15 octombrie , 2013

MU SUNT DE ACORD!

Gașca de vaci urcase la păscut, pe deal. Ca de obicei, Zuzeta propusese o altă cărare, mai lină și mai pe la umbră, să nu se mai împiedice una în picioarele alteia și să ajungă sus asudate și cu nervii brânză. Dar voia turmei nu ascultase nici de data asta.

Zuzeta așteptă să ajungă toate sus pe platou și se urcă pe o movilă.

– Mu! Mu sunt de acord cu obiceiurile voastre! Sunt lucruri pe care le putem face altfel, mai bine și mai ușor. Mu mai accept să stăm blege și să bălăngănim talanga. Eu una intru în grevă: mu mai pasc iarbă!

O priveau molfăind oval și plesnind câte-o muscă pe spinare. Un bou clipi.

Zuzeta coborî și se îndepărtă de grup. Fidelă frondei, nu se mai atinse de iarbă, rupse murele din rugi cu țepi cu tot, se ridică în două picioare și prinse câteva prune, mai adulmecă pe ici, pe colo, ba chiar izbuti să vâneze și o șopârlă, pe care o scuipă imediat: brr, se mișcă!

Până la sfârșitul zilei, se simțea deja slăbită, iar când a ajuns acasă și stăpâna i-a privit dezamăgită ugerul s-a simțit și mai nefericită, și mai neînțeleasă. De necaz, a scos limba la ea.

– Săriiiiți! Unde ești, Nicule, Zuzeta are limba mov!

Se sfătuiră între ei și hotărâră să-l cheme a doua zi pe veterinar. Până atunci, măcar s-o mulgă.

Laptele mov a făcut senzație, Zuzeta a ajuns vedetă la televizor și așa a început revoluția laptelui cu arome, cu care, fie vorba între noi, dau gata toate pisicile.

***

Salut! Începem antrenamentul de imaginație.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *