Rev Scurt

antrenament Motanov

elefant Motanov a dat această imagine ca sursă de inspirație, textele de mai jos sunt scrise pornind de la ea.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Traian Stanciu

- Hai fetele, formație de atac… îl luam de coadă, îl învârtim de două ori și-l așezăm la loc, da? și-apoi îl survolăm până vomită, să ne asigurăm că el a mâncat nuca aia de cocos!

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Oana Teodosiu

- De ce am impresia că pescărușii ăștia vor să mă ia de coadă, să mă învârtă de două ori și să mă așeze la loc?, se întreba elefantul, lingându-și ultimele fărâme de nucă de cocos de pe fildeșul drept.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: George Lica

Părăsită și tristă, după o noapte de amor petrecută pe plajă și în apa mării, elefănțica Gina-Coadă-Lungă suspină după Luceafărul ei de o noapte, șoricelul Mișu.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: George Florescu

E vorba despre un concurent la „Elefanții au talent”. Judecând după cum dau pescărușii din aripi, a primit cinci de nu, un da și doi s-au abținut :))

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Cezar Florea

Un şoricel avea întâlnire cu o şoricioaică. Fiindcă a ajuns mai devreme la întâlnire, s-a apucat să numere pescăruşii. Tot văzând că şoricica nu mai vine, a scos o pungă de chipsuri şi a-nceput să ronţăie. Ţţrrr, ţţrrr. Aşa făcea. Pescăruşii se adunau în jurul lui şi culegeau resturile care săreau din gura şoricioiului. Şoricioaica n-a mai venit la întâlnire. El a rămas singur, se uită în gol la pescăruşi şi mănâncă chipsuri. Pungă după pungă. Nu mai face altceva. Doar din când în când mai plesneşte tare din coadă, fiindcă acum poate. Se gândeşte să scrie o carte, „Bătrânul trompetist şi marea”, dar îi e frică să nu râdă cineva de el.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Andrei Brinzea

Am venit la mare. E dimineață, abia aștept să răsară soarele. Puțin înțepenit, acceleratul ăla București – Mangalia nu are un vagon și pentru pachiderme. Iar semințele pe care le vând comercianții ambulanți sunt prea mici pentru trompa mea. Șosete și adidași marca Dadidas oricum nu îmi veneau, că port 147. Poate niște șlapi de plajă pachidermici. Opt pescăruși traversează golfulețul… Oare vin de la vreun party al pescărușilor? Zboară cam drept, nu cred. Doar oamenii beau alcool ca să se simtă bine… Și doar oamenii m-ar imagina stând așa pe o bancă. Să știți că pentru un elefant nu este o poziție prea firească. Abia aștept să terminați cu mine ca să mă ridic de aici și să zbor către răsărit….

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Ioana Slaniceanu

Iar nu pot să dorm, uf. Mi-a zis girafa Didina că dacă număr pescăruși îmi vine somnul și reușesc să pun și eu trompa jos. Un pescăruș, doi, trei, patru…

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Oana Setupwizard

Joe era your average elephant. Statură medie. Greutate medie. IQ undeva foooarte puțin peste medie. Nu foarte creativ, dar te puteai baza pe el la un joc de Mafia. Avea o prietenă stabilă pe care o iubea cu moderație și de care era iubit cam în aceeași măsură. Cu un job nu foarte stresant, cu un program nu foarte lung dar nici prea scurt, cu șefi care cereau lucruri de la el dar nu foarte multe. Joe nu avea prea multe dorințe de la viață, nici foarte multe aspirații, deci nu era prea des dezamăgit. Era în vacanța lui estivalo-marină obișnuită pe care și-o lua în fiecare an, vacanța care îl bucura și relaxa potrivit. Însă acum ceva îl măcina. Realizase din întâmplare că nu prea are cu cine să se traga de șireturi. Asta pentru că la mare porți papuci.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Ruxandra Dragomiroiu

Mă iubește, nu mă iubește… mă iubește, nu mă iubește… S-o mai aștept?… Se înserează, mie mi-e cam frică de întuneric… așa, singur pe bancă… Eeeeeh…

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Aurelia Apetrei

Nu număr nimic, dom’le. Nici nu-s deprimat. Eram și eu în vacanță, când am aflat că în septembrie va fi casting pentru o nouă ecranizare Forrest Gump. Nu pierd vremea, mă pregătesc intens pentru audiții.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Andra Dinu

La mal, în Portul Picador,

Pe un trotuar dogoritor,

Ședea mofluz și tânjitor

Un elefant din Mirador

- Cum se numea?

- Nebucadonosor.

- Și ce făcea?

- Era programator.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Alexa Vasii

Elefantul făcea autostopul. O pasăre a oprit şi l-a luat.

Dacă ți-a plăcut, apasă!

autor: Vera Dobre

Era odată și pentru Grenon era prima dată când evadarea devenise posibilă! Se afla, în sfârșit, în afara circului estival cu palmieri de plastic plantați în ghivece, afară din cortul imens în care se înghesuiau o mulțime supărator de gălăgioasă de mici și foarte mici! Departe de cercul strâmt al show-ului „Africa e peste tot”, de căldura înabușitoare a asfaltului, de fumul și de mirosul naucitor de mici – mâncarea preferată a celor mici! S-a strecurat tiptil, cu pași domoli și zgomot înfundat de teama că-și va trezi garda, pe Ron și Jim. I-a lăsat piliți bine și sfornăici, îngrămădiți acolo, și el e acum aici, la capătul orașului, Liber, singur pe o bancă! Răsufla în sfârșit: Ca păsările! Pe faleză, eu și marea! Ce fericire să aștepți un răsărit!

Dacă ți-a plăcut, apasă!