Povestire scrisă de Cătălina Cosmescu-Bibire, aleasă de Cristina Ispas la Creative Writing Sundays, pe 18 octombrie 2026, la tema: „un text – poate fi și un flash – despre ideea de frumusețe (în special frumusețea fizică)”.
Unchieșu’ și-a cam dat singur la gioale.
Nu că zic eu, da’ toata lumea zice, cam toata lumea din sat știe ce-i poate pielea unchieșului. Că nu era la prima abatere, știți și dumneavoastră că mai fusese închis o dată, tot pentru alcool. Atunci busișe rău mașina, când eram eu mic. Se întorsese de la fabrică beat și se răsturnase cu ea de pe pod, de-a dura se dusese cu ea, drept în gârlă. Se facuse mașina un guguloi de fiare, ce să mai, mă mir că a mai scăpat, i-a dat Dumnezeu zile. L-au chemat pe Denis de l-a scos cu tractoru’, tot crăci era și-atunci de beat. Da’ acuma m-a enervat rău de tot, păi ce vină am eu, doamnă, că e el nebun?! Și zice la toată lumea că n-a fost el de vină. Da’ lasă că vă povestesc eu cum a fost, vă spun, dacă îmi mai dați o bere, vă spun tot cum s-a întâmplat, că eram cu el atunci.
Ne întorceam de la o lucrare unde tăiasem eu cu drujba niște tufani marcați, că de mult îl duceam pe Dumitru ăla a’ lu’ Boșitu cu zăhărelu’ că îi tai, îi tai, și până la urmă m-am dus să-i tai, și-am zis, hai să-l iau și pe unchieșu’, să mai facă și el un ban, eu le tăiam cu drujba și el le mărunțea. M-a cam bătut pe mine pulpa că cine știe ce tâmpenie mai face, că mereu le face, da’ am zis să-i dau o șansă, că s-a mai liniștit la bătrânețe, în fine, ne-am dus, am tăiat lemnele și el bineințeles că s-a îmbătat, că ne-a dat de băut a’ lu’ Boșitu, știți cum se face, și eu mă îmbătasem, da’ nu așa rău, măcar eu știam ce fac. Și s-a urcat la volan când să ne întoarcem acasă, da’ eu i-am zis, bă tată, bă, nu te urca beat la volan, mai bine mai rămânem la ăsta până ne trezim sau dormim în mașină, dracu’, că nu ne aleargă nimeni, da’ el nu și nu, s-a pus pe mine cum face el de obicei, că sunt un prost și-un cretin și-un tâmpit, ce era la gura lui, ferească sfântu’, și că mă dau eu mare că știu mai bine ca el, că îl tratez ca p-un prost, că ce, el nu e copil mic să-i spun eu ce să facă, ce să mai, îl apucase, și-am încercat să-i iau cheile din mână, să nu le bage în contact, măi doamnă, și s-a pus cu pumnii pe mine, nu vă mint, s-a pus cu pumnii pe mine și numai pumni în cap îmi căra, uite-așa, îmi dădea numai în cap, du-du-du, și mi-a sărit și mie țandăra și-am zis, știi ceva, du-te dracu’, unchieșule, dacă vrei să conduci beat, du-te, lasă-mă dracu’ în pace că mi s-a acrit și de tine și de tot. M-am dat jos din mașină, nu mai puteam de draci, m-am dat jos din mașină și am luat-o la picior, am tăiat-o peste deal, pe drumu’ ăl’ vechi, pe drumu’ forestier, și l-am lăsat acolo, nici nu m-am mai întors să văd ce-a făcut. Și ajung acasă, doamnă, cam pe la ora șase jumate, așa, că mi-a luat ceva să trec dealu’, și nici nu apuc eu să mă spăl și să mănânc, și mă pomenesc cu poliția la poartă, Ioane, Ioane, vino că l-am luat pe tac-tu’. Ei pe dracu, am zis, și-am ieșit la poartă, și dau cu ochii de polițaiu’ ăla de a lucrat la Cocu, îl știți, de are el boală pe noi și e mare șmecher în sat acu’, și face la mine, vezi Ioane, vezi, ți-am promis eu că vă prind odată și-odată, v-am zis eu că vă ard, acu haide de ia-l pe tac-tu că a intrat cu mașina în curtea și-n casa lu’ unu’ pe DN. Pârnaia îl mănâncă acu’, și după ce că ți l-am găsit beat mort în mașină, s-a mai luat și-n gură cu mine, era tare în dinți, mă împingea, se făcea la mine, băi, mama voastră de recidiviști, da’ vă spun, doamnă, că nu știu de ce mă băga pe mine în aceeași oală cu unchieșu’, că eu măcar n-am făcut pușcărie, mă descurc și eu cum pot, doamnă, că doar mă știți, asta e altă poveste, dar pușcărie niciodată n-am făcut. Că mai tai și eu lemne prin curte pe la unu’, pe la altu’, cu drujba asta, că atâta am, da, dar de făcut pușcărie, cum a făcut unchieșu’, de două ori, asta n-am făcut și nici n-o să fac vreodată în viața mea, să fiu al dracu’! Și unchieșu’ n-a pătimit cât am pătimit eu, el măcar a fost sănătos, și cât a lucrat la fabrică a fost om cât de cât normal, el a luat-o pe arătură mai acu’, dupa ce s-a închis fabrica de cherestea, el mai acu’ s-a apucat de băut, mai bea el și înainte da’ nu chiar așa. Măcar când era la fabrică se scula dimineața, pleca și el undeva, făcea ceva, da’ după ce i-a dat pe toți afară, numai în casă, beat a zăcut. Nimic nu mai făcea, nimic nu-l mai mulțumea, nimica, nimicuț. A bătrână știți că nu a lucrat toată viața ei, oricum, mai făcea și ea prin curte, mai creștea un porc, o vacă, o găină, ca altfel nu ne descurcam. Așa, și după treaba asta, m-am trezit peste noapte capu’ familiei, ia Ioane d-aici, că tre’ să aduci bani în casă că nu mai aduce nimeni, că frati-miu se cărase, oricum, el s-a dus la școală la oraș, ce l-a durut pe el undeva de noi și de greutăți, s-a dus la școală și după aia, după vreo trei ani s-a întors pe aici prin curte să emită pretenții pe avere, nu mai zic. Și m-am apucat de condus după ce l-au dat afar’ pe unchieș, ce era să fac, de nevoie m-am apucat, pe tir m-am dus, și-am stat așa, vreo doi ani, pe tir, până am pățit-o colo pe Dealu’ Negru, în curba aia mare, de m-am răsturnat. Da’ spre deosebire de unchieșu’, nu eram beat, eu n-aveam nimic, da’ uite că tot m-am răsturnat și de atunci am rămas cu mâna asta beteagă, uscată, vedeți, e mai strâmbă decât dreapta, că așa îi pedepsește Dumnezeu pe unii, de nu greșesc cu nimic, și tot ăia o trag. Ce-am mai tras și cu mâna asta, și cu gâtu’… nu vă spun. Că după ce am făcut accidentu’, nimeni nu a vrut să-mi dea nimic, nicio despăgubire, nimic, și uite, am rămas și cu handicapu’ ăsta, tot lupt să mă încadrez la pensie, da’ nu reușesc, că atunci după ce m-am răsturnat m-au luat și m-au dus la doctor, și face doctoru’, n-ai nimic, și eu, cum dracu’ n-am nimic, păi am venit cu capu’ și în parbriz și m-am lovit cu capu’ și în spate, că după ce m-am dezmeticit am pus mâna la ceafă și am simțit ud, când mă uit, era plin de sânge, să mor, da, doamnă, și îi zic doctorului, pai cum să n-am nimic, că eram fleașcă de sânge la cap, la ceafă, pai nu, zice, că ți-am facut noi analize și n-ai nimic. Și am plecat atunci, da’ după aia acasă am văzut că începe să mă doară capu’ din ce în ce mai rău, azi așa, mâine așa, și începuse să mă furnice mâna stângă, mă furnica, mai ales de dimineața când mă trezeam, trebuia să-mi mișc stânga cu dreapta până o simțeam ca lumea, și de atunci nici nu mai pot să mișc degetele cum trebuie, stau închistate așa, ca gheara de pasăre, ca la gheonoaie, tot cu mâna dreaptă le dezghioc dimineața, și mi s-a strâmbat și gâtu’, vedeți, că de-aia stau cu capu’ mai înclinat pe partea stângă acu’, că știu oricum că toata lumea prin sat îmi zice Ion „Gâtu-Strâmb”. Da’ asta e, nu e ca și cum nu l-aș avea strâmb, că mă vad și eu dimineața când mă uit în oglindă, nu sunt orb, și când mă văd îmi vine și să plâng, da’ și să râd. Îmi tot zice a bătrână, Ioane, găsește-ți și tu o fată să te însori, că ai patruj’ de ani de-acum, dar cine să mă ia pe mine, doamnă, când arăt așa puchinos și gheboșat? Singura muncă pe care mai pot s-o fac e asta cu drujba, atât. Am încercat să mai merg și la alți doctori, să-mi iau pensie de handicap, am fost la unii pe la Avuzul de Apă, ce-am mai pățit și cu ăia, nu vă spun. Întâi m-am dus aici la asta a noastră de familie, că-mi trebuia o trimitere să mă bage într-un tub, să-mi facă niște analize acolo, și m-am dus eu dimineața și aștept, și aștept, mă dusesem pe la ora zece, deci doamnă, am așteptat cred că până pe la vreo unu după-masă, pe toți martalogii îi băgase, numai pe mine nu, pe toți, ziceai că mă ocolește intenționat, că cine e Ion Gâtu-Strâmb în satu’ asta, nu?! Dă-l dracu’, să aștepte Ion. Și mi se făcuse și-o foame, deci nu vă zic, nu mai puteam de foame, că nici nu mâncasem dimineață, nu eram sigur dacă trebuie sau nu, și m-am dus în curtea dispensarului, că erau niste vișini, și-am luat o vișină, una, vă jur, doamnă, și am băgat-o în gură, si iese repede asistenta la mine, Ioane, Ioane, ce faci mă nesimțitule, mănânci vișinele lu’ doamna doctor, păi tu nu știi că doamna doctor le ține să facă dulceață? Doamnă, vă zic, am murit de rușine, atunci, pe loc, mai erau și alți oameni de față, am intrat în pământ, nu mai puteam, am zis, să mă trăznească fulgeru’ și să cad aici. Îmi tot spuneam, vezi Ioane, așa îți trebuie dacă ești prost, nu mai puteam, cred că mi se înroșise și fața și urechile de rușine, că eu așa le simțeam, că mă-ncing până la vârf. Am ieșit repede din curtea dispensarului și m-am dus la magazin la Corina, și până acolo numai asta îmi suna în cap, vezi Ioane, dacă ești țăran, numai belele știi să faci, Ioane, prostule, avea dreptate unchieșu’, că ești handicapat și prost. Și intru în magazin, și zic “Corino, dă-mi câte chile de vișine ai tu la vânzare, te rog eu”, și face Corina, n-am vișine la vânzare, Ioane, că ți-aș da. Aia a fost. M-am întors cu coada între picioare la dispensar și am stat să-mi iau trimiterea, n-am găsit vișine că aveam de gând să le dau pe toate la doctoră, să mă lase dracu’ în pace. Și până la urmă mi-am luat trimiterea și-am ajuns la Avuzu’ de Apă. Mai puneți o bere, doamnă, că vă spun cum a fost și la Avuz. Mă duc eu cu trimiterea și aștept, și aștept, și acolo o grămadă la ușă, ca de obicei, se băgase ș-un moș în fața mea, că nu dom’le, e rându’ lui, și-am scos și eu trimiterea și i-am fluturat-o pe sub nas și-am zis, ba nu, e rându’ meu, că eu am trimitere, ia uite, și s-a potolit moșu’, s-a dat la o parte, așa mulțumit am fost în ziua aia că l-am făcut pe moș! Și iese doctoru’ și mă cheamă înăuntru. Și intru eu acolo, mă uit în stânga, mă uit în dreapta, erau o masă și un scaun, și un pat. Și mă pune doctoru’ să mă întind pe pat, și mă pune să mă dezbrac la piele, am dat toate hainele jos, Doamne ferește, deci doamnă, vă zic, am rămas cum m-a făcut mama, ca un bebeluș, ce să mai, și începe doctoru’ să mă pipăie, mă pipăie, și pe la cap, și pe la subsuori, mie-mi venea și să râd, zic, haiti, te pomenești că se urcă ăsta pe mine acu’, da’ nu, că a stat ce a stat și a chemat-o și pe nevastă-sa, care era și aia doctoră. Vă dați seama, când am văzut-o și pe nevastă-sa acolo, să înlemnesc, îmi venea să mă bag sub pat, nu alta, mi-a pus niște fire pe cap, niște alea pe piept, am stat, am făcut ce au zis ei, că speram să-mi dea hârtia aia pentru pensie și să-mi zică și mie ce si cum. P-ormă m-au băgat în tubul ăla, gol așa, și-am mai stat și acolo, îmi venea și frig la picioare, vânt, cred că vreo oră am stat, m-am plictisit, am crezut că au uitat ăia de mine acolo, dracu’, și după ce m-au scos, face doctora, tu ai ceva la nervi, zic eu, ceva la nervi cu capu’, nu, zice ea, ceva la nervii de la mână, îți trebuie tratament. Mi-a dat să fac niste injecții, le-am făcut peste gârlă la Nae a lu’ Bebiță, că fusese asistent și știa, da’ nu mi-au făcut mare lucru injecțiile alea, că tot așa mă simt. Și nici cu pensia n-am prea rezolvat, că zice că n-am destulă vechime în muncă să-mi dea și mie pensie de handicap. Da’ asta e acu’, trebuie s-o rezolvi cumva, Ioane, și de-aia m-am apucat și de sudură cu vecinu’ ăla de peste drum, de la București, mergem și mai sudăm împreună pe la garduri, că are aparat de sudură, da’ seara când ne întoarcem, cad lat, mai și beau cu el câteodată, că na, dupa o zi de muncă intră, și când sunt obosit, și mai tare mă îmbăt. Și nici nu-mi vine să intru în casă când îmi amintesc că s-a întors unchieșu’ din pușcărie, vă zic, nu-mi mai vine să intru, că mi-e că mă iau cu el la ceartă și nu vreau. El are mereu arțag, e pus pe scandal, mai ales de când a ieșit. Când era în pușcărie mereu o suna pe a bătrână, câteodată îi răspundea, câteodată zicea că să îi răspund eu, ca ea are treabă, că și ei i se luase de el, păi o ținea la telefon câte o oră, îi povestea tot-tot ce face acolo în pușcărie, tot. Uneori mi se făcea și milă de el că sta singur acolo și se plictisea, da’ altă dată, când îmi aminteam cum îi căra si lu’ a bătrână pumni în spinare, îmi ziceam, ce fraier ești, Ioane, și mă linișteam. Așa că acu’ seara când vin, mă duc direct în bucătăria de vară și mă culc, am o ladă de zestre acolo, am adus-o din casa ălor bătrâni când s-a pus unchieșu’ cu toporu’ pe ea, era o casă așa frumoasă, nu știu dacă o mai țineti minte, cu pridvor, cu tot, și s-a pus unchieșu’ cu toporu pe ea să o dărâme, că așa i-a tunat lui într-o zi, când a venit acasă beat. Abia am scos de acolo lada asta, atâta am apucat să scot, mi-e așa drag de ea, e încrustată în lemn, are niște modele cum erau muștele alea de pe perne, pe vremuri, am pus un pled pe ea și acolo dorm. Da acu’ să vezi belea, că a venit frati-miu de la oraș și vrea el să facă din bucăăaria mea de vară bucătărie adevărată, că dom’le să tragă apă pentru a bătrână, să bage apă acolo, și să mă mute pe mine de acolo în casă, i-am zis, da’ ce are mă bucătăria asta, e foarte bună așa cum e, lasă că se spală a bătrână și afară la lighean, cum s-a spălat și pân-acu’. Da’ m-am gândit ce să fac, când o veni să tragă țevile, îl las să le tragă, și mă scol noaptea, și pe toate le dezgrop, și pe toate le tai cu bomfaieru’, și după aia le îngrop la loc. Și când s-o mira că de ce nu merg, îi zic, nu știu, Mirele, tu ai făcut lucrare aici, nu erai tu ăla de la oraș, deștept, de le știe el pe toate? Lasă, că vă spun eu care e treaba și cu frati-miu, are și ăla nebuneală în cap o groază, și impresii de oraș, păi vine el în curte să facă ordine cu noi, după ce trei ani n-a mai călcat p-aici?!
