Poezie scrisă de Alexandru Lăcătușu, apreciată de Lavinia Bălulescu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 7 aprilie 2019, la tema „despre dispariția cuiva drag sau pur și simplu despre cum vă raportați voi la discuțiile despre moarte, despre ce vă vine prima dată în minte când cineva deschide discuția despre acest subiect, cum vedeți voi acest subiect, ce simțiți, prima amintire legată de moarte, despre imaginarul vostru personal din spatele acestei teme. Rugămintea ar fi, pe cât se poate, să nu folosim în poeziile respective cuvintele „mort, moarte, a muri””.
trenul s-a oprit acum privesc chipurile celorlalți luminate prin
geamul spart în formă de libelulă în depărtare doi cai pe pământul
uscat copitele lor copii de doi ani copii de trei ani
împing scheletul de metal cu brațe mici cu oase
în formare spre cimitir mergem înconjurați de
țigani iar ei așteaptă bănuți zgomotoși
se îmbulzesc la intersecții preotului îi sună
telefonul mă joc cu flacăra lumânării las
ceara să-mi picure pe mâini memorez
adidașii rupți ai unei țigănci cu trăsături
frumoase îi mângâi bubele din jurul
gurii mușcăturile de țânțari de pe
brațe îi sărut mâinile are unghii date cu
ojă roșie are unghii roase date cu ojă
roșie are pământ sub unghii copii
de doi ani copii de trei ani ne poartă către
groapă
cel mai amărât dintre ei duce
capacul sicriului de unul singur
se învârte în jurul mesei în biserică
plătim intrare zece lei biletul
apoi fiecare (poate să plângă) după
bunul plac
