PUFULICĂ

November 11, 2017 0 Comment

Poveste scrisă de Horea Sibișteanu, aleasă de Veronica D. Niculescu la Creative Writing Sundays, pe 29 octombrie 2017. Povestire pentru grupa de vârstă 4-8 ani, scrisă pornind de la tema „Scrieți o povestire pentru copii. Alegeți un interval de vârstă (de exemplu: 4-8 ani, peste 10 ani, peste 14 ani – Young Adult).”

horea sibisteanu

ilustrații de Raluca Apotrosoaei

Într-o noapte, pe când părinții dormeau liniștiți, Luca intră buluc în dormitor peste ei.

— Mama! Tata! strigă el și apoi începu să plângă.

Părinții se ridicară în capul oaselor și îl priviră cum scâncea, ținându-se cu o mână de clanță.

— Luca? Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat? îl întrebă mama.

— Monstrul de sub pat a vrut să mă omoare! spuse băiatul printre lacrimi și sughițuri.

Părinții se uitară unul la altul și oftară.

— Hai în pat cu noi, Luca, e loc pentru toți trei, spuse mama.

— Dar trebuie să ne povestești mai multe despre monstrul ăsta al tău, și mai ales de ce vrea să te omoare, spuse tatăl.

Când auzi că poate să se urce în pat cu ai lui, băiatul dădu drumul la clanță şi fugi cu viteză în pat. Se cuibări între cei doi și, frecându-se la ochi, începu să povestească.

— Am crezut că e prietenul meu. I-am dat să mănânce, m-am jucat cu el, dar el e un rău și a vrut să mă omoare! Nu știu de ce.

— De când ești prieten cu el? întrebă tatăl.

Băiatul se întoarse către mamă și spuse:

— Mai ții minte când ți-am zis că de acum sunt băiat mare și că pot să fac și singur ordine? Înainte l-am cunoscut pe Pufulică, așa îl cheamă. Mă jucam cu mașinuțele şi una s-a dus sub pat. N-am ajuns la ea, așa că am luat sabia aia a mea. Am început să dau pe sub pat. Deodată am auzit un plâns şi m-am speriat. Am întrebat cine e şi mi-a răspuns Pufulică.

Părinții se uitară unul la altul și întrebară:

— Și ce făceai tu cu Pufulică ăsta al tău?

— Mă jucam!

— Cum?

— Păi… lui Pufulică îi plac șosetele. Atunci când îmi spunea, aruncam șosetele mele sub pat, pentru el. Lui îi place să prindă praful cu șosetele și apoi să îl mănânce. Șosetele mele murdare sunt ca undița ta, tata, aia cu care am fost noi odată la pescuit. În fiecare zi când mă întorceam de la grădiniță și mă trimitea mamaia în cameră să mă schimb, îi dădeam șosetele lui, ca să mănânce și el. Mi-a spus că de fiecare dată când mamaie sau mama face curățenie cu aspiratorul, el nu mai are mâncare și se face mic la loc. Prima dată când l-am cunoscut era atâtica.

Și băiatul arătă pumnul.

— Acum e aproape cât mine de mare.

— Dar ce s-a întâmplat în seara asta?

— Azi i-am spus lui Pufulică că nu îi mai dau șosete dacă nu mi le dă înapoi pe cele vechi. M-a certat mamaia că nu mai am șosete și m-a întrebat unde sunt, să i le duc la spălat. Pufulică s-a supărat, dar mi-a dat patru perechi mai vechi. Mi-a zis că nu mai sunt bune, că sunt prea vechi oricum. Dar eu mi-am dat seama că e supărat. După masă nu a vrut să iasă de sub pat. Mi-a spus că e obosit și că nu ne jucăm azi. Când m-am pus la somn, i-am spus și lui Noapte bună, dar nu a răspuns.

— Și ce s-a întâmplat în noaptea asta? întrebă tatăl.

— Nu știu. M-am trezit deodată că nu mai pot să respir. Ceva mă apăsa pe gât si pe burtică. Am deschis ochii și l-am văzut pe Pufulică călare pe mine. Dar nu mai era el. Avea ochii roșii și gura mare, cu dinți ascuțiți. Mă strângea de gât și râdea. I-am dat un șut, a căzut și a fugit sub pat. Apoi am venit la voi.

— Vrei să meargă tata să vadă dacă mai e Pufulică acolo? întrebă mama.

— Nu. O să vedem mâine. Hai să dormim acum.

Părinții stinseră lămpile de lângă pat și se culcară cu fața spre Luca. Micuțul adormi imediat. A doua zi de dimineață o rugă pe mama să-i aducă hainele din cameră și ghiozdanul. Plecă la grădiniță fără să intre în camera lui si tresărind de fiecare dată când trecea pe lângă ușă.

După masă, când se întoarse acasă, o găsi pe mamaie în camera lui. Cu mătura într-o mână și cu o găleată plină de detergenți în cealaltă, mamaia freca de zor prin cameră.

— Luca! Vezi ce mă supăr pe tine! spuse bunica de cum îl văzu. Ai numai perechi de șosete murdare și pline de praf sub pat. Ai spus că faci singur curățenie în cameră și te-am crezut. Dar nimic. Numai zulufi şi ghemotoace peste tot. O să te îmbolnăvești.

Luca se uita cu frică sub pat.

— Lasă, că a făcut mamaia curățenie lună. Nu mai e nimic acolo.

Din ziua aceea, Luca își ajută mereu părinții și bunica la curățenie în cameră. Știe că dacă nu e praf, Pufulică nu are ce să mănânce și nu vine. Și cu cât stă mai mult timp fără mâncare, cu atât devine mai mic. Probabil că acum e atât de mic încât nici nu-l mai vezi cu ochiul liber. Mai mic decât o firimitură de pâine. Așa de mic, încât nu poate să-i facă niciun rău.

 

SFÂRȘIT


Dacă ți-a plăcut, apasă!