1 iulie , 2018

FRAGIL

FRAGIL

Povestire scrisă de Mariana Băncilă, apreciată de Ana Maria Sandu la concursul trimestrial de povestiri – „e o distopie simpatică. Mi-a amintit puțin de Paul Auster, În țara ultimelor lucruri. Textul are un aer ușor grăbit, ar merita, poate, să fie puțin dezvoltat. Dar e foarte vizual, iar personajul are tandrețe și umor.”

INSTITUTUL a emis decretul despre „Ziua Morții” în ianuarie 2028. Documentul zicea, negru pe alb, că începând cu acea dată, 150.000 de oameni cu vârsta peste 60 de ani urmau să moară în fiecare an. Statul era în insolvență după zecile de miliarde de euro împrumutate de la FMI, iar fondul de pensii se prăbușise sub povara celor paisprezece milioane de pensionari. Natalitatea scăzuse dramatic din cauza migrației internaționale, statisticile confirmând o accentuare fără precedent a fenomenului de îmbătrânire a populației.

Decretul era rezultatul unor cercetări de peste douăzeci de ani, susținute de o echipă de experți din toate domeniile, iar selecția celor 150.000 de oameni urma să se facă cu ajutorul unui algoritm, indiferent de etnie, religie, clasă socială sau orientare sexuală.

După șocul inițial, a urmat haosul. Zeci de proteste în stradă, sute de talk show-uri, mii de articole și intervenții din partea bisericii, economiștilor, sociologilor și filosofilor, toate au rămas fără răspuns. Cu timpul, oamenii s-au obișnuit. După șaizeci de ani, un plic alb, fără expeditor, te putea anunța oricând care avea să fie ultima zi din viața ta și din acel moment aveai la dispoziție cel puțin o lună ca să te pregătești. „Ziua Morții” devenise un fenomen.

Mai întâi, psihologii au observat dispariția cazurilor de depresie și sinucidere. Oamenii nu se mai simțeau triști, viața căpătase dintr-odată sens, perspectiva morții – palpabilă și măsurabilă în anii care-ți mai rămâneau până la 60 – arunca în desuetudine orice stres, orice luptă. Oamenii aveau șansa să-și facă ordine în viață, să ierte, să spună lucruri pe care nu avuseseră curajul să le spună niciodată sau să-și ia la revedere. Lumea literară respira si ea fenomenul prin toți porii, scriitorii aducând noi și noi elogii lui Horațiu și al său carpe diem, în timp ce editurile înfloreau, titluri ca Ziua Morții – ghid de supraviețuire sau Cum mi-am petrecut Ziua Morții devenind rapid bestseller-uri. Au urmat notariatele si agențiile de turism. Pachetele „Ziua Morții” includeau procesarea în regim de urgență a tuturor cazurilor de moștenire, vânzare-cumpărare, donație și, respectiv, sejururi de neuitat în destinații dintre cele mai exotice. De departe, însă, cea mai spectaculoasă transformare a avut loc pe piața serviciilor funerare. Companiile de pompe funebre aveau acum departamente specializate în „Ziua Morții”, care ofereau consultanță viitorilor răposați din ziua primirii plicului și până la ceremonia propriu-zisă. Sub sloganul „Ziua Morții”- o experiență de neuitat, trimiteau invitațiile la înmormântare, asigurau cateringul, ținuta și machiajul, pregăteau discursurile, instruiau bocitoarele și garantau chiar și un număr fix de apariții în presă.

Domnul Dobrilă deschise plicul alb fără nicio emoție. În interior era o bucată de carton de dimensiunea unei cărți de vizită, cu o dată inscripționată pe mijloc: 17.02.2058. Deci avea la dispoziție o lună și două săptămâni. Mai mult decât suficient, își spuse. Apăsă pe buton, își făcu o cafea și ieși pe balcon să fumeze o țigară, cipul anti-fumat era apă de ploaie.

N-avea familie și nu fusese niciodată căsătorit. La 64 de ani se pensionase după ce un robot îi secționase laba piciorului. De atunci își petrecea zilele în casă, construind corăbii în sticlă. Era pasiunea lui de-o viață și în ultimii ani i se dedicase cu totul. O corabie putea să-i ia și un an, mai ales că acum găsea mai greu lemn, iar metalul fotoincizat se usca mult mai încet după ce era lăcuit. Avea unsprezece minuni și știa cu ochii închiși fiecare chilă, fiecare velă, fiecare catarg.

Se întoarse în casă, activă robotul însoțitor și îi ceru să-i facă legătura cu prima firma de pompe funebre din baza de date.

— Bună ziua, domnule Dobrilă, cu ce vă putem fi de folos?

— Bună ziua, am primit astăzi plicul alb cu Ziua Morții.

— Pentru ce dată, domnule?

— 17 Februarie.

— În regulă, domnule, ce pachet doriți să alegeți?

— Standard, vă rog. Nu am familie și nu vreau niciun fel de ceremonie, am nevoie doar de asistență pentru vânzarea locuinței.

— Sigur. Și unde doriți să direcționăm fondurile aferente?

— Către Societatea Națională a Artizanilor în Sticla Virtuală.

— În regulă, domnule. Vă mai putem ajuta cu ceva?

— Da, ar mai fi ceva. Aș dori să fiu îngropat împreună cu unsprezece corăbii miniaturale în sticlă.

— Nu înțeleg, domnule. Adică un fel de jucării?

— Nu. De fapt, da, puteți spune și așa. E un hobby al meu.

— Sigur, domnule, pentru o taxă suplimentară putem rezolva.

— Vă mulțumesc.

— Noi vă mulțumim pentru încrederea acordată. Costurile au fost actualizate în softul dumneavoastră. Vă dorim o experiență extraordinară de Ziua Morții.

Ziua Morții se apropia și toate detaliile fuseseră rezolvate. Apartamentul era gol, tranzactia fusese deja încheiată, urmând ca în ziua înmormântării domnul Dobrilă să predea cheia companiei de pompe funebre. În mijlocul camerei rămăsese doar cutia cu corăbii, pe care scria FRAGIL.

În ultima zi, domnul Dobrilă își propuse să facă o plimbare, în ciuda piciorului care-l supăra. Ieși afară, trase aer în piept și-o luă ușor spre parcul de lângă bloc. Ațipi pe o bancă, încălzit de soarele amiezii, când ceasul bipăi scurt.

Mesaj important. Ziua Morții dumneavoastră a fost anulată. INSTITUTUL.

Tâmpiții, zise încet domnul Dobrilă. Ajunse acasă, deschise cutia pe care scria FRAGIL și se-apucă de lucru.


Dacă ți-a plăcut, apasă!
#mariana băncilă

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *