Poezie scrisă de Andrada Yunusoglu, apreciată de Lavinia Bălulescu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 7 aprilie 2019, la tema „despre dispariția cuiva drag sau pur și simplu despre cum vă raportați voi la discuțiile despre moarte, despre ce vă vine prima dată în minte când cineva deschide discuția despre acest subiect, cum vedeți voi acest subiect, ce simțiți, prima amintire legată de moarte, despre imaginarul vostru personal din spatele acestei teme. Rugămintea ar fi, pe cât se poate, să nu folosim în poeziile respective cuvintele „mort, moarte, a muri””.
1.
pe coridorul spitalului
timpul nu există
salonul tău e înalt
și lumina nu
poate să intre
nu aici
îmi promiți că te faci bine?
îmi promiți?
până crește iarba
până la primăvară
nu cred că mama va mai fi vreodată fericită.
2.
vorbim la telefon în fiecare zi
mama îmi zice că
îți dau și morfină că
e greu să-ți cedeze tot corpul
și așa măcar
nu simți.
amintirile noastre
sunt înlocuite de câte pijamale
noi ți-am adus
de caserole de mâncare
de banii pe care-i bagă mama în buzunare.
mama nu-mi zice
că-ți numeri zilele
nu cred că are curaj
dar vorbim la telefon în fiecare zi
și mie-mi zici
că azi i-ai prins
când îți băteau cuie în sicriu și
nici măcar ziarul nu ți l-au citit.
3.
stau în fața lui
respirația urât mirositoare
și mama zice
deschide dracu geamul ăla
că miroase a moarte.
ieșim pe coridor
să ne jucăm leapșa
eu fug până la capăt
și apoi înapoi
se ține de perete
și râde
de ce dracu nu mă lasă ăștia să plec
mi-au furat ieri plăcinta
cu dovleac
aia de îți place ție
nu-i spune lui maică-ta
de m-ar lăsa dracu
să mănânc ce vreau
eu fug înainte și înapoi
ia spune ce vrei să faci când vei fi mare?
sper să nu fac cancer.
