3 februarie , 2014

În căutarea titlului pierdut

de Schtte

Mă caut prin sertare, prin buzunare, desfac portofelul și scotocesc prin despărțiturile interioare. Pe un bilețel am scris un titlu, era chiar titlul acestei povestiri, fără el nu aș putea începe să scriu. Mi se urcă sângele la cap, ca o clepsidră întoarsă invers, îmi vine să-l ferfenețesc, să-l rup în mii de bucățele mărunte mărunte, dar de l-aș găsi mai întâi!!! De atâtea ori mi s-a întâmplat să-mi pierd umbrelele prin autobuz, tramvai, prin parc ori la școală, să-mi uit ghiozdanul în aceleași locuri, ca și umbrelele; să-mi rătăcesc mănușile, fularul, ghetele, hainele, caietele, foile, banii, țigările, iubitele … dar titlul era sacru, era sfânt, fără dânsul nu aș fi rezistat nici o secundă, îl purtam cu mine legat cu 12 perechi de cătușe roz cu care se leagă sadomasochiștii când se iubesc în paturile matrimoniale.

            – Dom’le, spune drept, mi-ai văzut titlul pe undeva? Dacă da, bagă-l în text, introdu-l pe la nota de subsol.

            – Salutare, stimabile Narator, mă prezint detectiv doctor în psihologie&filosofie Spătărică Tărnăuceanu-Iepure Rămurică. V-aș povesti întreaga genealogie a numelui meu, dar deocamdată e un fapt divers, secundar, ca atare nesemnificativ. Am avut curajul de a mă înfățișa înaintea dvs. pentru a da de urma titlului.

            – Mulțumesc mult, domnule detectiv doctor Rămurică, apreciez gestul. Vă tăinui un secret: titlul e cel mai de preț lucru pe care l-am avut vreodată. Fără el sunt pierdut…

            – Înțeleg, dar despre ce fel de titlul e vorba? Nobiliar, titlu de proprietate, poziție oficială…? Mai întâi de toate, să ne definim termenii: cum arăta acest titlu? cum îl înțelegeți? care sunt proprietățile sale? cum fac distinția între titlul dvs. și alte titluri pe care le-aș putea găsi la orice colț de stradă?…

            – Domnule Rămurică, nu mă ajutați prea mult, desfăcând firul în paisprezece, dar voi încerca să vă spun povestea lui:

            Eram prin Copou, traversam strada ca să-mi iau de la magazin un corn, un pachet de țigări fără filtru, o mașină de cusut, una de scris și o cafea. Titlul îl aveam, vezi bine, chiar acolo, în buchelar. De altfel, țin într-însul și alte obiecte, mai trebuincioase ori nu; la farmacie, de unde luam lista ce ți-o zisei mai-nainte, dau să plătesc. Achit nota de plată, îmi dă bonul bătut la mașină în culorile curcubeului, privesc vânzătoarea și-i ofer ei titlul meu. I-l ofer pentru că mai aveam unul, nu știu de unde, tocmai îl zărisem în șlăitaf, alături de celălalt. Ce să fac eu cu două titluri? Nu mai bine să i-l dau ei? I-l dau. Când să ies pe ușă afară, îmi număr banii care mi-au mai rămas, țin într-o mână mașina de cusut, într-o mână mașina de scris, într-o mână cornul, într-una cafeaua, iar cu cealaltă mână îmi aprind o țigară cu bricheta tocmai împrumutată pe ascuns de la un trecător. – Hopaaa!!! zic, iaca minune, mai am un Titlu. Titlurile, de unde până atunci aveam doar unul, bine zăvorît în verigi, acum se înmulțeau ca iepurii în pulearț. Le analizez atent pe fiecare dintre ele, nu erau chiar foarte multe, ajunseseră în câteva minute la cifra de 14578352674836154759284655243645929563413264. Bun zic, aș avea talent de arhivar, de măcelar, croitor și de zidar. Tata e sudor de meserie, dar știe să facă de toate, așa că nu știu ce m-ar împiedica să fiu corăbier. Îmi așez mașina de cusut pe brațe, o conectez cu un cablu usb la mașina de scris (un instrument tare drăgălaș, Colibri mi se pare), și mă apuc de programat în limbaj pirateresc, instrumentalizat prima oară de Johnny Depp, un traficant de icre negre; titlurile le leg între ele la o distanță de doi coți de la nivelul mării și-mi desfășor în câteva ore de muncă șaisprezece vele, de dimensiuni diferite. Urma să fac rost și de celelalte materiale, pentru a-mi construi submarinul de suprafață în stil renascentist, așa că înfășor pânzele pe rând în suluri, le bag în buzunarul de la piept și mă las dus de vânt, ca un planor, până într-o dumbravă de stejari ca să-mi construiesc schelăria navei.

            Nava Amiral am construit-o cu mare plăcere, în întregime cu piese din lemn, la o scală de două ori mărimea naturală. M-am coborât în cală, am desfăcut harta, mi-am făcut semn unde vreau să ajung și mi-am calculat coordonatele. Am lăsat pe catarg în jos velele, umflate de un vânt prielnic, mi-au pus în mișcare ambarcațiunea, iar când am ajuns în Pacific, în spirit pacifist, am capturat o balenă, dar nu cu harponul, așa că am putut să o înhăm la nava Amiral.

            – Și titlul, primul, unde-l țineai în tot acest timp? întreabă un băitan din echipaj.

            – Mă jur că-l aveam încă …

 Feedback Motanov

– ai un corp cu sertare?
– „Mi se urcă sângele la cap, ca o clepsidră întoarsă invers” nu înțeleg, nisipul nu urcă niciodată în clepsidră, coboară, curge
– „îl purtam cu mine legat cu 12 perechi de cătușe roz cu care se leagă sadomasochiștii când se iubesc în paturile matrimoniale.” greoi. de ce 12? de ce matrimoniale? împotmolești cititorul, îi dai să prindă prea multe mingi
– a tăinui înseamnă a ascunde, deci ce înseamnă „vă tăinui un secret” + împărtășirea unui secret?
– cred că povestea ar trebui să înceapă de aici:
„- Domnule Rămurică, nu mă ajutați prea mult, desfăcând firul în paisprezece, dar voi încerca să vă spun cum am pierdut titlul poveștii” (am modificat un pic), să continue delirul în ficțiune și apoi să ne întoarcem la Rămurică

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *