Poem scris de Ioana Podeanu, la Atelierul Mornin’ Poets #115, cu Marius Aldea, din 21 septembrie 2025, la tema nevoilor primare.
Privește-mă când am ochii pironiți în tavan
Dă-mi la o parte șuvița de păr de pe chip
Observă-mi apoi linia încruntată de pe frunte
Și efortul de a face totul
Pierdut ca un cercel în nisip
În fiecare dimineață aici se spală străzile
De sânge închegat, de mucuri de țigară și de acadele roșii neterminate
În fiecare zi sorbim plastic topit mâncăm pungi și adormim flămânzi
În abundența în care navigăm fără busolă
În fiecare seară capul se scufundă ca o ancoră pe o pernă albastră
Departe de mal
Putem să-i urcăm unei vecine bătrâne cumpărăturile
Putem să adoptăm un copil de la orfelinat
Putem să ne donăm 20% din salariu
Dar crede-mă că mâine dimineață
Se vor spăla străzile
De sânge închegat, de mucuri de țigară și de acadele roșii neterminate
Iar aici nu a existat Holocaustul, vânătoarea de vrăjitoare și bomba nucleară
Aici trotuarele sunt pavate, iarba udată și cățeii cu bretonul tuns
Privește-mă și înțelege
Aici
Ne ștergem singuri memoria.
