3 aprilie , 2018

TURNEUL

TURNEUL

Povestire scrisă de Ramona Micu, aleasă de Ion Manolescu la Creative Writing Sundays, pe 18 martie 2018, la tema „Frica mea cea mai mare”.

Ȋn camera ȋngustă, lumina difuză a veiozei aruncă umbre pe pereṭi. Pe măsuṭă, o mulṭime de creioane colorate, un tub de lipici, un foarfece ṣi cȃteva bucăṭi de hȃrtie. Verific cu coada ochiului, ȋncă se foieṣte, culcă-te, Ducule, e tȃrziu. Mȃrȃie ceva ṣi se ȋntoarce cu spatele. Este aproape 10, de mai bine de o oră ȋl veghez, ȋntorcȃnd cu mare grijă foile cărṭii, să nu foṣnească. Nu pot pleca pȃnă nu adoarme, monṣtri de tot felul, fantome ṣi vampiri stau ascunṣi sub patul lui ṣi numai eu ȋi pot alunga.

A fost o zi grea, trei partide de ṣah clasic, cam ṣase ore de concentrare pentru el, tot atȃtea de aṣteptare, pentru mine ṣi bebeluṣa Maria. Ṣtii, mami, i-am ȋntins o capcană lui Popescu, mi-am dat doi pioni ca să eliberez coloana ṣi să-i pot da ṣah prin descoperire ṣi mat, cu turnul. Ṣi-mi bătea inima, mami, o simṭeam aṣa, ȋn piept. Ai avut emoṭii, puiule, ba nu am avut, doar că ȋmi auzeam inima ṣi ȋmi tot venea să clipesc. Mȃine vine partea a doua, ȋncă trei partide, la capătul cărora Ducu speră să cȃṣtige un trofeu. A trecut deja un an de turnee, un an de cȃnd, aproape weekend de weekend, ne urcăm ȋn microbuze, metrouri ṣi tramvaie, să străbatem oraṣul cel mare, pentru ca Ducu să-ṣi ȋncerce puterile cu alṭi copii. Uneori cȃṣtigă, praf l-am făcut, uneori pierde, sunt cel mai slab. Are 7 ani ṣi lumea i se ȋmparte ȋn două, alb ṣi negru, victorie sau ȋnfrȃngere. Taică-su acceptă doar victoriile, cum ai putut să-ṭi dai dama pe-un nebun, de ce te-ai retras cu calul, cum nu ai văzut că ȋṭi pregăteṣte atac dublu la turn. Eu ȋncerc să i le accept pe toate, sunt cartonul care se pune ȋn cutie, ȋntre pahare, să nu se spargă la transport.

Ȋn seara asta nu a vrut să-i citesc povestea, citeṣte-mi din cartea ta, mami, ce ȋnseamnă teleleu, cum adică acasă pe drum, chiar sunt copii care nu au bani să se ducă la ṣcoală, există de-adevărat, dar părinṭii lor de ce nu se duc la serviciu. Maică-mea mă ceartă mereu, de ce ȋi spui lucruri de oameni mari, nu trebuia să ­ȋl aduci la ȋnmormȃntarea bunică-tii, o să ȋi fie frică. Dar Ducu mă ascultă cu atenṭie ṣi pune ȋntrebări unde nu ȋnṭelege. I-am citit cȃteva pagini ṣi m-a rugat să continui mȃine, ṭine minte, mami, la ce pagină ai rămas.

Ȋn sfȃrṣit, s-a liniṣtit. Mă ridic ȋncet, ȋl ȋnvelesc ṣi plec ȋn vȃrful picioarelor. Veioza rămȃne aprinsă, să-l apere ea mai departe de monṣtrii de sub pat. Adorm greu ṣi visez caiete de partide mȃzgălite ṣi arbitri care dau remiză acolo unde nu e, nu e corect, le strig, dar ei pleacă ṣi-n urmă rămȃn doar ochii lui Ducu aṭintiṭi ȋn ai mei, de ce, mami, de ce. Tresar violent ṣi mă ridic, cu gura uscată ṣi pulsul crescut. E trecut de miezul nopṭii, iar Ducu e lȃngă mine, a ȋmpins-o cumva pe Maria spre perete ṣi s-a ghemuit ȋntre noi. Beau apă ṣi mă culc la loc. Mă trezeṣte bipăitul ceasului, nu ṣtiu cȃnd s-a făcut 7, Maria a ajuns ȋnapoi lȃngă mine, iar Ducu se ȋmpinge cu picioarele ȋn marginea patului. Amȃndoi sunt transpiraṭi ṣi calzi.

Ne pregătim de plecare, laptele, cafeaua, unde-ṭi sunt ṣosetele, hai, hai, spală-te pe dinṭi, suntem ȋn ȋntȃrziere. Drumul e lung ṣi Ducu scoate harta ṣi urmăreṣte atent traseul, urmează staṭia Aurel Vlaicu, cu peronul pe partea dreaptă. Maria gȃngureṣte ȋn marsupiu, zece minute de mers pe jos ṣi ajungem, eṣti pregătit, puiule, nu uita că eṣti cel mai bun ṣi că poṭi să-i baṭi pe toṭi. Nu sunt chiar cel mai bun, mami, mai sunt vreo trei copii mai buni decȃt mine, o să se supere tati dacă pierd, nu-i aṣa. Ducu se lipeṣte de mine, se lasă cu toată greutatea peste mine, stai uṣor, o să cădem toṭi trei, ȋi spun, important e să joci cȃt poṭi tu de bine, tati o să ȋnṭeleagă el pȃnă la urmă, acum trebuie să te concentrezi la joc, nu la ce-o să zică el. Intrăm ȋn sală, joci cu albele, la masa trei, mai vrei apă, vrei să faci un pipi, poftim pixul, să fii atent ṣi să nu te grăbeṣti.

Toṭi părinṭii afară, ȋncepe runda, negrul apasă pe ceas. Stau pe hol, rezemată de un perete, cu Maria lipită de mine. Minutele trec greu, e cald ṣi mă las de pe un picior pe altul, oftȃnd din cȃnd ȋn cȃnd. Lȃngă mine, zeci de alṭi părinṭi. unii vorbesc ȋntre ei, vreo doi citesc, mulṭi se uită pe telefoane. Scot ṣi eu telefonul, pe ecran mi se derulează scene din alte vieṭi, flori ṣi pisici ṣi fericiri expuse pe Facebook. Maria a adormit, o mȃngȃi uṣor pe cap ṣi-mi simt inima bătȃnd nebuneṣte, s-a deschis uṣa.


Dacă ți-a plăcut, apasă!
#ramona micu

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *