude că a mierlit-o sau ce?

 În loc să zici mersi că ţi-am dus-o şi la spital… Alta în locu’ meu o lăsa să crape, mă! O oră am lipsit, atât. Am fost cu Bobo la veterinar să-l programez pentru vaccin. Special m-am dus cu autobuzul, să n-o las prea mult singură. Când m-am întors zăcea-n fotoliu, galbenă ca lămâia. Stătea ţeapănă şi se uitala mine. Uită-te şi tu, am găsit farfuria goală. Cinci sarmale a ras! Erau ultimele. Le ţineam pentru tine, să ai tu ce mânca când te întorci din cursă. Sarmale îi trebuiau ei?! Ce făcea asta până să vin eu la voi, mă? Cum te descurcai tu singur cu ea? Ce te uiţi aşa la mine? Ce-am zis, ce nu-ţi convine? Gata, tac. Ies afară cu Bobo. Dacă sună tanti Aurelia mă strigi, că nu plec din faţa blocului. Şi nu mai fuma atât! Mai bineai mânca ceva, că n-am chef să-ncep să umblu şi cu tine prin spitale. Caută-n frigider, vezi, poate nu l-o fi golit maică-ta de tot.

Femeia chemă câinele şi-l trase mai aproape, să-i potrivească lesa. De bucurie, Bobo începu să latre şi să se învârtă în jurul lor, încurcându-li-se printre picioare. Botul câinelui atinse tălpile desculţe ale bărbatului, mânjindu-le de bale. Vali îşi chirci degetele. Futu-ţi javra mă-tii! Ce i-ar mai fi făcut el vânt lui Bobiţă ăsta… Uneori îşi imagina cum îl lua cu el în cabină şi, undeva după Lehliu-Gară, acolo unde-i numai câmp cât vezi cu ochii, deschidea geamul din dreapta, apuca javra de ceafă şi-i făcea vânt din mers, fără să-ncetinească măcar. Dacă se concentra puţin, reuşea chiarsă-l audă schelălăind… Oftă. Înţelegerea era înţelegere. Stăm cu maică-ta dacă ţii neapărat, dar îl aduc şi eu pe Bobo. Pricepe şi tu că n-am cui să-l las. Pricepuse.

Gina era mai în vârstă decât el şi mai fusese căsătorită. Lui Vali îi plăcuseră braţele ei de femeie muncită şi picioarele puternice, care se pricepeau să-l cuprindă. O întâlnise la o benzinărie pe Autostrada Soarelui, undeva la ieşirea din Bucureşti. Îi servise o cafea şi un sandviş şi intraseră în vorbă. La plecare, o luase cu el în camionul cu care transporta mărfuri la Constanţa. În parcarea de lângă Hanul Piraţilor, după câţiva mici şi-un pet de bere, se cunoscuseră mai bine. Nu mult după aceea, Vali îi propusese să se mute împreună. Îi explicase că locuieşte cu maică-sa. Era bătrână şi bolnavă, nu avea cum s-o lase singură. N-o să ne deranjeze, o să vezi. Nu deranja prea mult, ce-i drept. Doar că nu era nici atât de bătrână şi nici atât de bolnavă pe cât sperase Gina. Şi mai era şi mută. Baba avea un obicei ciudat, se furişa-n bucătărie şi mânca pe ascuns până i se făcea rău. Cineva trebuia să stea mereu cu ochii pe ea. Nu-i convenea, dar nici la benzinărie numai voia să se întoarcă. Muncă multă, bani puţini… Cu muta, de bine, de rău, se descurca. Vali avea el fixurile lui, îi făcea observaţie din orice şi nu prea-l suporta pe Bobo, dar nu era om rău. Şi poate, cine ştie, la un moment dat, după ce baba n-o mai fi…

Lui Vali nu-i plăceau câinii, nu-i plăcuseră niciodată. Hai, că-i bătrân! îi spusese Gina când venise prima oară vorba despre căţel. N-o să ne chinuiască prea mult. Un lucru totuşi nu înţelegea. La câininu-ica la oameni? Oamenii, când îmbătrânesc, se ramolesc, devin neputincioşi… Bobo era vioi, energic, mânca şi-şi lingea coaiele sub patul lor conjugal, uneori chiar avea impresia că Ginei îi făcea plăcere să-l asculte, ba ajunsese chiar să se întrebe ce o stârnea mai tare, mângâierile lui de bărbat sau plescăitul ăla greţos?

Îşi aprinse o ţigară şi se aplecă peste fereastră. Gina se juca cu Bobo în grădina de lângă bloc. Îi arunca un băţ şi câinele i-l aducea sprinten înapoi. Bravo, Bobo, bravo, iubitu’ lu’ mama! îl încuraja femeia. Fi-ţi-ar javra… Auzi mobilul Ginei vibrând pe masa din bucătărie. Azvârli ţigara, îşi trase un scaun şi apucă nerăbdător telefonul. Nu era spitalul. Primise Gina un mesaj. Vă mulţumim pentru vizita în clinica noastră. Avem plăcerea să văamintim că joi, ora 10:30, vă aşteptăm la vaccinare împreună cu pacientul înregistrat cu numele Bobo, în vârstă de un an şi nouă luni, rasa caniche… Un an şi nouă luni? Cum un an şi nouă luni? Ăsta-i câine bătrân, Gina? Ăsta n-o să ne chinuiască prea mult? Simţi cum îl trec toate căldurile. Futu-ţi javra mă-tii, las’ că…

Telefonul vibră din nou. Era tanti Aurelia, infirmiera. O cunoştea pe mamaie ca pe-un cal breaz. Nu era prima dată când o internau la ea pe secţie. Să stea liniştit că mamaie e bine. Să aibă grijă însă cu carnea tocată, că n-are voie la bilă. În rest e sănătoasă tun, i-au făcut inclusiv EKG-ul. E mai bun ca al meu, domnu’ Vali, glumi tanti Aurelia. Mâine v-o dă acasă. O anunţaţi dumneavoastră pe doamna Ginuţa, da? Era îngrijorată, săraca, ar mai fi vrut să stea da’ avea ceva de rezolvat. I-am zis să meargă liniştită, că până mâine eu sunt doctoru’ aici.

Vali răsuflă uşurat. Baba asta era airbagul lui, centura lui de siguranţă… Înainte să plece în Italia, Sandu îl rugase să se mute la el, să aibă cine sta cu mă-sa. Nu pot, băi, s-o las singură tocmai acum, la bătrâneţe. Aşa, dacă te ştiu pe tine aici, sunt şi eu liniştit. Lui Vali aranjamentul îi convenea. Cu ce trimitea Sandu pentru babă, cu ce mai câştiga şi el, se descurca binişor. Reuşise chiar să pună şi ceva bani deoparte. Avea el planurile lui. Afacerea la care amândoi visau, pe vremea când erau elevi şi împărţeau aceeaşi bancă, voia acum s-o pună singur pe picioare. Încă n-avea toţi banii, dar o să-i aibă el. Cât timp trăia bătrâna, era asigurat. Dacă s-ar fi-ntâmplat ceva… Nu doar că se ducea naibii şi-afacere şi tot, dar rămânea şi fără un acoperiş deasupra capului.

Se apropie de fereastră si privi lung la Gina. Îşi aprinse o ţigară şi o fumă pe îndelete. Închise geamul, goli scrumiera şi o lăsă pe masă, lângă telefon. Un gând mai vechi îl făcu să zâmbească. Şterse mesajul de la clinică. Las’ că de-acuma Bobo n-o să mai aibă nevoie de vaccin. S-a încălzit afară, i-ar prinde mult mai bine o plimbare la aer curat. Ştia el un loc frumos, cu soare.


Dacă ți-a plăcut, apasă!