18 martie , 2018

RĂZBUNARE

RĂZBUNARE

Povestire scrisă de Gabriela Anton, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „personajele sunt credibile, iar profunzimea are marea calitate că nu e ostentativă.”

Dacă într-o zi nu te duci deloc la ore, se zice că lipsești. Ca să chiulești e musai să ajungi mai întâi la școală, care pentru unii dintre noi era pe vremea aia doar locul unde ne adunam diminețile, adormiți și cam fără chef, ca să ne alegem frumușel pe echipe și să pornim apoi spre colțuri diferite ale orașului, să ne îndeplinim menirea noastră de chiulăi. Eram peste tot și, fără măcar să ne vorbim, ne împărțiserăm teritoriul. Fiecare grup avea locul lui, unde nu era deranjat de ceilalţi. Ne respectam între noi și, exceptând întâlnirile de prin magazine, rareori ne suprapuneam prin vreo zonă de oraș.

Eu și Dora chiuleam cel mai mult de la engleză, că aveam nouă ore pe săptămână și ni se cam acrise. Plecam și băgam aproape zilnic un tur de forță prin magazine, unde petreceam o vreme la raioanele de dulciuri. Negociam îndelung între noi ce să cumpărăm împreună de bani puțini: Dora voia chestii dulci, eu căutam mai mult texturi; ea ar fi vrut ciocolată, eu eram pentru ceva gen haribo sau jeleuri sau cam așa ceva. Joia ne ieșea în cale invariabil proful de mate. La început l-am întâlnit întâmplător în magazinul BIG, apoi ne-am prins că avea o oră anume de făcut cumpărături în ziua aia din săptămână. De-aia începuserăm să plecăm joia de la școală chitite să-l vedem măcar un pic prin BIG, că pe la ora de mate nu prea ajungeam, fiindcă eram destul de ocupate. Îl urmăream prin magazin, de după rafturi. Cumpăra mereu aceleași lucruri: bulion, ceapă și multe cutii de mazăre. Era clar, familia lui adoptase o dietă bazată preponderent pe mazăre, iar noi ne puneam fel și fel de întrebări. Ne gândeam că poate cumpăra așa că e mai ieftin sau poate că proful și nevastă-sa erau pur și simplu morți după mazăre. Uneori intervenea elementul surpriză, proful se abătea de la reguli și își lua vreo pungă cu făină sau vreo sticlă cu ulei, și atunci ni se părea că am avut o oră de chiul reușită și că nu trăim degeaba. Alteori se întâmpla să treacă pe lângă noi, îi ziceam bună ziua și el ne întreba zâmbind bătrân ce faceți, puneți prețurile? Dora îi răspundea că nu, că am venit să cumpărăm ceva. Înainte să meargă la casă, proful se oprea şi stăruia îndelung cu privirea pe dulciuri, iar noi ne puneam din nou fel și fel de întrebări. Ne gândeam că poate îi lăsa gura apă dar o fi fost diabetic, sau poate că îi plăceau ambalajele colorate, sau poate că era pur și simplu zgârcit, că de luat nu-și lua niciodată nici măcar o bomboană, deși pe urmă se ducea și plătea tot ce cumpărase până la ultimul ban, vă jur că așa făcea, l-am văzut cu ochii mei cum plătea cinstit.

Când terminam cu magazinele, ne duceam pe bulevard și stăteam mereu pe aceeași bancă, sub un castan. Dora fuma și îmi povestea numai lucruri interesante, că maică-sa era cosmeticiana orașului și știa sigur ce fete de prin liceu aveau mustața neagră ca pana corbului și și-o decolorau la salon, cine avea pe spinare păr des ca de câine pe care și-l lua cu ceară, cine avea unghii boante și le lăsa să crească mult ca apoi să le dea cu ojă neagră să ascundă defectul, plus multe alte chestii de care râdeam împreună ca două hiene și care poate nu ne făceau cinste caracterului, dar așa simțeam noi că nu suntem cu mult mai praf ca alții, deși recunoșteam deschis, și eu și Dora, că praf tot eram. Numai că ea avea să scape, avea să ajungă cineva, avea să-i arate ea lui tat-su, care avea să sfârșească bătrân și singur în timp ce ea, ei bine, ea avea să-și vadă de viața ei importantă, de familia ei, și nici n-avea să mai dea vreodată pe la el. Voia să-l pedepsească şi eu nu o-nțelegeam, că taică-su era un om de toată isprava, așa zicea lumea, așa ziceau până și ai mei, deci cum s-o înțeleg pe Dora cu gândurile ei de răzbunare, cum?

Spre vară, ne duceam serile în parcul din centrul orașului. La fel am făcut și în seara aia, poate că era deja trecut de unșpe când am plecat spre casă și ne-am găsit întâmplător cu frate-meu, care a zis să o conducem întâi pe Dora. Când am cotit pe trotuar spre casa Dorei, Dora a zis ah, uite-l pe taică-meu, și așa și era, tat-su stătea acolo lângă poartă și parcă se uita în zare pe întuneric. Ne-am apropiat de el și i-am zis bună seara, el ne-a răspuns călduros, ca orice om de ispravă, după care s-a repezit la Dora, a plesnit-o groaznic peste faţă și a-ntrebat-o dacă la ora aia se vine. Frate-meu a rămas împietrit în loc, dar ei deja se căraseră, nu se mai auzeau decât pașii care se îndepărtau pe aleea din curte și niște lovituri dese și înfundate, iar eu îl auzeam în plus pe frate-meu înjurând nervos și plângăcios, cum poate să dea în halul ăla în ea, animalul, așa zicea frate-meu și înjura.

De a doua zi am început să simt că-mi pierd rostul. Dora lipsea, adică nu mai venea deloc-deloc. Eu stăteam ca fraiera la toate cele nouă ore de engleză, iar cu proful de mate nu mă mai vedeam decât în clasă. Am sunat-o pe Dora de două ori şi mi-a răspuns taică-su. Mi-a zis că normal că Dora avea să vină la şcoală, dar mai încolo, iar eu n-am avut de ales decât să mă rog să apară mai repede.

A apărut după mai bine de o săptămână, când era deja cald afară. Era îmbrăcată în rochiţa ei aia galbenă, iar la mâini îşi pusese manşetuțe din mohair mov, care îi veneau de minune, că Dora a ştiut dintotdeauna să combine culorile tare frumos. Mi-am revenit rapid din toropeala atâtor zile, am băgat împreună raidul prin magazine şi apoi ne-am dus, cu ciocolată cu tot, pe bulevard, să stăm pe banca de sub castan, unde Dora mi-a povestit că în seara cu bătaia a ştiut că nu mai avea de ce să amâne, trebuia să se răzbune atunci. Şi atunci a făcut-o. Planul a fost bine pus la punct, lucrurile au ieşit aşa cum şi-a dorit, taică-su a găsit-o spre dimineaţă cu venele tăiate în baie, după care a chemat imediat un taxi şi a dus-o la spital. A purtat-o chiar el pe braţe până la urgenţe, timp în care ea se gândea cu remuşcare că fusese prea rea, că uite că totuşi tatăl ei o iubeşte şi nu merita să se răzbune pe el în halul ăla, aşa se gândea când a apărut un medic şi bietul tată disperat i-a spus domnule doctor, am adus-o pentru un control ginecologic, cred că e gravidă. În momentul ăla pe Dora a cuprins-o iar setea de răzbunare şi şi-a dorit să moară, numai că doctorii au cusut-o ca lumea şi uite aşa ajunsese să vadă iar bulevardul. Dar nu-i nimic, zicea, că ştia sigur că într-o zi avea să scape, avea să ajungă cineva, avea să-i arate ea lui tat-su, care avea să sfârșească bătrân și singur în timp ce ea, ei bine, ea avea să-și vadă de viața ei importantă, de familia ei, și nici n-avea să mai dea vreodată pe la el.

***

Aproape de fiecare dată când trec pe lângă casa Dorei intru un pic pe la ea, numai că azi e cam de dimineață și nu îndrăznesc să dau buzna chiar așa, chiar dacă ne știm de atâta vreme și chiar dacă ne-au unit peste două sute de absențe într-a zecea, de încă zic slavă Domnului că nu ne-au exmatriculat și c-am reușit să terminăm și noi douășpe clase. Iar dacă Dora îmi iese în cale acum, când mi-ar plăcea să intru pe la ea dar nu-ndrăznesc, probabil că nu e întâmplător. Da, sigur nu e întâmplător, zice şi Dora zâmbind, c-o plasă în mână, şi mă-ntreabă dacă am auzit de proful de mate. Să nu-mi spui c-a murit, îi zic eu speriată. Nu, n-a murit, zice ea, doar a luat-o razna, fură ciocolată din Mega. O dată pe săptămână ăia din Mega cheamă poliţia, că proful fură și nu scoate ciocolata până nu e buzunărit, dar nu l-au săltat niciodată că are foşti elevi poliţişti şi plătesc ei tot ce piteşte proful. Ne pare rău la amândouă, ne amintim de el cum se uita la dulciuri în BIG şi ne dăm seama că Mega e unde era BIG-ul cu mulți ani în urmă, pe vremea liceului nostru. Dora a ieşit să împartă ceva de pomană, are prăjituri în plasă. Eu îmi dau cu presupusul că dă de pomană pentru taică-su, dar Dora zice că nu dă numai pentru el, că are mai mulţi morţi pe care îi iubește şi că dă pentru toţi.


Dacă ți-a plăcut, apasă!
#gabriela anton

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *