Poezie scrisă de Maria Cârstian, apreciată de Olga Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 mai 2020.
te visez într-un compartiment de tren
13 ianuarie 2013 suntem din nou
la capete opuse ale coardei
în plină tensiune
egrete se înfig cu ciocurile în stânci
ești de un calm devastator
o draperie atârnă din tavan
plină de praf
e foarte puțin aer aici
îmi spui că ți-e foame
coarda pocnește
îți întind ciocolata
în ambalaj mov
doar într-un vis aș împărți ciocolată
cu tine știi că mai degrabă ți-aș
înfige un pix în ochi dar mai ia
o pătrățică ți s-au întâmplat multe să fii așa
sau poate nu ți-a arătat nimeni cum să
fii altfel cum se simte
când scapi de rușine
guma pe degete se-ntinde
nu e nevoie să spui nimic
aici pasăm pătrățele și cumva
disprețul confortabil greața familiară
dorul clementinelor care se dau de pereți
până devin vinete coapte
vinete coapte
pătrățele cu de toate
găsesc o ancoră în buzunar
un ambalaj
îl ia vântul
plăcere și ostilitate
muște moi pe care le plesnesc
se întind ca guma pe degete
nu se dezlipesc
oricât le râcâi
