Pentru că am fost leneș, am rămas în urmă cu antrenamentele create pentru Zuzu. Așa că recuperez!
Schița 1.
Mama și tata erau în ședință. Ce cadouri să-i aducă moșul micului Goe anul acesta? Chestiunea nu se lăsa ușor tranșată.
– O bicicletă.
– Și la anul o să-i fie prea mică!
– Îi luăm una mai mare.
– Și dacă nu-i ajung picioarele până jos? Și, oricum, nici n-o să poată s-o folosească până la vară. Și apoi, la vară, cine știe unde se duce cu ea? Dacă îl aleargă câinii? Dacă sare în fața mașinilor? Trebuie să-i luăm o cască. Dar de unde știm că o s-o poarte?
– OK. Altceva.
– Mai bine îi luăm o cască, să știi. S-o poarte prin casă, să vedem dacă se obișnuiește. Dacă e cuminte și o poartă, îi luăm bicicletă data viitoare.
– Ești Zuzu?
– Dacă eu sunt Zuzu, e și el, că e al nostru! Așa că sigur e un plan bun!
***
Începem antrenamentul de imaginație:
Schița 2.
Mi-am îndreptat telescopul spre Calea Lactee și nu mi-a venit să cred ce am văzut. O turmă de văcuțe păștea stele. Zic: aoleu, să vezi că nesăbuitele astea ne mănâncă toată galaxia, te pomenești că rămânem și fără soare.
Mă urc în movmobil, trec pe la stația de alimentare cu imaginație, pornesc motorul și, în câțiva ani-lumină, aterizez în coarnele galactice ale unei văcuțe extraterestre din specia Zuzu. Îi transmit telepatic toată disperarea mea, iar ea scoate din talanga de la gât o autorizație.
„Posesoarea acestei autorizații este îndreptățită să mănânce 1000 de stele pe zi, cu condiția ca din laptele ei să hrănească pui de stele noi.
Acest demers se înscrie în Strategia Intergalactică de Regenerare a Universului și contribuie la zăpăcirea ființelor de știință de pe planetele arogante.”
Oricât am încercat să descifrez semnătura de la final, n-am reușit.
***
Începem antrenamentul de imaginație:
Motaneeeel, am primit abțibilduri cu tine :D yeeey!
Oooo, și unde m-ai lipit?
:)))) Ca pe moaște
Vaaaaaai, pai cum sa te lipeeeesc, se poaaaate? :D
Te pastrez asa neintinat in cutia cu… Motanov si pruna mov :D
=))))) exaaaaact, da’ n-am zis eu =)))))))))