Povestire scrisă de Marilena Demian, aleasă de Simona Antonescu la Creative Writing Sundays, pe 5 octombrie 2025, la tema: „Spaima de la miezul nopții”.
Ghicesc că ceva se întâmplase din vocea ei agitată, așa face de când era copil, când trebuia să recunoască ceva neplăcut turuia ca o mitralieră, ca să scape mai repede, și apoi își umfla buza de jos așteptând consecințele. Și nu mă sună niciodată dimineața, în zilele de lucru.
Alo mama bună uite am vrut să-ți spun că nu mai venim acasă de Crăciun te rog să nu te superi! Ce s-a întâmplat? îmi aud glasul alb, uscat. Uite nu e nimic grav dar să știi voiam să-ți spunem când veneam de Crăciun deși cică e mai prudent să lași să treacă trei luni ca să fii sigur dar ție trebuia să-ți spunem… Îngheț. Nu știam că hotărâseră în sfârșit să aibă un copil, nu-mi spusese nici că și-a scos steriletul. …nu e nimic prea grav a zis doctorița că se întâmplă la o femeie din patru să piardă o sarcină în primul trimestru se cheamă avort spontan au pățit mai multe dintre prietenele mele… Alma, o întrerup, știu ce e un avort spontan, dar nu știam că tu ești însărcinată. Păi da, mitraliază ea în continuare, asta e chestia că voiam să-ți spunem când veneam da’ uite că n-a fost să fie și acum nu mai puteam să venim. Glasul ei se forțează să păstreze tonul normal. Ești bine? Poți să-mi spui calm ce s-a întâmplat? Păi uite am făcut testul ăla de sarcină întâi mi-a ieșit negativ pe urmă două pozitive la rând așa că m-am dus la ginecolog să mă asigur și mi-a dat teste de sânge știi tu de care. Nu știu, ca pe vremea mea nu se făceau din astea. Păi mama e un hormon în sânge se cheamă Beta HCG poate vrei să știi de la ce vine numele e adică gonadotropină cori… Alma, spune-mi ce s-a întâmplat, nu mă interesează de la ce vine. Da a ieșit imediat concentrația s-a confirmat sarcina pe urmă a zis să-l refac tot la două zile că trebuie să crească constant. O ascult încremenită, presimțind urmarea. Ei și a tot crescut până a ajuns la 207 și pe urmă a scăzut la 179 și a mai scăzut… adică, înțelegi, nu s-a prins cum trebuie știi dacă scade și pe urmă o reia vertiginos e și mai rău înseamnă că sarcina s-a fixat într-o trompă și atunci se ajunge nasol la chirurgie de aia nu putem să venim că tot fac testul ăsta și trebuie să fiu aproape de spital în caz de ceva.
Tace. Dar cum te simți? Sunt bine am mici dureri junghiuri pulsații nimic grav iau calmante. Hemoragie? Nu dar mi-a dat medical stau în pat la căldură dacă am dureri mari mă duc la spital. Respiră. E totul sub control. Oare de ce se întâmplă asta? o întreb. Nu ai mai încercat până acum, ar trebui să fie în regulă. Pot fi o mie de cauze mama stresul vârsta știi că nu vreau să treacă perioada fecundă de aia ne-am și hotărât, zestrea genetică… A propos, la tine cum a fost? Nu mi-ai spus niciodată clar, dar ai avut și tu un avort, înainte de mine, nu? Înainte de tine am făcut un chiuretaj, imediat după revoluție, nu era încă momentul să avem un copil. Iar după tine nu s-a mai întâmplat, deși am mai fi vrut un copil, știi că te-ai tot rugat de noi.
Nu suflasem o vorbă despre avortul de și mai dinainte, de pe vremea când chiuretajul era ilegal. Ce-aș mai fi vrut eu atunci să scap în mod spontan. Când ești studentă în anul trei, stai la un cămin nenorocit cu alte patru fete în cameră, te speli în mare viteză la dușurile mai mult stricate din fundul coridorului, cu apă călâie care abia țârâie, ultimul lucru pe care ți-l poți dori e să ai un copil. Mai ales dacă nu ești nici măcar măritată, iar tatăl încă nu a aflat minunata veste.
Îmi amintesc cum stăteam nopți în șir cu ochii în tavanul întunecat al camerei de cămin, în timp ce colegele mele gemeau, pufăiau sau plescăiau în somn, și mă gândeam ce să fac. Nimerisem cu niște fete din Constanța, din familii înstărite de machidoni, care aveau cursul vieții clar conturat. Vor termina facultatea, se vor întoarce în orașul lor, se vor mărita cu băieții aleși de familii, după aranjamente în cadrul clanului, vor avea apartamente, mașini Dacia 1300, dăruite de părinți, televizoare color și congelatoare cu cinci sertare, mobilă de la fabrica din oraș, covoare de la Cisnădie și perdele fabricate la Pașcani. Eu eram acolo în plus, ca să completez numărul de cinci pe cameră, din alt județ, fără o familie care să mă susțină și mai eram și depravată și nu eram măritată cu tatăl copilului care creștea în mine. Mă răsuceam de pe o parte pe alta, lac de apă, cu ochii uscați și arzând, îmi puneam perna în cap și apoi o aruncam la picioare. Ziua alergam și tropăiam pe scări, săream câte trei trepte odată, mă agățam de barele din parc și îmi scuturam viguros corpul, dar nu se întâmpla nimic din ce așteptam. Auzisem de băi fierbinți, de băut mult vin roșu, de cozi de mușcată, ba chiar de croșete și andrele, dar nu aveam unde să fac baie fierbinte, iar ca să introduc în mine obiecte nu îndrăzneam. Eram pierdută.
Într-o astfel de noapte am ieșit iarăși pe coridor. Era frig ca naiba, aveam peste pijama doar un pulover de lână lălâu și călduros, tricotat de bunică-mea. Am intrat în sala de studiu și m-am strecurat printre mese și scaune până la caloriferul aflat sub geam. Era călduț, așa că m-am așezat pe el, cu picioarele pe o masă și capul pe genunchi. Când ușa camerei s-a deschis cu zgomot, am tresărit așa de puternic că fundul mi-a alunecat de pe calorifer și am căzut cu bufnet pe podea. Lumina aprinsă brusc m-a găsit încercând să mă adun de pe jos, frecându-mi genunchii. Ce naiba faci aici în miezul nopții? a bubuit o voce. Nimic, nu pot să dorm, e interzis? Fata care intrase avea spre suta de kilograme. Tu ce faci aici? Îmi arătă pachetul de țigări și chibritul din dreapta, în timp ce cu stânga ținea o cană mare cu cafea. Nici eu nu pot să dorm. Ea a deschis larg fereastra. Vrei? m-a întrebat, arătându-mi țigările. Nu mulțumesc. Ness vrei? nu mai am altul, dar abia l-am făcut, n-am băut din el. Bea de pe partea asta, dacă vrei, m-a îmbiat ea. Nu, ș-așa nu dorm. Ea și-a lăsat cana și țigările și s-a aplecat peste geam. Aerul înghețat a pătruns în încăpere. Cele trei etaje se căscau sub noi, deasupra aleii betonate. Te-ai gândit vreodată…? Ar fi ușor, nu? Nu, ce te-a apucat? Ea s-a aplecat și mai tare, cu sânii masivi revărsați peste pervaz. Îi vedeam fesele pline încordate și picioarele groase ridicate pe vârfuri, în papucii de pânză. Fii atentă să nu cazi! i-am zis, alarmată. Ea s-a aplecat și mai tare, schițând gestul de a se urca pe pervaz. Am încercat să o prind ca s-o împiedic să se arunce și am lovit cana de cafea, care a zdrăngănit puternic când a atins podeaua și ne-a împroșcat cu stropi maronii. Ea s-a retras brusc și a început să râdă, scuturându-și poalele fustei. Te-ai speriat? Ți-am zis, e simplu. S-a întors rânjind spre mine. Tu însă ești prea bleagă. Mi-ai spart cana, m-ai umplut de zoaie, mi-ai risipit bunătate de ness, tu știi cât mă costă nessul ăsta? Crezi că au la alimentara? Un pufăit exasperat. Ești și bleagă și gravidă, vai de capul tău. Tu de unde…, am zis, apoi mi-am mușcat buzele. Ea a început să râdă de-a binelea. De la tine, tocmai ai recunoscut. M-am tras înapoi doi pași, nu știam ce să fac. Hai, a zis ea împăciuitor, m-am prins mai demult, când te-am tot văzut țopăind și bântuind pe coridoare, în toiul nopții. Nici eu nu pot dreacu’ să dorm. Am tăcut amândouă. Ea a scăpărat chibritul și și-a aprins țigara. Ai cumva ness? Eu nu aveam, dar colegele mele cele bogate da. Mă poftiseră uneori, dar refuzasem, fiindcă nu puteam să le servesc la rândul meu. Stai așa, i-am zis. M-am strecurat pe coridor și am intrat neauzită în cameră. Am luat pe pipăite borcanul Mihaelei, lingurița și zahărul. Apoi m-am întors după căni, astea, cel puțin, erau ale mele. Ne-am apucat să frecăm nessul cu apă rece de la chiuvetă. Într-un târziu, ea m-a întrebat: El știe? Nu i-am spus. De ce? Am pufnit. Păi le are și el pe ale lui, mama lui e văduvă și… Și ce dacă e văduvă? E treaba lui ce face cu sula din pantaloni. Trebuie să răspundă și el, nu poate să te lase singură. Crezi că ești singura proastă care a căzut pe bec? Că uite, curvele n-o pățesc, că știu să se păzească. Alea din Constanța ce zic? Păi nu le-am spus. De ce? Ți-e rușine? Crezi că lor le e rușine să și-o tragă cu toți golanii și să facă pe fetele mari când se întorc la mămica? O ascultam uimită. Dar ele chiar… Ele chiar, în afară de Cami, că e prea nasoală să se uite careva la ea. A făcu o pauză lungă. Dar nu așa nasoală ca mine. Am privit-o șocată. Ce ți-a venit? N-a răspuns. A sorbit din cafea și apoi și-a stins țigara pe pervazul ferestrei. Știi ce mă frământă pe mine noaptea? a clătinat ea din cap. Mă întreb, s-o fi născut ăla care pe care să-l las să mi-o tragă și mie o dată măcar? M-am uitat prostită la ea. Nușa te cheamă, nu? A dat din cap. Nușa, ce naiba ți-a venit? Bineînțeles că s-a născut, e plin de băieți în jur… Nțțț, a zis ea, nu așa. Sunt malaci care vor să mă înghesuie și chiar unor slăbănogi le plac astea țâțoase cu bulane groase. Dar eu îl vreau pe ăla care să-mi dovedească că mă iubește, înțelegi? Să-mi dovedească, nu să-mi spună din gură. Cu alții nu mă încurc, mai bine mor fată mare. A dat peste cap cana, a vrut să-și mai aprindă o țigară, dar s-a răzgândit. Nu-mi permit decât trei pe zi, dar fumez Kent, cred că ai observat, nu? Ăsta-mi e tariful, un Kent pe săptămână și două cutii de Ness pe lună. Ce zici, ar trebui să cer mai mult? Pe… pentru ce să ceri? m-am bâlbâit eu, tot mai uimită. Pentru că le fac curat în cameră la curvele cu care stau, că lor le cade moțul dacă-și fac singure. Da’ mie-mi convine, ș-așa n-am ce face duminica, că ele-s plecate cu pulărăii lor. Își adună pachetul și chibritul. Mulțam pentru cafea. Îmi ești datoare o cană. Îmi întoarce spatele dar, înainte de a ieși îmi spune din prag: Vorbește cu omul tău. Găsește mă-sa o soluție, că altfel le spui că te muți la ei, cu copil cu tot. Hai, pa.
Mama, mai ești acolo? aud glasul Almei, ca un deșteptător. Nu fi supărată că nu venim acum după ce se lămurește treaba ne luăm concediu și stăm o săptămână, bine? Te rog spune-i și lui tata că ne vedem curând. Da, iubita mea, îi spun, nu suntem supărați, important e să fii tu bine. Ai grijă de tine și ține-mă la curent, te rog. Te pup, scumpa mea.
Ochii îmi cad pe calendar. Mai sunt zece zile până la Crăciun. Data de 21 decembrie e încercuită cu roșu. Parastasul de șapte ani pentru Nușa.
