Poem scris de Dorothea Ko la Atelierul Mornin’ Poets #134, cu Cătălina Bălan din 12 iulie 2026, la tema relației dintre poezie și salvare.
creierul meu în craniul ei
l-ai cântărit în mâini de câteva ori,
îți încăpea perfect în palmă
cu pielea aspră, mirosind a tutun,
l-ai studiat pe toate părțile
ca pe versul potrivit
i-ai suflat fumul tău gros de țigară
în cavitățile oculare
dar n-a tușit
n-a zis nici pâs
ai pipăit,
ți-a ținut piept.
Bună, eu sunt Lea, vrei să ne jucăm?
de douăzeci de ori
de cinzeci de ori
de o sută de ori
până s-a dus bateria –
am dat în mintea păpușii
pe care ai asfixiat-o
cu vrăjelile tale
ți-am inspirat nicotina
prin toți porii –
i-ai lins fosa nazală
ți-ai plimbat limba prin creierul meu
așa cum plimbi câinele prin parc
pe caniculă.
Nici nu te-ai obosit să mai strângi
resturile biologice.
Ce zici, păpușă, te scot la un suc?
ți-ai stins țigara în gura ei
a lăsat să-i pice un strop din osul lacrimal
și-a încleștat maxilarul
Du-te dracului de poet, cu fumurile tale cu tot!
