14 septembrie , 2021

JAROMÍR TYPLT – INTERVIU

JAROMÍR TYPLT – INTERVIU

A venit momentul ca Mornin’ Poets să se uite și spre alte zări poetice, așa că nu există prilej mai bun decât un masterclass cu un autor de top din Republica Cehă. Workshopul organizat de Club Rrevdepov și susținut de Centrul Ceh și Grădina Olari va avea loc pe 2 octombrie 2021 și te așteaptă să te înscrii!

Interviu realizat de Andrei Zbîrnea.

„Am schimbat câteva idei (chiar dacă deocamdată doar virtual) cu Jaromír Typlt (JT), un poet extrem de apreciat în Cehia, dar și în multe țări europene. Deși părerile lui nu sunt neapărat convergente cu anumite mode și direcții din poeticile prezentului, am fost fericit să descopăr (mulțumită tălmăcirii lui Mircea Dan Duță) viziunea lui JT vizavi de poezia de azi din Cehia și nu numai, despre lumea mediată de ecrane, dar și despre atelierele despre poezie care nu oferă albume masterizate, ci material de lucru sau compost, cum îl numește Typlt. La final, ceva despre eco-poezie.”

 

Andrei Zbîrnea: „Rămâne doar întrebarea/cine va fi ales drept tiran anul viitor/Ochii ieșiți nebunește din orbitele capului încă nu s-au decis/dar pe ici pe acolo se aude/că nici noul profet/nu va fi un muritor… ”. Sunt versuri pe care le-ați scris în 1988, dar care rămân mai actuale ca niciodată. Cum se poziționează poezia (cehă și nu numai) în fața corectitudinii politice (poetice) și în fața cancel culture-ului? Cum baleiază între ororile din Orient și veșnica tranziție din Centrul și Estul Europei?

Jaromír Typlt: Nu pot vorbi decât în nume propriu: a existat o schimbare neplăcută în atmosfera socială pe care nu am anticipat-o deloc în urmă cu treizeci de ani. După 1989 – aveam șaisprezece ani – m-am bucurat de libertatea de exprimare restabilită, salutând faptul că nu mai existau subiecte interzise. În ultimii ani, însă, am intrat în conflict din ce în ce mai des, mai ales cu reprezentanții punctelor de vedere de stânga, care, dimpotrivă, consideră că este bine să se interzică anumite cuvinte, subiecte, obiceiuri sociale și stereotipuri „în numele unor interese superioare”. Constat că sunt împins de această tendință spre poziția ciudată, foarte paradoxală pentru mine, a unui conservator: și aceasta întrucât continuu – în spiritul ideilor anilor 1990 – să cer ca libertatea mea de a vorbi să nu fie restricționată în niciun fel. O parte semnificativă a poeziei cu care am crescut – de exemplu, suprarealismul, dadaismul, undergroundul etc. – a fost în mod deliberat provocatoare, deci poate fi percepută de unii ca fiind ofensatoare și incorectă. Mă tem că o astfel de poezie va trebui în curând să fie apărată împotriva noilor ideologi. Ei nu înțeleg exagerarea, nu au simțul umorului și se agață de modele de gândire predefinite. Cenzorul revine în scenă.

AZ: „Adăpostul/ca singura întrebare bine țintită./Adăpostul/ca singurul răspuns bine țintit.” E abstractizarea modul în care fugim de mainstream sau, de ce nu, răspunsul la modalitățile prin care poate supraviețui poezia epocii USB 3.0?

JT: Practic, ceea ce scriu nu poate fi transpus într-un mesaj mai simplu. Cu toții am auzit adevăruri minunate despre viață de o mie de ori încă din copilărie – chiar și cel mai dezolant lungmetraj comercial sau hit pop ne amintește de câte unul dintre ele – dar puțini sunt cei cărora aceste advăruri le schimbă cu adevărat viața. În opinia mea, problema se află în acele cuvinte prea mult repetate, golite de sens, ușoare, fragile. Oamenilor le este mult prea ușor să le repete. Poezia, așa cum o percep, rezistă acestei tentații. Dacă dorești să obții ceva important din cuvinte, cu siguranță nu vei reuși gratuit.

Nu există nici un substitut pentru a trăi într-un spațiu real

AZ: Cum arată scena poetică a Cehiei în post-pandemie? Edituri, evenimente, reviste, generații de autori și autoare.

JT: Nu pot spune dacă și pe piața cehă a crescut vânzarea cărților de poezie, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei în Marea Britanie, de exemplu. În orice caz, scena poetică cehă nu s-a schimbat dramatic în ultimul an. Noua generație de autori își anunță prezența de mai multă vreme și probabil că nu mai încearcă să se definească în raport cu generațiile mai vechi într-un mod atât de superficial precum a fost așa-numita poetică angajată – angajată de stânga – în urmă cu aproximativ zece ani. A dispărut literalmente în gol, lăsând în urma sa doar controverse inutile. Întrebați despre reviste – eu însumi am o colaborare pe termen lung cu revistele mai „tradiționaliste” Context, Revolver Revue și Analogon, dar poate că poeții mai tineri preferă paginile hebdomadarului Tvar sau platformele online precum Psí víno. În literatura cehă, există de mult timp un surplus de reviste, nimeni nu le poate urmări pe toate. Pe de altă parte, există relativ puține edituri care publică sistematic poezie – mă gândesc în principal la dybbuk, Host, Protimluv, Argo, Triáda și Torst. Și Venkovské dílo, care operează în zona Podișului Krkonoš, regiunea mea natală.

AZ: „un sunet care ocupă locul întregului sunet/un sunet care amuțește sunetul”. Care a fost sunetul PRIMORDIAL al lui Jaromír Typlt în perioada de lockdown și care este el acum? Cât de important e ca poezia să sune într-un anumit fel la lectură?

JT: Surprinzător, am pierdut rapid și aproape complet interesul pentru toate evenimentele poetice „online”. Lecturi de autor prin intermediul unui monitor, transmisii în streaming, festivaluri virtuale pe rețelele sociale – toate acestea mi s-au părut mai degrabă o închisoare din care am încercat să scap. Să fiu obligat să stau toată ziua la monitor și apoi cu poezia tot la monitor? Aproape niciodată nu am „generat” nimic „virtual”. Nu există nici un substitut pentru a trăi într-un spațiu real. Acest lucru se aplică, de exemplu, și pentru proiectul Škrábanice, pe care îl dezvoltăm alături de compozitorul Michal Rataj de peste zece ani – doar când am reușit să evoluăm din nou pe viu, în fața spectatorilor, a putut continua modul nostru de a face „sound poetry”. Poate că doar evenimente precum Festivalul de muzică și poezie contemporană Contempoetry din noiembrie 2020, unde accentul a fost pus pe calitatea înaltă a înregistrărilor video și audio, dădea un sens stilului „online”. Dar, în principiu, insist că interzicerea întâlnirilor umane mai degrabă diminuează inspirația vie decât să o încurajeze.

Desigur, există și anumite lucruri care pot fi „învățate” în poezie

AZ: Ce înseamnă atelierele de scriere creativă/creatoare pentru tinerii poeți sau pentru poeții aflați la început de drum (indiferent de vârstă) în Republica Cehă? Se poate fura meserie sau poți învăța pe cineva meșteșugul (oricât de desuet ar suna) poeziei?

JT: Odată am condus eu însumi un astfel de atelier și i-am avertizat în prealabil pe toți participanții că probabil nu vor scrie niciodată acolo un poem până la forma finală, ci mai degrabă vor pregăti ceva de genul „compost” – practic doar un fel de material de lucru, din care uneori, singuri și fără alte influențe, vor putea extrage câte ceva. Desigur, există și anumite lucruri care pot fi „învățate” în poezie – mai presus de toate, există greșeli repetate ale începătorilor care pot fi evidențiate. Dar problema este că un lucru pe care eu îl consider rău poate fi perceput de către altcineva ca fiind calitatea de bază a poeziei. Există mai mulți poeți foarte respectați, chiar clasici, în literatura cehă din secolul trecut, a căror lectură este absolut insuportabilă pentru mine – aș tăia absolut tot ceea ce au scris. Atunci cine, ce și pe cine să învețe.

AZ: Ce cunoașteți despre poezia și literatura română contemporană?

JT: Aș fi foarte fericit dacă aș putea scoate din bibliotecă o antologie interesantă de poezie română contemporană în limba cehă, dar, din câte știu, în afară de volumul Sfârșitul sărbătorii din anul 2013, nu a apărut niciuna. Nu mă ajută prea mult nici excelentele pagini lyrikline.org, unde poezia contemporană română și moldovenească se arată exact în starea în care se află – și aceasta numai din vina organizatorică a părții cehe – și poezia cehă. Din România, sunt reprezentați pe lyrikline.org numai opt autori iar din Moldova unul singur. Astfel încât, până la urmă, cea mai cuprinzătoare colecție de poeți români contemporani am găsit-o în cadrul antologiei reprezentative de poezie europeană Grand Tour, publicată în Germania, care conține nume precum Coman, Komartin, Bănescu, Leac, Dună, Vakulovski… Dacă ar exista această posibilitate, mi-aș dori mult să aflu mai multe cu timpul.

AZ: „Privești hulubii. Precum pe stânci se-opresc din zbor pe betonul caturilor surpate;/natura umple iute de viață formele cele noi, le recunoaște-ndată,/chiar de-s de ieri, de-azi-dimineață proapăt făurite cu sila sfâșiindelor mașini.” Care e relația dumneavoastră cu eco-poezia și cum arată (dacă există) această scenă în Republica Cehă?

JT: Discuțiile despre toate aceste mișcări, precum sunt poezia angajată, eco-poezia, poezia minorităților exploatate etc. se termină în mod obligatoriu cu constatări plictisitoare și stingherite de tipul „unele dintre aceste poezii ar putea în mod sigur să fie bune, dar alteori este vorba doar despre transpirație zadarnică”. În poezie nu este suficient să ai bune intenții. Ea se opune din principiu ideii de a promova / cultiva ceva ce este clar dinainte. Cu mulți ani în urmă, m-au influențat puternic poeziile lui Gary Snyder, care au o puternică dimensiune ecologică – dar una convingătoare, provenită din experiențe personale, și nu reductibilă la niște lozinci simpliste. Cred cu adevărat că fac mai mult pentru mediul înconjurător îngrijindu-mi cum se cuvine micuța pădure [care crește pe pământul meu / proprietatea mea] decât scriind poezii despre chestia asta.

 

Traducere din limba cehă: Dan Mircea Duță

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *