9 septembrie , 2016

LA FETELE FRUMOASE NU LE IEI BANI, LE DAI

LA FETELE FRUMOASE NU LE IEI BANI, LE DAI

Povestire scrisă de Cătălina Suditu, apreciată de Dan Coman la concursul trimestrial de povestiri, „pentru registrul cool & vocea blazată, autentică”.

*

Agri stă cu fundul pe bordură. Eu întind mâna către șosea. A trecut cam un sfert de oră de când trebuia să fi venit autobuzul. Cam atât și de când îmi flutur mâna înaintea mașinilor. Muzica se aude din stație, cu toate că suntem la o distanță considerabilă de lac. Din pădure ies din când în când tipi și tipe ușor amețiți. Unii o taie spre mașini, alții o iau pe poteca spre debarcader și se fac nevăzuți în întuneric. Aleluia. Oprește un Golf cu trei băieți înăuntru. Șoferul e tuns scurt și are barbă. Ceilalți sunt chei și ne zâmbesc bleg. Cu nasu-nfundat și tot mă izbește mirosul de iarbă. Urcați?

 **

Două de două călătorii. Care e programul pentru 48? Mai e aproape o oră până la următoarea cursă. Dăm rotocoale în jurul stației. La aproximativ o sută de metri găsim o biserică. Poarta e deschisă. Biserica nu. De gard sunt sprijinite cruci și bucăți de cavou inscripționate-n slavonă. Agri spală o piersică la cișmea și fredonează ceva de adormirea morților. Eu mă uit la melci. Pe fiecare cruce se sprijină melci maronii. Melci de oraș cu cochilii subțiri, atrași de răceala plăcilor de ciment. Nu par să miște. Poate-au crăpat. Au crăpat mai demult și n-a avut cine să le strângă cochiliile. Desprind cu ușurință unul și-l țin între arătător și degetul mare. Melc, melc, codobelc/ scoate coarne bourești/ și te du la baltă/ și bea apă caldă/ și te suie pe buștean/ și mănâncă leuștean/ și te du la dunăre/ și bea apă tulbure. Capul cleios îmi atinge buricele degetelor. E pui. Ignoranța mă face să nu fiu la curent cu modul de perpetuare a speciei la moluște. Cred totuși c-a ieșit dintr-un ou. Între timp și-au mai făcut și alții curaj. Nu mulți. Îi mai descânt puțin și pe ceilalți, fără rezultate notabile. Agri îmi face semn s-o las baltă. Mișcă-te. S-ar putea să nu mai prindem loc.

A cobi, cobesc, vb. IV. Intraz. Și tranzi. (în superstiții). A prevesti ceva rău. – din bg. Kobja, scr. Kobiti. Agri a cobit.

Stăm în picioare, cu brațele încordate pe bara metalică de lângă șofer. Mă las hipnotizată de legănatul neregulat al odorizatului agățat de oglindă. Un brăduț decolorat, decupat dintr-o bucată de carton. Mă gândesc la pomii de crăciun pe care îi aruncam în spatele curții. Aceiași pomi redecorați cu ambalaje și pungi goale de dulciuri, în speranța că moșul s-ar lăsa păcălit și-ar mai veni încă o dată. Coborâți? Habar n-avem. După curbă începe să se vadă stufărișul. După stufăriș se vede lacul. Da. Coborâm.

Apă nepotabilă. Scăldatul interzis. Pericol de înec. Ocolim panoul și înaintăm către zona cu restaurante. De-o parte și de alta a lacului pescarii amatori își încearcă norocul. Unii pe cont propriu, alții în grup. Ne apar în cale câțiva maidanezi. Mârâie și ne îndeamnă să grăbim pasul. Încerc să le vorbesc, dar lor doar le crește cheful să se pișe. Pe rând. Fiecare cu copacul lui. Ne lasă în pace abia când ajungem lângă debarcader. Un tricolor uriaș foșnește în aer, senzația de back in time ne face să chicotim. Agri se oprește, își ia o mutră serioasă și îmi pune mâna pe umăr. Tovarășă, sper să petrecem o seară încântătoare împreună. Ne descălțăm și ne întindem în iarbă. În spate, pe terasa Lebăda, o trupă afonă cântă romanțe românești din anii 70. Avem patru țigări luate la bucată și zece lei. Plictis. Tre să facem ceva. Dau din cap aprobator. Agri arată cu degetul spre bărci și spre hidrobicicletele cu cap de rățoi. Vreau cu rățoiul. Scoate din geantă o hârtiuță și scrie: vrăjeală. Dictează-mi. Tu ești cu textele. Eu o să negociez. Să fie convingător. Avem nevoie să obținem rățoiul la juma de preț sau mai puțin.

Mă cheamă Adi și eu o să vă pun vestele. Ne strecurăm pe sub barele albe de protecție. Adi ne explică mecanismul prin care să conducem rățoiul. Mecanism cuvânt mare. Dacă vrei s-o ia la stânga împingi maneta în dreapta și invers. Întâi pedalăm repede, apoi mai încet. Pescarii se uită urât, că speriem peștii. Dacă există așa ceva. Frecăm menta pe lac vreo oră apoi ne întoarcem. Adi era deja machit când ne-a pus vestele. Acum e muci. Totuși nu uită să ne ia banii și nici să-i ceară Agripinei numărul de telefon. Just in case. Dacă i-l dă, ne plimbă un prieten de-a lui cu barca cu motor. Sigur. Așteptăm prietenul. Prietenul nu mai apare. În schimb vin doi mătăhăloși cu fețe de rockeri trecuți bine de pragul celei de-a doua tinereți. Facem cunoștință. Le-am uitat numele. Ne fac cinste și glumesc. Le-ai luat bani la fete, mă? V-a luat bani? Dăm din cap. Cum să faci, mă, așa o indelicatețe? Dă-i înapoi. Ne trecem mâinile prin aer în semn de nu-i nevoie. Fără prea multă convingere. Erau ultimii bani de mâncare. N-ar fi rău să ni-i returneze. Cât v-a luat, fetelor? Nu zicem nimic. 10 le-am luat, patroane. Mai mult simbolic. Patronul bagă mâna în buzunar și scoate 20. Simbolic pe dracuÎmi cer scuze, ăsta mai are de halit mămăligă. Nu știe că la fetele frumoase nu le iei bani, le dai. Mă uit la Agri. Agri dă din umeri. Morala ne spune că nu-i ok. Morala sau paranoia. Ceva la granița dintre ele. Facem calcule pe ascuns. O sticlă de vin. Un kil de cartofi. Niște salam. Lapte. O cutie de icre. Roșii. Patronul întinde mâna. Mâna Agripinei se întinde și ea. Nu era nevoie. Familiaritatea replicii mă liniștește. Agri îmi face semn c-ar trebui să ne mișcăm fundul în stație. Noi plecăm. Avem de prins un autobuz. Patronul zice să mai rămânem. Lăsați.

 

Urcați? Agri mă prinde de încheietură. Din spate se văd farurile autobuzului.

#cătălina suditu

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *