Seara, de cum o simțea lângă el, albă, velină și goală, nu se putea abține să n-o umple de litere mici și mari, de mână și de tipar, de cratime, de puncte și virgule și liniuțe de dialog. De câte ori o atingea cu mina lui neagră, un fior necunoscut îl făcea să tresalte și lemnul din care fusese născut simțea în el foșnet de pădure, învolburare de apă, umblet și tânguit de jivină. În fața pasiunii lor răscolitoare, guma se simțea din ce în ce mai inutilă așa că, într-o dimineață ploioasă, își făcu bagajul și se hotărî să o șteargă.
