SOARELE ȘI PIONIERII

Povestire scrisă de Violeta Berea, apreciată de Michael Haulică la concursul trimestrial de povestiri – „Faină poveste. Naturală. Nu e scremută, nu se simte că vrea să imite ceva. Chiar este. Bun.”

violeta berea

Venim spre casă, cu ghiozdanele târâș. În soarele amiezii, munții Făgăraș par un decor de teatru, cu coamele lor înzăpezite. Pe stâlpul din fața casei, o barză bate din cioc, entuziasmată de un nou început.

— Tu mergi în tabără? mă întreabă Klara.

— Da, anul ăsta merg și eu. Trebuie să mă lase! N-am fost niciodată.

— Da’ aveți bani?

— Avem. Eu am început să fac economie din februarie. Mi-am adunat cincizeci de lei. Și nu trebuie să-mi cumpere nimic nou. Am haine mai vechi, dar sunt bune.

— Mami mi-a cumpărat un costum de baie portocaliu, întreg, un trening și-o pereche de adidași. Mai trebuie să-mi cumpere tricouri.

— Eu mă descurc cu ce am. Important e să fiu acolo. E cald la mare, nu? Nu cred că-mi trebuie prea multe haine.

Intru în curte și mă duc direct la porci, să văd dacă e curat. E vraiște. Mă duc în casă, mă schimb și verific cazanul. Nu ajunge pentru diseară. Trebuie să mai fierb un cazan de cartofi. Fac focul în curte și pun cartofii la fiert. Îmi ung o felie de pâine cu gem și mă duc să arunc niște boabe la găini. Spăl vasele. Dau cu mătura. Pun niște narcise în vază. Precis o să se bucure mami. Trebuie să mă port perfect până-n iunie, când dăm banii pentru tabără. Mă bag în cameră și mă apuc de lecții. Pisoiul miaună la ușă. Îi pun o farfurie de ciorbă, cu pâine înmuiată.

Triunghi isoscel: triunghiul cu două laturi congruente.

Triunghi echilateral: triunghiul cu toate laturile congruente.

Triunghi isoscel… triunghi… ăăă cu două laturi, ăăă…  două laturi…

Dacă nu scot patrul de la mate, am încurcat-o, nu mă lasă la mare în veci… trebuie să iau măcar un opt, săptămâna asta. Perfect trebuie să ma comport, perfect! Ia, să fierb și-o olișoară de cafea, până vine de la muncă!

Trebuie să-i spun așa: am adunat cincizeci, matale trebuie să-mi dai numai două sute și cincizeci. Nu trebuie să cheltui nimic în plus, că am cu ce mă îmbrăca… și deschid valiza. Îi arăt treningul, bascheții, tricourile, pijamaua… îi lipsesc doi nasturi. Las’, că-i cos, nu-i bai! Costum de baie n-am. Trebuie să-i închid gura lu’ Biță. Dacă mă pârăște, n-am nicio șansă.

Deschid încă o dată valiza, să verific dacă n-am uitat ceva. Ar fi fain să am o minge gonflabilă, să ne jucăm în apă. Poate nu costă mult. Klara zice că totul e diferit acolo; altă lume. Cât să fie o minge?

Costum de baie cer împrumut de la Valentina. Slipul meu nu  mai poate fi recuperat.

A venit și Biță, de la școală. Iar a stat la fotbal până la trei! Trebuie să vorbesc cu el.

— Biță, te rog să nu-i spui lu’ mami că mi-am rupt slipul! Fac toate treburile în locul tău, te rog frumos!

— Nu-i spun, deja știe toată școala… nu mai e un secret!

 

Mă bag în cameră și deschid valiza. Mai împachetez două batiste și mă apuc de cusut nasturii la pijama. Oare cât de mare o fi marea? Cred că-i de o sută de ori mai mare ca râul Olt. Eu știu să înot. Nu mi-e frică. Or fi rechini, în apă? Nu cred că sunt, unde ne ducem noi. Ne-ar fi spus tovarășa. O să facem foc de tabără.

A venit mami… ascund valiza sub pat.

— Leta! Unde ești?

— Sunt aici! Îmi făceam lecțiile.

— Aaaa! Ai făcut cafea! Mulțumesc. Pâine ai luat?

— N-am fost încă în sat. Mă duc acum!

Mami se așază în pridvor, cu cafeaua în mână. Eu o tulesc după pâine. Trebuie să fiu spirt, până-n iunie.

Mă întorc cu pâinea și o abordez. Pare destul de relaxată.

— Mami, pot să merg și eu în tabără? Klara și Vero merg, în fiecare an. Mi-am adunat cincizeci de lei. Mai trebuie să-mi dai numai două sute cincizeci. Am tot ce-mi trebuie. Sandalele astea sunt bune și anu’ ăsta. Hai, să vezi!

