Poezie scrisă de Aurore Iacobescu, apreciată de Miruna Vlada la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 16 septembrie 2018, la tema „- despre furia (sau alte sentimente) pe care o simți în fața unei situații de nedreptate asupra unei categorii de oameni vulnerabili care sunt umiliți și nu se pot ajuta singuri; / – despre sentimentul neputinței în fața unor minciuni sau acte de înșelăciune (minciuna, corupție) care îți afectează direct viața; – o situație când tu însuți ai fost actorul nedreptății.”
Să nu spui la școală
Că ai fost la revoluție.
Uită cum spălau cu furtunul
Creierii din față de la Inter.
Să spui că ai stat la coadă,
Că ai învățat din abecedar,
Că nu ai dat drumul la televizor
Decât să vizionezi Teleenciclopedia
Și să-ți mănânci porția de varză.
A, nu, nu poți spune asta,
Nu e sâmbătă.
Atunci spune-le că te-ai băgat
Imediat sub plapumă,
Că oricum nu era ziua de spălat
Pe păr,
Și că bunica îți încălzise locul
Cu o sticlă fierbinte de apă.
Să nu le spui că ai strigat
Dictatorul a fugit.
Spune-le că nu îți plac desenele animate,
Că la noi nu se ascultă România Liberă,
Spune-le că nu ți-e frig în casă.
Să nu le spui că ai fost la alimentară
Și ai văzut cum duceau o bătrână
Înghețată la groapă.
Să le spui că bunicul
A greșit puțin lecția
Când a înjurat partidul,
A greșit puțin poezia
De asta a luat o notă mai mică
Și a ajuns la pușcărie.
Să nu le spui
Că ai fost la revoluție,
Că ai râs de tovarășul,
Că așa și pe dincolo,
Că ai văzut bărbați aliniați
Și dezbrăcați până la brâu,
Scria Terorist pe ei,
Dar când nu știi prea bine să citești
Nu contează
Așa mult.
Că oricum
Ce-i revoluția
Decât o coadă mai lungă
La pâine.
Haide, mamă,
C-ai avut noroc.
Ne-ai crescut tare cuminți.
Nu am spus nimic.
