15 septembrie , 2012

autor: Luchian Abel

Nimeni nu reuşea să înţeleagă cum acea buclucaşă minge de ping pong levita pe maşină. Vasile, proprietarul autovehiculului, chemase specialişti, fizicieni, oameni de ştiinţă, chiar şi NASA şi-a trimis un reprezentant, însă nimeni n-a reuşit să dezlege misterul. Oameni în toată firea, cu ochelari şi halate albe, se uitau la minunea lui Vasile ca viţelul la poarta 9. S-au făcut teste, măsurători, totul în zadar însă. După câteva luni, cu toţii renunţaseră la încercările de a desluşi ce stătea în spatele misterioasei plutiri a mingii de ping pong. Într-o zi, însă, Vasile a primit vizita neaşteptată a unui fotograf. Acesta i-a mărturisit că pozase mingea de ping pong, descoperind apoi că obiectivul folosit era capabil să oprească în loc obiectul focalizat. Speriat de descoperire, nu a mai folosit aparatul multă vreme. Asta până într-o zi, când a salvat de la moarte un copil pe trecerea de pietoni, pozând maşina ce venea în viteză spre el. Între timp, fotograful a devenit chiar erou, oprind avioane care se prăbuşeau, asteroizi ce veneau înspre pământ sau pahare de vin gata-gata să se verse pe cămăşi.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *