INTERVIU CU DAN COMAN

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Dan Coman vine pe 10 iulie la Creative Writing Sundays să dea feedback pe textele scriitorilor debutanți. Întâlnirea începe la 15:00 în Mansarda Lente, Str. Arcului nr. 8. Cea mai recentă carte a sa e Căsnicie, deja reeditată în colecția Top 10+vă încurajăm să o citiți! Pentru că Dan Coman e la prima vizită pe la noi, i-am pus câteva întrebări de control.

dan coman

Cum ți-ai antrenat scrisul? Ai participat la cenacluri, ai avut prieteni scriitori care citeau ce scriai, ai studiat arta scriitorilor preferați, cum ai făcut?

Primul meu contact cu scrisul e strîns legat de fotbal. Tocmai începusem junioratul la faimoasa echipă Caolinul Rebrişoara. Jucam în divizia judeţeană, în deschiderea seniorilor, ne deplasam cu un camion părăginit prin satele din jur, meciuri grele cu Real Şirioara, Juventus Dumitra sau Inter Chiuza – şi în camionul ăsta, printre juniori, era un tip, Alexa, mult mai în vîrstă decît noi ceilalţi, antrenorul secund, care mă lăsa uneori (pentru că eram fiul popii din sat şi primise ordine clare să aibă grijă de mine ca de ochii din cap) să citesc noile numere din revista de culturism, vorbindu-mi încîntat şi înflăcărat despre Petru Ciorbă, idolul lui şi despre modalităţile foarte speciale în care se antrenează – şi era cît pe ce ca Petru Ciorbă să devină şi idolul meu, doar că într-o bună zi, la întoarcerea dintr-o deplasare în care încasasem bătaie şi la propriu, şi la figurat, m-a chemat la el, la o socată şi mi-a arătat caietul. Un caiet voluminos, cu foi veline, pe trei sferturi deja plin. Scriu un roman, mi-a spus, nu mă las pînă nu umplu caietul ăsta. Surpriza uriaşă de atunci s-a suprapus peste mirosul puternic, de soc, al caietului şi peste posterul cu Gh. Hagi de la Sportul Studenţesc, lipit pe dulap. Atunci a fost prima oară cînd am ştiut cu exactitate ce am de făcut. Nu-mi doream decît să ajung cît mai repede acasă şi să-mi fac şi eu un astfel de caiet. Gîndul mă entuziasma de-a dreptul, emoţia era uriaşă. Cînd, la următorul meci, (de acasă, cu Manchester Livezile) i-am arătat caietul cu primul capitol, Crăciunul la noi în sat, Alexa a rîs şi mi-a spus în treacăt, fără să se uite la mine: mă băiatule, lasă prostiile, scrisul e mult mai greu decît fotbalul, e nevoie să te antrenezi de o mie de ori mai mult şi tot nu-i sigur că merge. Şi a plecat lăsîndu-mă cu ochii în soare, fără să se arate entuziasmat, aşa cum speram, sau măcar interesat de ce scrisesem. A fost prima mea deziluzie legată de literatură – dar şi primul moment în care am ştiut că n-o să mă opresc, măcar pînă n-o să umplu caietul – şi iată că nici în ziua de azi se pare că nu l-am umplut…

De atunci, am trecut prin cîteva cenacluri, extrem de importante– unul la Năsăud (unde i-am întîlnit pe Ioana Nicolaie şi Florin Partene), altul la Sîngeorz Băi (primele cafele cu Marin Mălaicu Hondrari). Cenaclurile astea au fost marele nostru noroc – în primul rînd pentru că ne-am întîlnit, apoi pentru că aşa, împreună, am înţeles un lucru foarte simplu:  nu-ţi trebuie decît un pix şi o bucată de hîrtie, restul vine de la sine. În primul rînd prin citit. În al doilea rînd prin citit. Şi iar prin citit. Ideea e să nu încerci să (te) fentezi – ca orice alt lucru inutil, literatura cere tot. Nu există altă variantă decît să-i dai totul, pînă la capăt.

Ce autori care îți plac ai descoperit în ultima vreme? Români, străini.

Îmi place foarte mult ce se întîmplă în poezie. Sunt cîţiva tineri poeţi extraordinar de inteligenţi şi de talentaţi, primii care, după optzecişti, schimbă cu adevărat paradigma: Alex Văsieş, Alexandra Turcu, Andrei G. Şerban, Mihnea Bîlici, Daniel Coman, Raluca Boantă, Radu Niţescu.

Apoi e mare bucurie că, în sfîrşit!, proza scurtă românească a revenit în prim plan. De la Lavinia Branişte şi Mihai Mateiu la Bogdan Munteanu şi Florin Iaru, literatura asta considerată la noi, atîta vreme, minoră, a făcut saltul decisiv şi a ajuns în pall position, acolo unde-i e locul.

Cred că dintre scriitorii invitați la CWS ești printre cei mai populari, dacă iau ca indicator câte interviuri cu tine am găsit pe net. Ce știi despre cum te percep cititorii, despre ce simt vizavi de cărțile tale, interacționezi des cu ei?

Faza asta cu popularitatea nu ţine. Nici vorbă de aşa ceva. Nu că nu m-ar interesa, nu că nu mi-ar plăcea (puţin), doar că, aici, la Bistriţa, nu resimt deloc lucrul ăsta. În plus, ştiu foarte puţine lucruri despre cei care-mi citesc cărţile şi despre cum se raportează la ele. Rareori îmi scrie cineva legat de asta. Iar cei cîţiva oameni cu care vorbesc în mod obişnuit despre literatură, ştiu deja că nu suport să vorbim despre cărţile mele. Resimt un disconfort uriaş cînd se întîmplă asta. E adevărat, există doi oameni care citesc tot ce scriu, cu care discut la sînge fiecare propoziţie – dar asta numai înainte de a publica.

În Căsnicie, citim jurnalul soției la persoana I și vedem perspectiva soțului la persoana a III-a, iar temporal povestea pornește din două capete. Cum ai ajuns la structura asta interesantă, ai avut mai multe variante?

Da, au mai fost variante, am tot scris si am tot şters pînă cînd am găsit structura care mi s-a părut optimă pentru povestea respectivă. Iniţial, ambele voci erau la pers a III-a, apoi ambele la persoana I, dar nu-mi convenea asta pentru că, puşi să vorbească la persoana I, de exemplu, cei doi soţi începeau simultan să se plîngă, să-şi facă reproşuri, să reacţioneze imediat unul la vorbele celuilalt – ba mai mult, pe pagini întregi căpătau aceeaşi tonalitate a vocii, aceeaşi lentoare/grabă în gesturi – şi asta îi făcea să fie mai apropiaţi decît ar fi fost necesar.

Am admirat diferența dintre vocile celor două personaje din carte, consecvența, consistența fiecăreia. Cum ai reușit să le „auzi” așa de distinct? Ai avut modele reale, le-ai inventat cu totul?

Orice pagină de literatură, ştim de la Borges, înseamnă în definitiv invenţie. Pînă şi dacă se rescrie literă cu literă realitatea, pagina respectivă are sens numai în măsura în care devine o realitate de sine stătătoare, total diferită, în esenţă, de cealaltă. Nu cred că are vreo importanţă dacă există sau nu modele reale – atîta timp cît personajele funcţionează, sunt vii, realitatea pe care o propun ele va fi mult mai importantă decît realitatea care le-a provocat.

Ce comentarii ai despre sex în literatură? În Căsnicie pare tema care le obsedează pe personaje sau cel puțin e mijlocul preferat de comunicare.

Totul porneşte de la trup. Trupul duce greul, ştim bine asta, cu atît mai mult într-o căsnicie :) Cred că discuţia despre sex e esenţială într-o carte de genul ăsta. Aproape că-mi vine să zic: e esenţială mai în toate cărţile de literatură. Sexul e viaţă, în toate modalităţile sale de exprimare (şi sunt nenumărate). Un autor bun se vede şi din maniera în care reuşeşte să rezolve astfel de secvenţe. Eu unul le caut cu poftă şi le analizez cu foarte mare atenţie în toate cărţile de literatură pe care le citesc.

Tema pe care le-ai propus-o participanților la Creative Writing Sundays a fost: „dimineața la cafea. nu mai mult de două personaje, obligatoriu un copil.” Ți se pare mai greu sau mai ușor să scrii despre situații care le sunt familiare (aproape) tuturor?

E la fel de greu/uşor în ambele situaţii. Inteligenţa artistică bate de fiecare dată viaţa. E unul dintre motivele pentru care literatura mi se pare fabuloasă: poţi face ce vrei, cît şi cum vrei şi poţi scrie despre absolut orice, fără să fi avut nici cea mai mică legătură cu subiectul. Documentarea şi stilul, acestea ar fi armele cele mai eficiente ale literaturii.


Dacă ți-a plăcut, apasă!