— Tu, Leta! Asta-i valiză? Tu nu vezi că are încuietoarea stricată? Și hainele astea; nu te poți duce la mare așa. Las’ că mai vedem până’n iunie. Du-te și adu niște lemne, să facem foc!

N-o zis nu. Mai sunt speranțe! Trebuie să-mi scot media la mate și să fac lăcățele pentru toată școala. Trebuie să le închid gura cumva.

Vine și tati. Se duce în fundul curții, să se spele. Mă strigă să-i torn apă pe cap, să se clătească.

— Tati, am promis că le duc lăcățele la toți copiii. Poți să faci o sută douăjșapte?

— La toți vrei să le duci?

— Da, nu vreau să fac diferențe între ei.

— Dupa cină, o să fac câteva. Vedem!

— Te ajut și eu, dacă vrei.

Ne așezăm la cină. Ciorbă de fasole și varză călită. Biță mă privește cu subînțeles și-l pufnește râsul. Tata ne întreabă ce e. Nimic, zic eu. Biță îmi face semn spre soba de teracotă, unde am ascuns slipul rupt. Nu-i nimic. Lasă, că i-o platesc eu!

Dupa cină, ne așezăm pe prag și ne apucăm de făcut lăcățele din cablu, roșu și albastru. Le scoatem partea de sârmă și o îndoim… am făcut treijdouă. Tata dă semne de oboseală.

— Da’ ce vor copiii ăștia cu lăcățelele?

— Le agățăm la fermoar, ca breloc.

— Hai, că mai facem altădată! În pat, că e târziu.

— Bineee!

Cum naiba să-i împac pe toți? N-am cum să le închid gura cu treijdouă de lăcățele. Mai aștept, până le terminăm. Poate le facem săptămâna asta.

 

— Tovarășu’ profesor, puteți să mă ascultați astăzi? Vreau să îmi ridic media, până la sfârșitul anului.

— Nu astăzi, Leta. Vă predau o lecție nouă.

— Pot să șterg tabla?

— Bine.

— Un număr natural B spunem că este divizor al unui numar natural…

Sună clopoțelul. Ieșim în pauză. Mă îndrept spre terenul de fotbal, să mă uit la băieți cum joacă. Poate mă lasă și pe mine, să mă bag în joc… La colțul sălii de sport, îi aud vorbind despre mine.

Deci, o fost mortal. Era îmbrăcată în slip. Sutien n-avea, că n-are la ce. S-o suit în pom și-o luat un măr și l-o mâncat. După-aia, s-o suit mai sus și o mai luat unul. O coborât încet și-o sărit. Când o ajuns pe iarbă, era în pielea goală. Biță râdea, de se prăpădea, văzând că ea nu înțelege  ce se-ntâmplă. Slipul atârna pe-o creangă. O zis Biță că și-o ascuns slipu’ după sobă, c-o omoară mă-sa.

Îi aud vorbind prin curte, pe la colțuri, în WC. Trebuie să fac ceva!

— Dana, spune-le că vă aduc lăcățele din cablu, la toți. Nu mai povestiți nimănui! Vă rog frumos!

S-a terminat pauza, mai avem muzică și mergem acasă.

— Tovarașa, ce facem azi?

— Fiți cuminți! Liniste, vă rog! O să învățăm un cântec, despre voi, pionerii. Îl vom cânta pe autocar, când vom merge în tabără. Fiți atenți, vă dau tonul. Soarele și pionierii/ Și-au dat mâna peste țară /Și-n avântul primăverii… Leta, cânți cam tare, îi acoperi pe toți. Haideți, încă o dată, prima strofă. Soarele și pionierii…

 

Mă trezesc pe la nouă și-l văd pe Biță privindu-mă:

— Ce-ai visat? Ai râs în somn.

— Am visat marea. Ne jucam în apă, cu mingea. Era toată școala acolo. Tovarașa a înghițit apă și-a început să tușească.

— Ha! Ha! Ești dusă cu pluta!

Am luat nouă la mate, le-am dus lăcățele la toți colegii, mi-am făcut rost de costum de baie, dar mama a zis că n-avem bani să merg în tabără. Avem rate la mobilă.

E sfârșitul lui iulie. Terminăm treaba pe la două și dăm o fugă la râu, să facem o baie. Biță se suie pe portbagajul bicicletei și eu împing la pedale.

— Soarele și pionieriiiiii!

— Și-au dat mâna peste țaaară!

— Leta este o grăsană!

— Biță cade pe-o bananaaaaă!


Dacă ți-a plăcut, apasă!