INTERVIU CU MARIN MĂLAICU-HONDRARI

Marin Mălaicu HondrariInterviu realizat de Simina Diaconu.

Marin vine duminică la Creative Writing Sundays, unde va vorbi despre tentația scriitorului de a se retrage din lume și va da feedback pe textele trimise de participanți pe tema „o întâlnire cu Salinger”. În bună tradiție deja, i-am pus câteva întrebări autorului unor cărți de care sigur ați auzit, dacă nu le-ați și citit deja, cum ar fi Lunetistul sau Apropierea (care e în curs de ecranizare și tocmai a fost reeditată la Polirom în colecția Top 10+, și pe care o vom aduce și duminică).

Se scrie mai bine din/cu/despre dragoste decât din/cu/despre ură?

Nu știu dacă mai bine, dar cu siguranță mai greu, însă cu mai multă bucurie. De ce să scrii cu, din, despre ură? Ajunge zilei răutatea ei, cum ni se spune în Noul Testament, nu? Prefer să scriu despre iubire, care oricum înseamnă și puțină ură.

Din ce ai aflat, ce apreciază cititorii în cărțile tale? Sunt aceleași lucruri despre care și tu crezi că sunt punctele tale tari?

Din emailurile primite de la cititorii mei sau din discuțiile directe cu ei, cred că apreciază povestea și cum este spusă ea (asta în ciuda unei părți a criticii care susține că nu aș avea poveste în cărțile mele). E adevărat că pe mine mă interesează în primul rând cum spun acea poveste. O poveste care nu e spusă cum trebuie, mă plictisește. Și mai cred că mulți dintre cititorii mei sunt atrași, se lasă prinși, de atmosfera din cărțile mele.

Cum crezi că trebuie să ia un scriitor părerea criticilor literari despre cartea lui? 

Ca pe o opinie venind din partea unui specialist. Acea opinie va fi validată sau invalidată de către cititori, dar ea trebuie să existe. Literatura nu se poate descurca fără critică. Și dacă se citește tot mai puțin, o mare parte din vină aparține criticii care scrie tot mai mult cu adresă directă la autor, sau scrie niște texte atât de specializate încât nici dracu’ nu le mai înțelege. Oricum, se pare că nimeni nu mai e capabil să formuleze idei clare, simple și să dea verdicte la fel de clare și de eficace. Cu toate astea, repet, chiar și o critică pe moarte și cu un instrumentar legat la perfuzii e de preferat unui vid critic, unei democrații a talentului în care toți știm să scriem bine și să facem critică și ne batem pe umăr și ce frumoasă e literatura și orice blogger se trezește brusc că are și el o părere și că, nu-i așa?, are dreptul să și-o exprime.

Am citit că ai făcut armata, ai lucrat 8 ani la Casa de cultură din Sângeorz-Băi, apoi ai plecat în Spania, unde ai avut tot felul de joburi pitorești, până în 2007. Cum e influențat un scriitor de felul în care câștigă bani? 

Habar nu am, pentru că nu am câștigat nu știu câți bani din ceea ce am făcut și fac. În Spania, multă vreme am trăit cu 150 de euro pe lună. Am supraviețuit. Poate că  situația aceea m-a ajutat să înțeleg că dacă vreau să fiu scriitor nu trebuie să aștept nimic de la nimeni. Nimeni nu-ți datorează nimic pentru simplul fapt că ești scriitor. Dacă însă te dovedești un scriitor care poate descifra realitatea sau o poate încifra, atunci vei fi sprijinit implicit. Faptul că am muncit mult pentru banii câștigați, cred că m-a ajutat să trec mai ușor peste multe aspecte legate strict de literatură, să-mi dau seama că puțină umilință nu strică și că e nevoie de foarte, foarte multă muncă pentru a realiza ceva cu adevărat bun, cu adevărat folositor mai multor oameni.

Ca director la editura Charmides și ca membru al juriului în concursul de debut literar Unicredit, bănuiesc că ai primit multe texte de la scriitori debutanți. Care sunt păcatele începătorilor?

Hipersensibilitatea (obligatorie la scriitori) nefiltrată, sau, la cealaltă extremă, o excesivă tehnicizare, o literatură în care prevalează tehnica, dar textul nu mai spune nimic, e aplatizat, nu mai are nerv, nu mai emoționează, decât, cel mult, așa cum pot emoționa componentele electronice ale unui computer care funcționează brici. Cred că trebuie găsit un echilibru, chiar dacă instabil, între hipersensibilitate și tehnică.

Ești și traducător din spaniolă. Ce trebuie să aibă un cunoscător al unei limbi străine ca să poată fi traducător de ficțiune? 

Pentru a fi un bun traducător de ficțiune, trebuie să cunoști foarte bine limba țintă, în cazul nostru limba română și să citești foarte mult. Din fericire, țara noastră a avut întotdeauna traducători foarte buni și, cum spunea Bogdan Ghiu la premiile revistei Observator Cultural, o cultură mare face multe traduceri și de calitate.

Dacă tot ai dat ca temă pentru CWS o povestire despre o întâlnire cu Salinger: ce l-ai întreba dacă v-ați întâlni și ce ai avea să-i spui?

Nu știu ce l-aș întreba, știu că aș evita orice întrebare legată de literatura lui, mă sperie geniile, oamenii care par să știe exact ce fac tot timpul și tot locul. Poate că l-aș întreba dacă nu ar vrea să preia ca antrenor clubul Manchester United, cred că numai Salinger l-ar fi putut înlocui cu succes pe sir Alex Ferguson. Oricum, aș încerca să-l fac să-mi povestească ceva. Oamenii sunt interesanți când se apucă să povestească. Dacă tac, e greu să le suporți tăcerile.


Dacă ți-a plăcut, apasă!