LANSĂM MARATONUL DE LECTURĂ!

V-am amenințat în editorialul din numărul 10 cu un maraton de lectură. Ei bine, începe. Anul ăsta, pentru că e un pilot și din cauza dilemelor logistice, maratonul va avea loc doar în București.

Nouă ne place să citim. Și vouă. Problema e că lor nu. Noi credem că se întâmplă așa pentru că nu au modele. Vă provocăm pe voi să fiți aceste modele.

Adică: vrem să transformăm cititorul într-un supererou, așa cum sunt și alergătorii la maraton, pe care îi admirăm și care ne inspiră. Cititul nu e numai pentru șoricei de bibliotecă, e pentru oameni vii, colorați, pasionați, curioși.

Prin urmare, întrebarea e: câte cărți poți citi într-o lună?

Dacă până acum am promovat lectura premiind timp de un an de zile 800 de cititori surprinși citind o carte la metrou cu 800 de exemplare ale Revistei de Povestiri, acum dăm atacul final (vorba vine) cu un maraton.

Distanța

Nu vom număra în kilometri, ci în pagini. (Pentru că n-ar fi corect ca o carte de 100 de pagini să echivaleze cu una de 1000, am hotărât să calculăm așa). Pe cine prindem la finish cu cel mai mare număr de pagini, pe acela îl facem supererou.

Cărțile pe care le veți citi sunt exclusiv de ficțiune și au fost donate maratonului de către editurile Univers, RaoNemira, Casa de Pariuri Literare, Vellant, Curtea Veche, Humanitas și Herg Benet. Le mulțumim mult de tot! (Polirom și editura ICR sunt în curs de confirmare. Update: Editura ICR ne-a amăgit ;)) )

Start

1 aprilie. Startul va fi dat într-un eveniment pe care l-am putea descrie ca „occupy Metrorex” – participanții vin cu susținătorii lor, noi venim cu fanii noștri, și împreună, cu cărțile în mână, umplem metroul – sau cât reușim din el. Facem asta la capăt de linie și ne plimbăm până la celălalt capăt, spre șocul celor care se vor urca pe parcurs și care vor vedea stânga-dreapta numai cititori.

Mecanism de concurs

  • în maraton vor alerga 30 de cititori.
  • fiecare primește la start o carte (la alegere) și un număr al Revistei de Povestiri, tot la alegere.
  • ca să primească următoarea carte, fiecare participant trebuie să trimită recenzia cărții anterioare pe mail, spre noi.
  • recenzia trebuie să aibă în jur de 2000 de semne cu spații, nu mai mult de 4000.
  • nu cumva să copieze cineva de undeva, vom verifica. dacă vedem plagiat, scoatem omul din cursă.
  • vom publica 10 recenzii pe zi pe site, într-o secțiune dedicată (apare în curând).
  • vom avea un ghid simplu de scris recenzii la care să apelați în caz de rătăcire.
  • fiecare carte se va ridica de la sediul nostru, puțin maraton clasic nu strică, hi hi (căutăm un loc central în care să ne stabilim pe durata maratonului, vă ținem la curent).
  • alegerea cărții se face pe loc, fără rezervare (altfel, s-ar produce încurcături).
  • ne bazăm pe buna-credință a participanților care îi va face să nu aleagă cărți pe care le-au citit deja înainte de maraton.
  • tot în secțiunea nouă de pe site, cu câteva zile înainte de start, vor fi afișate listele cu cărți de la edituri. pe măsură ce se citesc, sunt tăiate din liste.
  • tot în secțiunea nouă, vom actualiza zilnic clasamentul participanților.
  • până la pragul de 2000 de pagini, în momentul în care un participant vine să ia o carte nouă, ne-o dă pe cea anterioară înapoi.
  • după pragul de 2000 de pagini, cărțile intră în posesia participantului (cele pe care le-a citit deja + cele pe care le citește pe parcurs).

Finish – 30 aprilie, ultima zi de maraton

Se anunță câștigătorii pe site!

Premii*

* se acordă în jur de 15 mai, la lansarea Revistei de Povestiri #13.

* participanții care au trecut de 2000 de pagini păstrează cărțile pe care le-au citit.

Locul I – tabletă Evolio + colecția rev de pov format epub + card de cititor feroce de la Bookblog

Locul II – ceas care merge invers de la Smuff

Locul III – cană în formă de obiectiv foto de la Smuff

Premiul pentru cea mai bună recenzie – un tricou, la alegere, de la Culture Soup

Înscriere

Primii 30 care trimit la maraton[at]revistadepovestiri.ro următoarele dovezi:

  • numele
  • câte pagini estimează că vor citi în maraton
  • o poză cu ei alături de un turn de cărți cât ei de înalt (interzis Photoshop!)
  • răspunsul într-un paragraf (maximum 300 semne cu spații) la una dintre întrebările „Ce ți se întâmplă bun/plăcut când citești o carte?”, „Care e autorul tău preferat și de ce îi iubești cărțile?”, „Cum faci să ai timp să citești?”

Ei, ce ziceți de una ca asta?

Pentru nelămuriri, folosiți câmpurile de comentarii.

UPDATE: Puteți vedea cine s-a înscris și cât estimează că va citi chiar aici. Puteți mai mult? Jump in!

Ceea ce implică faptul că înscrierile sunt postate pe Facebook, dacă aveți o problemă cu asta, nu vă înscrieți.

UPDATE 2: Înscrierile la maraton s-au încheiat, avem 30 de cititori gata de cursă. Vă așteptăm pe toți cei pasionați de citit pe 1 aprilie la metrou la start, revenim cu detalii cât de curând posibil.


Dacă ți-a plăcut, apasă!

2 Comments for this entry

Георге Саучук

March 7th, 2013 on 11:25

Păcat că provinxcialii sunt văduviţi…

dli.ro

April 2nd, 2013 on 09:48

Ma bucur ca ati scris articolul, este absolut bine-venit pentru mine. Ma bucur ca promovati cartile. Eu citesc carti ‘in file’ si nu online, nu ma pot obisnui cu formatul online. Oricum, initiativa si rezultatele conteaza. Mi-ati facut o supriza frumoasa!

19 Trackbacks / Pingbacks for this entry

Revista de Povestiri lanseaza in Bucuresti Maratonul de lectura, March 6th, 2013 on 14:08

[...]  30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Revista de Povestiri lansează în București Maratonul de lectură | LiMiT, March 6th, 2013 on 17:45

[...] Astfel, 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Câte cărți poți citi într-o lună? Revista de Povestiri lansează în București Maratonul de lectură | Romania Pozitiva, March 6th, 2013 on 19:00

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Maratonul de lectura | Postmodern, March 7th, 2013 on 12:57

[...] Mai multe detalii despre înscrierea la Maratonul de lectură și premiile oferite, găsești aici.  [...]

Înscriete-te la maratonul de lectură | START UB, March 7th, 2013 on 16:19

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Revista de Povestiri lansează în București Maratonul de lectură | Webcultura, March 8th, 2013 on 12:39

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Revista de Povestiri lanseaza in Bucuresti Maratonul de lectura mediatarget.ro, March 8th, 2013 on 14:32

[...] de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflati detaliile despre inscriere aici. Premiile maratonului sunt oferite de Evolio, Bookblog, Smuff.ro si Culture Soup. Cartile, care vor [...]

Maratonul de lectura | Mariko's Cup of Tea, March 8th, 2013 on 18:54

[...] inscris pe 5 martie la maratonul de lectura al Revistei de Povestiri. Le-am vazut articolul pe aceasta tema, m-am incaltat rapid si am zbughit-o la [...]

Maraton? Aprilie. | Ruki's, March 9th, 2013 on 21:06

[...] înscris în Maratonul de Lectură organizat de Revista de Povestiri, casa celebrului [...]

Câte cărți poți citi într-o lună? | Student din provincie, March 10th, 2013 on 15:53

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere aici. [...]

Dǎm start la „Maratonul de lecturǎ”! | IqooL, March 11th, 2013 on 09:04

[...] Pentru mai multe detalii referitoare la înscriere şi la desfǎşurarea concursului, accesaţi link-ul. [...]

Revista de Povestiri lansează în Bucureşti Maratonul de lectură / Câte cărţi poţi citi într-o lună? | Ginger Group, March 11th, 2013 on 13:26

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficţiune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflaţi detaliile despre înscriere aici. [...]

Sapte Seri Blog » Revista de Povestiri lanseaza in Bucuresti Maratonul de lectura, March 11th, 2013 on 16:19

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de fictiune in perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectura organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflati detaliile despre inscriere aici. [...]

Maratonul de lectur? – Câte c?r?i po?i citi într-o lun?? : Carti | Carti de citit | Humanitas, March 14th, 2013 on 15:56

[...] 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de fic?iune în perioada 1 – 30 aprilie, la Maratonul de lectur? organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, afla?i detaliile despre înscriere aici. [...]

Am aniversat | Revista de Povestiri, March 15th, 2013 on 01:06

[...] fost reprezentată în panel, dar a venit în format fizic tipărit) și am dat un fel de pre-start Maratonului de lectură. Asta a fost esența. În curând vom avea și o înregistrare video (îi mulțumim Roxanei și [...]

Un an de povești frumoase | Oana Portase și cei șapte pitici, March 16th, 2013 on 21:23

[...] P.S. Apropo de nu am timp, cât de mișto e ideea maratonului de lectură. [...]

Metrorex susține Maratonul de lectură | Revista de Povestiri, March 26th, 2013 on 15:52

[...] Maratonul de lectură va demara luni, 1 aprilie, printr-un fel de „occupy Metrorex”, o călătorie care începe la 18:30 la stația de metrou Berceni și se încheie în Pipera. Vă chemăm pe toți cei care credeți că cititul merită promovat. Vor fi acolo cei 30 de maratoniști, susținătorii lor și veți fi și voi (strângerea e între 18 și 18:30). Sperăm să avem 200 de oameni, să umplem un tren întreg. Ar fi minunat să fiți acolo. Luați o carte cu voi, va fi o călătorie destul de lungă! Vrem să obținem un tren de metrou plin de cititori. [...]

10 lucuri de facut in aprilie « La Chic Boutique, April 1st, 2013 on 15:39

[...] in prima zi a lunii, sustine “Maratonul de lectura“, o super initiativa a celor de la Revista de Povestiri, participand la campania “Occupy [...]

Occupy Metrorex | Stropi de Culoare, April 3rd, 2013 on 00:35

[...] multe detalii despre următoarele evenimente din această campanie le puteți afla de pe site-ul Revista de Povești. Sursa: http://metropotam.ro/ Share this:TwitterFacebookPinterestTumblrGoogle +1EmailLike this:Like [...]