Poezie scrisă de Angelica Stan, apreciată de Svetlana Cârstean la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 14 octombrie 2018, la tema „dimineața”.
că o casă nouă
e o casă nouă, curată.
un început în care să te instalezi singur, liniștit
cu câinele tău.
să uiți de aerul îmbâcsit de obișnuința
mișcarii de pe canapea pe fotoliu și
invers.
o agresiune căreia îi reziști cu tăria
unui scaun izbit de perete
cedând doar un pic la încheieturi.
iar casa cea veche rămâne în tine
în ficat în plămâni e acolo
cu edeme hidoase
colorate strident ca pe pachetele de țigări.
le ignori
ca orice fumător serios.
continui să locuiești tot așa cum locuiesc
oasele tăcute în meningea lor.
abia când vezi dimineața dimineților
sau ceea ce îți imaginezi că poate urma
după moarte
abia atunci
casa poate începe să-ți vorbească.
