15 martie , 2018

REZULTATE CONCURS TRIMESTRIAL DE POVESTIRI (X)

REZULTATE CONCURS TRIMESTRIAL DE POVESTIRI (X)

Concursul trimestrial de povestiri, ediția 10, a fost jurizat de scriitorul Matei Florian (vă invităm să faceți cunoștință cu Cexina Catapuxina). Îi mulțumim mult și le mulțumim de asemenea celor care ne-au trimis povestiri, succes data viitoare și felicitări celor care au scris texte premiate sau alese pentru publicare! Vor apărea pe site în curând.

Următorul concurs de povestiri are deadline 1 iunie, pregătiți operele!

Cum am primit peste 30 de texte, avem 3 premianți, primii 3 din lista de mai jos, care câștigă un loc la Creative Writing Sundays, seria 18.

Textele au fost trimise la jurizare anonime, deci numele autorilor sunt adăugate de noi în analizele de mai jos, scrise de Matei:

„A fost ca o plimbare la târgul de pe Valea Cascadelor, într-o zi de sâmbătă. Am citit 34 de texte ca și cum m-aș fi oprit la 34 de tarabe diferite. Am găsit chinezării simpatice, telefoane la mâna a doua, ceasuri cu cuc din care cucul nu mai iese, mici pe grătar, discuri Electrecord cu Neghiniță, treninguri de purtat în casă, blugi de firmă, tablouri cu căprioare la izvor, macrameuri, bibelouri, bijuterii suflate cu aur, ciocolată din R.F.G., „ciorapi Boss și pantofi Gucci”, ca să-l citez pe domnul Liiceanu. A fost mișto. Și mi-au plăcut enorm oamenii pe care i-am simțit în spatele textelor. Acasă m-am întors cu următoarele chestii:

Răzbunare (dacă într-o zi) (Gabriela Anton)pentru că te prinde. Genul ăla de cămășă care îți vine turnată, fără să simți nevoia de modificări. E simplă, firească, fără zorzoane inutile, cu un croi impecabil, fără burtă. În limbaj tehnic-plicticos, personajele sunt credibile, iar profunzimea are marea calitate că nu e ostentativă.

Xmuquan (George Mocanu)  pentru că e genul de text-obiect pe care îl întâlnești foarte rar într-un târg. Gândiți-vă la o mască africană de lemn, chit că e vorba de o poveste mayașă. Lemnul ăsta e ușor ros pe margini și zgâriat, dar asta nu-i ia din magie. Am ales-o pentru puterea și curajul de a recrea o lume, pentru forța incantatorie, pentru ambiguitatea finalului – tulbure, nelămurit, deschis.

Omul și pantalonul (Irina Cocoșilă)  pentru că e întotdeauna mișto să te întorci dintr-un târg cu ceva ce nu te gândeai că o să cumperi. În cazul ăsta, cu o cartolină pop-art, să zicem. E funny, e witty, a trecut prin stiluri și curente, cât să știe că gravitatea e cam plicticoasă. E ok să jonglezi deștept cu manierismele. S-a mai făcut, dar nu-i nici o problemă, atât timp cât dexteritatea e aia care trebuie.

Pentru că nu m-am putut abține, am mai ales și:

Răzbunare (Doamna Popescu) (Ioana Costăchescu) caramele (pentru umor și plăcerea unei povești corect construite.)

Bătrâna și generalul (Alina Cobzac) un radio rusesc (pentru sobrietatea unei narațiuni clasice.)

Zi de îngropat morții (Andreea Drăghici) o cutie de ceai verde (pentru fluența stilistică.)

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *