Poem scris de Ana-Maria Comănescu la Atelierul Mornin’ Poets #120, cu Adrian Jicu, din 30 noiembrie 2025, la tema singurății.
mănânc rar în bodega asta chinezească
dar mănânc cu poftă
îmi șterg buzele uleioase cu șervețelele roșii
urme de animale târâte pe tricou
furnicile din copac și porcii cu alune
miroase a piper Sichuan
iar cuplul căsătorit de la masa de lângă
miroase a singurătate
doi oameni care nu mai țin minte
gustul pielii celuilalt
lui îi văd doar spatele
are postura bărbatului tradițional
pe ea o văd intermitent in soare
dungat prin jaluzele o pișcă de-un ochi
iar ochiul din umbră e gol
“nu pot să mănânc pachețele de primăvară
vreau mămăligă și sarmale
vreau o altă femeie
cu care te înșel deja de un an
și pe care s-o înșel după încă unul”
bucătarul bate un gong
soția începe să urle ca un drac
l-am rugat pe ospătar să deschidă geamul
o rafală zboară șervețele roșii peste tot
se aud ca păsări într-un vârtej
mă ridic, îmi apăr fața cu mâinile
ce-am făcut?! nu îi mai văd
întind mâna prin vortex și o apuc de braț
o trag ca o mamă pe copil
fug cu ea afară
ne revenim gâfâind, ea plânge de-a dreptul
îi intind un șervețel roșu
plâng și eu
credeam că o să mă simt ca o eroină
