Povestire de Liliana
Era preferata mea. Păpuşa bucătar. Cu excepţia telefonului cu disc si cheiţă, de nicio altă jucărie nu-mi amintesc atât de bine. Era un „el”, fără chip copilăresc, dar cu zâmbet larg. Avea o bonetă înaltă, albă, şorţ lung şi îşi ţinea mâinile într-un fel care te făcea să crezi că poate orice. ” Face mâncare”, mi s-a spus în urma reacţiei pe care am avut-o când l-am primit. Mult timp tot n-am înţeles, fiindcă nu-l includeam în niciun joc. Nici măcar în „de-a mama şi de-a tata”, unde mama era cea care gătea. Dar am inventat unul. Şi-l jucam de câte ori nu-mi plăcea….ce nu-mi plăcea, de fapt?!
În jocul acesta bucătarul s-a dovedit a fi un prieten bun şi-un maestru desăvârşit. Mă ajuta să prepar cele mai gustoase si apetisante mâncăruri, cele mai fine deserturi. Şi eu găteam…cartofi prăjiţi din beţe de chibrit, supă de legume din petale de flori, chifteluţe din miezul de pâine şterpelit din bucătărie. Dar cele mai grozave erau clătitele din frunze, umplute cu nisip umezit si pudrate cu cel mai fin praf. Bucătarul m-a învăţat că, de fapt, gătitul este o artă. Că pe lângă îndemânare, ingrediente de calitate şi temperatura optimă, este nevoie de un strop de dragoste şi de răbdare pentru ca mâncarea să iasă bună. Era tare iscusit bucătarul meu, iar eu, în joaca noastră, un copil vesel, rumen în obraji care venea cu drag la masă şi mânca tot. Când joaca se termina, aş fi renunţat bucuroasă la felii mari de viaţă doar să ajung om mare. Să devin o gospodină neîntrecută. Să fac cele mai bune clătite şi cea mai bună zacuscă. Ardeam de nerăbdare să scot faţa de masă dantelată din şifonier, paharele cu floricele si farfuriile cu linie aurie din locurile unde erau păstrate cu grijă pentru ceas de sărbătoare. Eu voiam sa fac din fiecare zi o sărbătoare.Credeam că doar aşa, cu mâncare bună, aşezată pe o masă aranjată cu migală, oamenii sunt…altfel. Senini, neîmpovăraţi de nicio grijă, aşa cum era bucătarul meu.
Alături de păpuşa inginer IT sau păpuşa prezentator TV, există şi în zilele noastre o păpuşă bucătar. E o păpuşă Barbie. E înaltă, suplă, blondă cu părul lung. Are pantofi roz şi pantaloni trei sferturi. Nu seamănă deloc cu păpuşa copilăriei mele, aşa cum nici copilăriile nu seamănă una cu alta. Nici copilăriile, nici visurile. Dar, poate că şi astăzi, sunt fetiţe care-şi doresc să devină bune bucătărese, gospodine bune.
Eu am reuşit. Intru în bucătărie şi gătesc cu pricepere mâncăruri tradiţionale sau după cele mai sofisticate reţete. Azi, om mare, întind feţe de masă imaculate pentru ospeţe la care-mi stau alături toţi cei dragi mie. Aduc pe masă mâncăruri gustoase şi deserturi parfumate. Şi, uneori, mi se face cumplit de dor de clătitele cu nisip.
Feedback Motanov
– ce înseamnă fraza asta? „Şi-l jucam de câte ori nu-mi plăcea….ce nu-mi plăcea, de fapt?!”
– n-are valoare literară, poate fi un fel creativ de a comunica talentul autoarei în bucătărie și originile lui + o filosofie despre specialiști – sunt văzuți ca păpuși
– citește cărți de povestiri – Cortazar, Cehov, etc, să vezi ce înseamnă o povestire bună, să ai repere
