INTERVIU CU BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU

Interviu realizat de Simina Diaconu.

BAS vine duminică în malaxorul Creative Writing Sundays.

Ce ai învățat de 8 ani (sau cât?) de când ești editor la Polirom? Ce convingeri ți-au fost date peste cap?

Am învățat prea multe pentru a le putea enumera într-un interviu. Am învățat meseria, cu totul, dat fiind că veneam dintr-o zonă înveninată, însă total diferită, cea a jurnalismului cultural. Îmi dau seama cât am învățat doar când mă lovesc de întrebări și argumente de genul „De ce nu publicați cartea X? Că eu aș cumpăra-o…!” sau când, din păcate, simt că o carte extraordinară nu va vinde absolut deloc. Sincer, nu mai țin minte ce convingeri aveam eu acum 8 ani, dar ceea ce știu acum este că între cele două existențe între care mă împart, cea diurnă, de editor, și cea nocturnă, de cititor/cronicar de carte/scriitor, e o prăpastie. Acum 8 ani credeam că le voi putea trăi simultan. A, și mai credeam în sinceritatea oamenilor, în frumusețea vieții literare etc.

Ce puncte tari au autorii care apar în colecția Biblioteca Polirom, ce îi face pe ei foarte buni?

Biblioteca Polirom e o colecție de literatură universală, așa că nu putem vorbi despre „autorii BP”, ci, în mod normal, de o selecție făcută de o echipă. Încerc, în ceea ce mă privește, să îmbin literatura comercială cu tot ce e mai valoros într-un an editorial, cu romanele care câștigă premiile importante ale lumii sau, dacă nu e cazul, cu finaliștii importanți. Bineînțeles, intervin aici destule obstacole, cum ar fi concurența, cenzura economică, propriul gust al selecționerului etc.

În primul rând, însă, eu văd Biblioteca Polirom ca pe purtătoarea unei bune tradiții editoriale, ca pe un proiect construit cu luciditate, însă nu unul rigid, ci unul care să permită atât literatură inovatoare, cât și reeditarea (retraducerea) marilor clasici. Iarăși, orice discuție despre BP trebuie să se refere la proiecte/serii de autor, cum ar fi Hemingway, Nabokov, Gunter Grass, Salman Rushdie, Philip Roth, Orhan Pamuk.

Citești multe cărți apărute recent în afară și bănuiesc că și multe de la noi. Cum diferă, cum se aseamănă, ce observații ai pe tema asta?

Citesc multe cărți din afară înainte să apară în afară. Și, da, citesc cam tot ce mi se pare relevant în literatura română contemporană. Orice comparație aș face, mi s-ar părea că are la bază un reducționism imbecil. De multe ori, de exemplu, proza autohtonă îmi pare mai proaspătă, tocmai pentru că nu iese dintr-un curs de creative writing, cam cum are tendința să pară literatura americană, de exemplu. Sau cea britanică, de ce nu? Nu mă refer la marii autori, care au știut să fugă din malaxorul creative writing-ului și să-și construiască o voce. Mă refer la paradigma Michael Chabon – Dave Eggers, la atotputernica autoficțiune, care sună la fel, indiferent din ce computer ar țâșni. Cred că în România se scrie o poezie extrem de originală, de puternică, că există aici o efervescență poetică și o inteligență creativă superioară poeziei momentului din Europa occidentală.

Publicați volume de povestiri la Polirom. Crezi că există un public specific pentru proza scurtă? Ce are diferit de cititorii care preferă romanele?

Cred că publicul prozei scurte este parte din acel public restrâns care nu cade în plasa comercialului bine pictat la suprafață, un public fidel literaturii de calitate, care urmărește premiile internaționale, care citește recenzii din presa internațională etc. Romanul este un gen atât de popular, adună sub umbrela lui atâtea tipuri de scriitură, atâția neaveniți, atâta prostie și atâta lipsă de talent, încât, prin comparație, cred că proza scurtă e văzută ca un rafinament i.e. gen-minor-însă-categoric-bun.

În Enter Ghost duci interpretarea lecturilor alese foarte departe. Cum crezi că ar trebui citite cărțile – ar trebui să ne oprim și să ne notăm conexiunile pe care le facem pe baza a ce citim, să facem un fel de jurnal de lectură? Cum ne-ar ajuta?

Și eu care credeam că duc interpretarea foarte aproape… :) Am încercat să mă țin foarte aproape de text, recul personal în fața lipsei de limite a interpretării în critica actuală. Cred că fiecare citește cum poate, cum i s-au format automatismele de lectură încă din școală. În plus, fiecare tip de literatură cere un tipar diferit de lectură. Sunt convins că un studiu de istoria artei merită cel puțin efortul unei fișări. Jurnalul de lectură ar putea avea și efecte amuzante: citindu-l după ani de zile, îți dai seama cât de naiv erai sau, din contră, ce perspicace erai la 14 ani. Eu sunt un cititor extrem de împrăștiat, citesc câteva (destule) cărți în paralel, am și câteva agende abandonate strategic prin casă, ca să pot face notițe. Cred că agenda e esențială pentru un scriitor, lucru pe care-l afli destul de târziu, din păcate. Niciodată să nu te încrezi în senzația că vei reține categoric „acea idee genială”. Sau, mai rău, „metafora aia”…

Ești unul dintre organizatorii Festivalului Internațional de Literatură de la București. Mi s-a părut cam convențional ca formă de prezentare. Nu crezi că e nevoie de puțină inovație în întâlnirea dintre scriitori și public? (La Berlin, de exemplu, există o preocupare în sensul ăsta.) Vorbește-ne puțin despre scopurile festivalului și ce rezultate are.

Ai participat la vreo ediție? Nu, nici nu credeam… (Notă Simina: Da, la două.) Când am început noi acest festival, în 2008, singurul eveniment de acest gen era cel numit Zile și nopți de literatură de la Neptun, unde singurii care se puteau bucura de prezența invitaților străini erau cei câțiva scriitori români invitați de USR. Ce am vrut noi să facem, pe bani zero, a fost un eveniment viu, deschis, unde scriitorul să poată intra în dialog cu publicul și cu un moderator informat și informal. Adică ceva diferit de o lansare de carte cum erau în 2008 și cum sunt și acum.

Sigur, cred că e nevoie de inovație, dar la noi inovațiile au fost de structură, nu de poleială, cum îmi arați la Berlin. Urmărește programul FILB de la început și până acum, apoi vei înțelege că în fiecare an am încercat să schimbăm ceva, fie în calitatea dialogurilor, fie în temele puse în discuție.

Când vom avea banii Berlinului, infrastructura Berlinului, sprijinul pe care-l capătă Manchesterului din partea primăriei etc., atunci să știi că ne vom apleca asupra inovației de superficiu. Până atunci, preocupările sunt să ne vină scriitorii, să decurgă perfect serile, să plece toată lumea cu bine și, în mare, să avem un eveniment reușit. Pentru că-l facem pentru public, în primul rând.

Ce planuri personale literare ai pentru viitorul apropiat?

Cred că mă îndrept spre finalul unui volum de poezie, adică am vreo 23 de poeme, scrise în 2 ani. Încep o monografie Paul Georgescu, cu bătaie destul de lungă, și cred că-mi voi face cadou încă o traducere bună anul acesta. Pe urmă, mai vedem, dacă mai trăim.


Dacă ți-a plăcut, apasă!

2 Comments for this entry

acte manqué

May 15th, 2014 on 15:32

înveninată, învecinată