10 februarie , 2017

NASTURI RUPȚI

NASTURI RUPȚI

(Atenție, conținut 18+)

Povestire scrisă de Florin Spătaru, aleasă de Bogdan Munteanu la Creative Writing Sundays, pe 29 ianuarie 2017, la tema „o povestire din care zboară jumătate dintre adjective.”

Cînd ai grijă de nebuni, trebuie să fii foarte atent la orice gest. Fiecare mișcare este o mutare dintr-un joc de șah la care nu te pricepi prea bine. În nici un caz mai bine ca ei. Luana îşi bătea joc de mine. Urîtă de felul ei, cu dioptrii de un deget, păr lins, mîini de măturătoare şi un halat imund. Se juca cu ţîţele mari care i se vedeau perfect prin crăpătura formată de cei doi nasturi rupţi. Sfîrcurile i se întăriseră şi cred că asta îi plăcea. Mă gîndeam că asta era ultima fiinţă din lume care putea să aibă un piept perfect, cînd mi-a simţit privirea. A început să rîdă, lingîndu-şi cu nepăsare degetul plin de bale. M-am simţit încolţit.

Acasă, Irina, soţia mea, e perfect echilibrată, face yoga şi învaţă mereu noi moduri de a face felaţie. Nu ştiu dacă practică şi cu alţii, dar eu sînt perfect mulţumit. Nu aş avea ce să-i reproşez, numai că nu are ţîţele foarte mari. A fost unul dintre secretele pe care nu a avut curajul să mi le spună clar niciodată, doar la vreo doi ani după căsătorie a bătut un apropo. Văzîndu-i mîinile transpirate am subliniat importanța trupului luat global, fără să fac mențiuni speciale. Am insistat pe opulența fundului. Nu mințisem, chiar avea un fund fain. Nu puteam vreodată să recunosc față de ea că mă uitasem de nenumărate ori la sînii ei cu sfîrcuri promițătoare. Mi-am adus aminte chiar acum de acest detaliu, pentru că e deasupra mea şi îşi mîngîie corpul. Are ochii închişi, mai bine. Nu-mi pot scoate din minte mişcările Luanei. În timp ce frămînt nişte chiştoace, îmi imaginez baloanele pline de viaţă în palmele mele. Sînt așa de mari încît nu cred că le-aș putea cuprinde, nu ştiu cum le-aș ţine, aș vrea să le muşc cu toată puterea, dar nu mai apuc. Am ejaculat atît de tare încît am avut impresia că leşin. Irina a rîs şi s-a grăbit să scrie în agenda ei. Testa pe mine nişte scheme mantrice şi a crezut că m-a dat gata. Cu faţa în pernă, eram şocat. Cum puteam să visez la ce se ascundea sub halatul ăla jegos?

A doua zi, mi-am impus să fiu cît mai sobru. Pînă la urmă, nu se putea atinge de mine, nici măcar nu ştia să vorbească prea bine şi apoi, dacă mă enervam, puteam oricînd să o trec pe calmante. Aveam toată puterea. După cîteva ore, plictiseala zilei se instalase şi uitasem deja tot printre hîrtiile cu zeci de reţete de văzut şi revăzut. Asistentele tot insistau cu unele medicamente prea tari şi cu multe efecte secundare în coadă. Ca întotdeauna, trebuia să le scutur lenea şi să le pun să aplice toate exerciţiile pe care le făceam lunar cu ele. Comunicarea eficientă şi atenţia sporită erau conceptele-cheie, nu o pastilă strecurată rapid în gură. Dar ştiam prea bine că o să-mi bat gura degeaba. Urmau să o lase mai moale o săptămînă, o săptămînă şi jumătate, niciodată două şi apoi dădeau iar iama în medicamente. Nu aveam parte de cel mai bun personal sau poate că nici eu nu eram cel mai priceput psihoterapeut. Nu prea conta, tot trebuia să justific cheltuieli şi tratamente. M-am ridicat de la masă şi mi-am dat seama că aproape trecuse ziua.

În salon era linişte. Cine ştie care dintre ei făcuse iar scandal şi asistenta de serviciu le tăiase macaroana. Am zis că trebuie să-mi iau o cafea după ce mă duc mai aproape ca să văd pe ce canal se uitau. Făceam un studiu şi îmi notam în fiecare zi programul în carneţel. Curios, ceva pe un canal obscur, părea nişte stand-up tradus de pe la britanici:  Pedofilii au o viaţă extrem de grea: vă daţi seama cît de greu e să fuţi copii ? Cea mai mare parte din timp copiii aleargă de nebuni şi au mult mai multă energie decît adulţii. Dacă îi prind într-un final, orăcăie că le e foame şi trebuie să le dea de mîncare, apoi le e somn şi copiii sînt foarte adorabili cînd dorm aşa că nu pot să le facă nimic. De aceea pedofilii au inventat un joc prin care pot face ce vor cu copiii numit biserica catolică. Am pufnit şi m-am uitat în jur. Nimeni nu schiţa nici un gest. Pacienții urmăreau cu atenție doar mișcările camerei de luat vederi și personajele din public care se tot schimbau.

Ieşisem la ţigară şi mă uitam abătut la stele. Trebuia să stau pînă noaptea tîrziu ca să termin toată hîrţogăraia. De la colţ se vedeau unele camere luminate. Luana se bălăngănea în faţă unei asistente. O certa, ca de obicei. Poate că m-am uitat prea mult în direcţia ei, poate că avea din nou doi nasturi desfăcuţi. Hotărîrea era luată. Am stins ţigara cu degete sigure. Cele două pastile îşi făceau efectul în cîteva secunde. Luana a înghiţit imediat şi s-a băgat în pat. În principiu nu mă vedea nimeni.

Am încuiat uşa şi am tras jaluzelele. Avea un cur bombat şi cam mare. Din păcate pentru mine adormise pe burtă şi m-au apucat transpiraţiile încercînd să o întorc pe spate. Între picioarele ei nu mă puteam concentra decît la tangajul baloanelor. Eram cu un sfîrc în gură cînd mi-am dat seama că picioarele ei puternice încep să mă strîngă. Visa probabil frumos. Am început să mă lupt cu hălcile ei fără succes. Transpirasem la greu. Cu toate că mă zbăteam ca un peşte, erecţia mea îşi vedea de treabă şi se bucura de căldura coapselor. Nu puteam să ies, dar mă simțeam în același timp pe val. Am încercat să mă desprind, dar am dat de privirea atentă a Luanei. Am împietrit. Nu știam ce să fac, dar picioarele ei s-au strîns și mai tare. Îndemnul era clar. M-am agitat din toate încheieturile și am simțit cum strînsoarea se mai slăbește. Am alunecat epuizat din patul de fier. Luana se ridicase și se bîțîia ușor.

#florin spătaru

Comentarii facebook:

1 comment

Lasă un răspuns la Nasturi rupți - Florin SPATARU Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *