Povestire scrisă de Dana
X sosi în ziua stabilită, fără nici o clipă de întârziere. Florian îl zări de la fereastră intrând în ograda casei și imediat auzi un sunet la ușă. Păși în întâmpinarea-i și parcă cu fiecare pas intra într-un timp dens și vâscos ca o miere, curgând anevoie. În neștire, îi dăduse deja mâna străinului, fără să-i rețină numele. Se trezi deja în atelier cu o senzație cețoasă, privindu-l pe omul scund, cu părul tuns, peste care căzuse deja o boare de brumă. Era îmbrăcat sobru, doar gulerul cămășii ivindu-se dintre pliurile cernite, iar statura și-o păstra cu o oarecare demnitate, în ciuda înălțimii. Nu spunea nimic și liniștea amorțită dintre cei patru pereți părea că-l strivește pe tânăr. Străinul scruta cu atenție fiecare colț al picturilor, apropiindu-se pieziș, sau îndepărtându-se și lăsându-și capul pe-o parte, cu o expresie îngândurată. Gestul îi păru dezaprobator tânărului și un nod greu i se lăsă în gât, ca o criptă. Gândi atunci că e condamnat, iar sângele începu să-i tremure-n vene, șimțindu-și pulsul zvâcnind iar vocea uscându-i-se.
Trimisul se aplecă peste o pictură aeriană, cu niște păsări străvezii. Era una din preferatele tânărului și una din câteva opere reușite în care-și punea speranțele. „Dacă nu vorbesc acum, mai apoi ar putea fi prea târziu”, gândi pictorul. Apoi își auzi propriul glas, care se drese și zise:
Domnule, pot să vă explic… Străinul se întoarse cu tot corpul spre el și îl privi ironic în ochi:
Par a nu înțelege?
Băiatul amuți. Totuși după un minut, spuse:
Știți, vreau să vă spun deschis – nu ajung niciodată în tablourile astea, la ceea ce văd de fapt. E întotdeauna o aproximare, ba chiar una grosolană. Ceea ce i se rupse de pe buze nu părea întocmai ceea ce ar fi vrut să spună. Un sunet murdar începu să-i zgârâie urechile, iar ceața de pe ochi i se-ngroșă. Ar fi vrut să se trezească.
Nu confirmați decât că sunteți un pictor, e remarcabil, încuviință oaspetele în mod surprinzător. În principiu vă apreciez, lucrările dvs. învie în mine unele vise memorabile.. Uneori mă întreb dacă nu cumva acolo e adevărata realitate..adăugă trimisul îndepărtându-se în gânduri. Tânărul însă îl trase brusc înapoi, exclamând uimit:
Da! Da! Acest om, care îi examina lucrările părea să vadă din ce lumi au fost rupte. Florian se lumină dintr-o dată pe interior și începu chiar să-l îndrăgească pe acest ciudat. În minte îi răsunau pe diferite frecvențe povești gândite pentru asemenea ocazii și cât de frumos va fi acest moment, când în sfârșit le va da glas! Și tocmai atunci, X făcu:
Totuși, trebuie să vă dezamăgesc, avem alte norme. Tonul i-a devenit aproape glacial. Se uita drept în fața tânărului, care rămase nemișcat, coborându-și rar pleoapele cărnoase peste curbura ochilor. Văzându-se suveran, X continuă:
Dacă nu pictezi după cerințe, vei rămâne incognito. De fapt, nimeni nu te va aprecia. Lumea acceptă orb ceea ce impun eu. Nu prea poți să te împotrivești „gustului general”, maestrul îi făcu din ochi cu subînțeles și începu să râdă condescent.
Sincer vorbind, s-a oprit el dintr-o dată, sincer vorbind – mie mi-a plăcut ce am văzut aici. Chiar mi-aș dori uite – să iau tabloul cu păsări. Dar nu e ceea ce ne trebuie, termină el pe un ton brusc serios.
Florian îl privi neîncrezător.
Dar e absurd, zise el după o scurtă ezitare, limba îi înghețase și se mișca anevoie. Dacă v-a plăcut, nu văd nici un motiv să nu-mi acceptați lucrările. Ați și spus că stă în puterea…
Nu înțelegi, îl întrerupse trimisul. Stă în puterea, nu în preferința mea personală, zâmbi el larg. Dinții imaculați îi străluceau ca niște mărgele de plastic, așa încât lui Florian începu să-i fie silă de manierele și cuvintele-i false. Dialogul cădea într-o mocirlă.
Atât am avut de spus, se ridică oaspetele să plece. Băiatul îl urmări cu ochii muți, simțind că acum, plecând, X nu îi va da „cerințele” concrete. Ar fi vrut să-l oprească, însă înțepenise, iar gura deschisă nu mai scotea decât hârcâieli.
Voi lua tabloul, da? întrebă celălalt retoric, îmbrățișând canvasul prăfuit și târându-l cu greu. La revedere și mult spor, mai spuse el și ieși. Ușa scârțâi apoi plesni la închidere, iar în cameră rătăci un timp un ecou străin.
Feedback Motanov
– „auzi un sunet la ușă” – sună nefiresc. auzi o bătaie în ușă, îl auzi bătând la ușă. sau poate chiar „strigând în curte” – cred că la țară oamenii nu prea bat la uși, e mai sigur să strige proprietarul. asta presupunând că acțiunea se petrece la țară, cum sugerează termenul „ogradă”
– „Păși în întâmpinarea-i” – ce e asta, poezie?
– „cu părul tuns” – orice păr e tuns, specificul vine din cum e tuns. pune ceva după – „tuns scurt, tuns castron, tuns periuță”, cum vrei tu
– în 3 rânduri ai 3 x „deja”
– „doar gulerul cămășii ivindu-se dintre pliurile cernite” – nu pot să-mi imaginez despre ce pliuri ar putea fi vorba
– „statura și-o păstra cu o oarecare demnitate, în ciuda înălțimii” statură = http://dexonline.ro/definitie/statur%C4%83 ; cuvântul pe care îl cauți e „postură” – sau „ținută”, „poziție a corpului”
– textul e plin de greșeli de exprimare, dar cred că totul culminează cu „un nod greu i se lăsă în gât, ca o criptă” (dacă te-ai referit la sensul medical al cuvântului, garantez că nimeni nu se prinde și, oricum, e ca și cum ai spune un nod ca o gaură – nu merge)
– numai pentru că vizita e a unui necunoscut și personajul principal nu știe cum îl cheamă nu justifică să-l numești X (omul, străinul, necunoscutul, vizitatorul, etc)
– dincolo de toate cuvintele alese anapoda, nici povestea din text nu e grozavă – de fapt, care e povestea? un pictor primește vizita unui străin care îi confiscă un tablou. dacă asta e povestea, urmează reacția cititorului: „așa, și?”
– sfatul meu e să te antrenezi să scrii fără cuvinte care îți sună interesant și să-ți rezumi povestea să vezi dacă are sens, dacă ai citi-o
