STERILIZARE

December 26, 2017 0 Comment

Povestire scrisă de Georgiana Sârbu, apreciată de Maria Manolescu la concursul trimestrial de povestiri – „Bine scrisă, cu dialoguri bine conduse, te ține și are un final care te face să te gândești/dezbați/întrebi.”

georgiana sarbu

— Fără copii aici! țipă doctorița la țiganca extrem de slabă, care tocmai intrase, împrăștiind un miros puternic de transpirație și urină, combinație greu de suportat. Lipit de picioarele ei se află un băiețel pletos de vreo 4, 5 ani, cu ochi negri, jucăuși.

— Aici nu e creșă, continuă nervoasă Nora Tavitian, a cărei gardă începuse de ore bune. Ar fi vrut să volatilizeze șirul lung de femei care aștepta la ușă, simțea că moare dacă nu fumează în următoarele 15 minute. Nu era ușor să fii de gardă la Municipal. Era, în fond, unul dintre cele mai importante spitale de urgență din București și chiar din țară. Aici și la Floreasca veneau cele mai grave cazuri. Cu adevărat grave. Dar Floreasca nu avea secție de ginecologie. Așa că tot la Municipal ajungeau. Ba chiar pe tura ei. Avusese ea norocul ăsta de a primi situațiile speciale, asa încât ar fi putut să-și facă un doctorat despre vagine și tot ceea ce poate intra sau rămâne acolo înțepenit. Și, evident, reporterii de la canalele de știri senzaționale tot de aici se aprovizionau. Iar ea se enerva și începea să țipe ca e doar 50 de lei un dildo la sex shop, vă fac eu cadou, dar nu vă mai băgați în pizde tot felul de prostii! Meritați să ajungeți pe YouTube sau pe Facebook, să vă vadă toată lumea, arunca ea spre fetele paralizate de durere, dar mai ales de rușine.

— Păi n-am cu cine să-l las, doamna, zise femeia, care avea un obraz, cu tot cu ochi, umflat și vinețiu. Urme vinete și pe brațe. Tricoul de pe ea, cândva alb, acum cenușiu, era rupt în mai multe locuri.

— Cu tată, cu bunici.

— Nu am, doamna.

Doctorița oftă.

— Numele?

— Prada Maria.

— Prada? Ca pe genți?

— Care genți?

— Un act de identitate, ceru doctorița. Adresa? Unde stai? Unde locuiești?

— Buletin? Nu am… Stau într-o casă parasită, aici, lângă parc…

— Și cum vrei să te consult?!

Se ridică și chemă asistenta care tocmai făcea o injecție pacientei de mai devreme:

— Stela? Ia cheamă tu poliția și asistența socială.

— Nu, doamna, vă rog, mai bine plec, nu vreau să mi-l ia și p-ăsta, și-l arătă cu bărbia pe băiețelul care deja se cocoțase pe singurul scaun liber din sală și se uita fix la pachetul de biscuiți de pe biroul Norei Tavitian. Aceasta din urmă se înmuie deodată:

— Ce ai? De ce-ai venit?

— Mă doare burta și îmi curge sânge. Se cuprinse cu mâinile de abdomenul ușor bombat, indicând o sarcină aflată încă la început.

— În câte săptămâni ești însărcinată? întrebă doctorița, în timp ce-și trăgea o pereche de mănuși de unică folosință.

Țiganca ridică din umeri:

— Nu știu, doamna…

— Mai ai copii?

— Da, șapte.

Doctorița făcu ochii mari.

— Câți ani ai?

— 30.

Și doctorița se mai uită încă o data la femeia uscată și neagră de oboseală care părea să aibă 60, nu 30.

— Avorturi? Sarcini pierdute?

— Avorturi? Ce e aia?

— Dacă ai pierdut vreo sarcină?

— Una, din lovitură. M-a bătut al meu. Și-acuma la fel, că d-aia am ajuns pă stradă ca bagaboantele. M-a luat la goană țiganii lu barbatu-meu, că a zis că mă țin cu altu’, se confesă femeia, simțind că a prins un coridor spre bunătatea femeii.

După ce o palpă pe abdomen, îi zise să stea întinsă. Băiețelul brunet începuse să se plimbe prin cameră nerăbdător, dar fără să scape de sub supraveghere biscuiții. Doctorița îi luă și îi întinse sever:

— Să mănânci cu atenție. Să nu-mi faci firimituri. Apoi scoase din sertar două banane și i le dădu și pe alea. Copilul le luă fără să zică nimic. Era atât de fericit de parcă ar fi venit Crăciunul.

— Stela, adu-mi un tub de gel, vreau să-i fac o ecografie. Stela se conformă, dar nu cu plăcere. Se vedea că e iritată de atenția pe care doctorița i-o dădea țigăncii ăsteia. De ce naiba n-o fi expediat-o până acuma? Ia uite, s-a trezit și Maica Tereza…

Femeia de pe pat tresări la atingerea gelului rece, dar nu puse nicio întrebare, convinsă că ceea ce face doctorița e foarte important.

— Stella, notează în fișa ei: Sarcină unică, întreruptă în evoluție, aproximativ 14– 16 săptămâni. Apoi se întoarse către femeia care asculta cu atenție:

— Trebuie să faci chiuretaj. Sarcina s-a întrerupt.

— Chiretaj? Cum adică?

— Copilul e mort adică. Și trebuie scos de acolo și curățat locul. Că altfel se infectează și faci septicemie și mori. Pricepi? vocea îi redevenise dură.

— Dar nu am bani de chiretaj, doamna.

— Ți-a cerut cineva bani? și se întoarse către Stela, care privea nedumerită:

— Pregătește-i un halat, și vezi dacă mai e loc în 39. Ce infirmieră e azi pe tură la noi? Cheam-o s-o ia si să-i dea niste săpun și un prosop. Și zi-le să-mi pregatească o trusă pentru sala 3. Când termin aici, mă ocup de ea.

Stela se uita la ea cu privirea aia gen vorbiți serios, doamna doctor? Da’ ce v-a  venit? Pe țiganca asta?

— Și cu copilul cum facem? Că n-avem voie să aducem pe secție…

— Asta chiar e o problemă… N-ai pe nimeni pe care să chemi să ia copilul?

Țiganca dădu din cap că nu.

— Lasă-l aici până o instalezi.

Asistenta se holba la ea. Doctorița își recuperă autoritatea și se întoarse spre copil:

— Dacă nu vrei să te dau afară pe stradă, stai cuminte aici. Du-te pe patul ăla din spatele paravanului și culcă-te acolo.

Copilul se supuse, ducând cu el și prețioasa mâncare.

Se făcuse noapte când doctorița își termină urgențele. Ieși pe coridor, cu pachetul de țigări în mână și cu bricheta în cealaltă.

— Stela, rămâi aici să-ți mai arunci un ochi la copilul ăsta.

Copilul adormise imediat după ce mâncase tot ce primise. Păstrase doar una dintre banane, pe care o ținea strâns, la piept.

— Haideți, doamna, am ajuns sa fiu babysitter pentru un ți…

Nu mai continuă pentru că doctorița se uită urât la ea. Asistenta își dădu ochii peste cap.

— Și să suni să mi-l trimită pe George la sala 3 în 10 minute, am nevoie de anestezie.

Peste 10 minute își puse un șorț și intră în sala de operații. O aștepta deja femeia, care între timp făcuse un duș și primise una dintre cămășile spitalului, ponosite și rupte de la atâta purtare.

— Hai, ce mai aștepți, sus pe masă.

— O să mă doară? întrebă ea încetișor.

— N-o să te doară nimic.

Chiar atunci ușa se deschise și intră și anestezistul, un tip deșirat și într-o agitație care se vedea în neastâmpărul lui. Își tot mișca mâinile, atingând când mânerele dulapului de metal, când jucându-se cu mâneca unui halat din cuierul de pe ușă.

— Hai, ce am de făcut?

— O totală.

— Totală? se miră el. Și cam cât?

— 20, 30 de minute.

— Da’ ce-ai aici?

— O întrerupere.

— Și ai nevoie de o juma’ de oră? Vreo complicație?

— Hai, mă, nu ma mai fute la cap atâta, fă-o odată!

— Bine, fată, glumi el.

Asistenta ridică picioarele pacientei pe binecunoscuta masă ginecologică, zicându-i să vină mai jos cu fundul. Anestezistul se retrase pe un scaun și chiar atunci primi un mesaj pe telefon.

— Auzi, fug un pic jos, mă cheamă pe secție.

— Du-te liniștit, te chem când termin.

În mai puțin de 10 minute, Nora Tavitian sfârși de curățat uterul. O puse pe asistentă pe liber. Lasă că rămân eu aici până se trezește astaȘtiu că-ți arde buza după o pipă. Fugi!

Voise de la început să rămână singură. Își luă o nouă trusă sterilă din dulap. Scoase un bisturiu și făcu două incizii mici în abdomen, sub buric. Căuta trompele.


Dacă ți-a plăcut, apasă!