Mai puneți, doamnă, o bere, că vă mai spun.
***
Matale mă știi, doamnă, că ne cunoaștem de mult, știi că răposatu’ Nea Miticuț m-a scos mai repede din pușcărie prima dată, Dumnezeu să-l ierte, că matale l-ai prins! Daca nu intervenea el atunci, cine știe câți ani mai făceam… Da’ atunci am meritat, spre deosebire de data asta, când n-am meritat deloc, îmi dau cuvântul meu, vă spun! Și-a bătut joc statu’ de mine, cum face statu’ ăsta, îți bate joc de bătrâni, de la Revoluție încoace, altceva nu mai știe generația asta, decât să-și bată joc de bătrâni și atât! Nu îi ia pe ăia care fură de se îmbogățesc miliarde și miliarde, și mă iau pe mine, sau pe unu’ care fură o găină sau o pâine de foame. Pai e la fel, doamnă?! Nu e la fel! Eu mai eram, doamnă, om de pușcărie acu’? Că împlinisem deja 70 de ani când am intrat a doua oară. Și pentru ce? Că am condus oleacă pilit? Păi la noi în sat toți se urcă piliți la volan și nimeni nu le zice nimic, m-au prins pe mine, ăl’ mai fraier. Am avut ghinion, aia a fost. S-a și răzbunat nesimțitu’ ăla de polițai venit de la Cocu, că de când a venit ne-a luat la ochi, nu știu ce are cu noi, are boală pe noi, aia are, că nu-i băgăm și noi, ca toată lumea, șpaga sub nas! Trebuia să se simtă și el că face ceva în comuna asta, să se simtă și el important! Dacă mai omoram pe cineva mai înțelegeam, da’ așa? N-am omorât pe nimeni, n-am dat la nimeni în cap, n-am făcut nimic, toata viata mea mi-am văzut de treabă și tu mă bagi la pușcărie doi ani?! Bine, a greșit și fi-miu aici, Ion, că mai bine nu mă mai luam după el, de câte ori mă duc cu el undeva, numai belele îmi face, mai bine stăteam eu acasă liniștit și-mi vedeam de ale mele, dar el, nu, să mă duc cu el să mărunțesc niște lemne la a’ lu’ Boșitu, în deal, ca i-a promis mai demult. Pai ce sunt eu de vină că i-ai promis tu mai demult, ce, e lucrarea mea?! Da’ am zis să-l ajut, că na, e fi-miu, și am zis, bine, hai, și am mers la a’ lu’ Boșitu. Am făcut treaba, am lucrat până mai pe seară, și ne-am pus să plecăm, e drept că și băusem ceva, că așa se face, nu ai cum să refuzi, când ți se oferă, bei, că ți se face și sete când muncești, transpiri, îți cere organismu’, doamnă. Dar nu eram, Doamne ferește, atât de beat sau ceva, încât să nu mai știu ce fac, eram oleacă pilit, da’ pilit am mai mers de atâtea ori și n-am pățit nimic. Și mă urc în mașină, dau să pornesc, și începe ăsta micu’, Ion, tată, nu porni mașina că ești beat, și-n sus, și-n jos, făcea el cu mine pe deșteptu’, și a dat să-mi ia cheile din mână, să nu pornesc mașina. Ei, și atunci mi-a sărit și mie dracii, păi futu-ți ceapa mă-tii de copil, mă scuzați, eu te cresc, vorba aia, îți dau mâncare, te țin în casă la mine, că esti ditamai hojmalău’ de patruzeci de ani, și te iei tu să-mi ții mie morală că sunt eu beat? Pai uită-te la tine, că tu ești mai beat ca mine, hai sictir! Da’ așa îi place lui, să facă pe grozavu’, crede el că le știe mai bine ca mine mereu, și-a luat figuri și ăsta micu’ ca și ăla marele, da’ măcar ăla marele stă mai la locu’ lui, nu se amestecă, nu se pune la ceartă cu mine când vine, numai ăsta micu’ face așa. Nu știu, uneori, îți spun matale așa, rămâne între noi, da’ parcă zic că nici nu e făcut cu mine. De mic mi-a mâncat sufletu’ și mi-a scos peri albi, de mic. De mic nu prea era în treaba lui, imi pare rău s-o zic, și mă doare sufletu’, că e băiatu’ meu, la fel ca și ăla marele, da’ ăsta micu’ era descreierat rău. Nu învăța la școală, numai prostii făcea, m-a nenorocit într-un an, era prin clasa a patra, parcă, a venit acasă și erau puse pe plita de la sobă niște bucăți de carne, într-o tigaie, și ăsta micu’ a venit înfometat, și a găsit mâța cu botu’ în ele, și mă jur, că n-am de ce să mint, a luat nebunu’ mâța, a scos-o afară și a turnat benzină pe ea, aveam eu niște benzină într-un bidon, în magazie, a turnat, doamnă, benzină pe ea, și i-a dat foc, s-a dus mâța dracu’, a fugit sub o căpiță de fân să se ascundă, ce să mai încolo și încoace, șapte căpițe de fân mi-a ars în anu’ ăla, doamnă, șapte! Au stat vacile nemâncate aproape toată iarna, le ieșise osu’ prin piele de foame, săracele, ghindă și jir le-am dat, ca la porcii mistreți, ghindă și jir! Și asta nu e tot, trei săptămâni nu a mai dat pe acasă, după aia! I-am zis din prag, dacă te prind pe acasă, îți rup picioarele, draci mănânci, așa i-am strigat. Și știi ce a facut? A fugit de acasă. Venea când nu eram eu sau mă-sa pe aproape, și fura mâncare, că vedeam deranjat pe la butoiul cu brânză. Nu am știut alea trei săptămâni de el, pe unde a stat și ce hram a purtat, abia după trei săptămâni mi-a ajuns acasă, că descoperise educatoarea de la grădiniță că stătea în podu’ de la căminu’ cultural, acolo dormea, mi l-a adus de urechi. I-am tras două perechi de palme de i-au sărit dinții din gură, în poartă i le-am tras, nici nu l-am lăsat să intre în curte. Și nu mai zic, mi-a spart și capu’ lu’ Floricica, vaca mea cea mai grasă, auzi și matale, doamnă, că nu voia să intre pe poartă, și așa a judecat el în mintea lui, că e bine să ia un pietroi și să-i spargă capul, și așa a făcut, exact între ochi i-a dat lu’ săraca Floricica, în moale, eu eram mai departe, strângeam fânu’, da’ am văzut tot, întâi s-a clătinat săraca, apoi a căzut pe picioarele din față, i s-a făcut un ditamai gâlmoiu’ acolo unde o lovise, și din el i-a țâșnit sângele ca la fântână, curgea șiroi, așa, ca atunci când pui apa în ciubăr. M-am dus repede la Ovidiu și l-am chemat, a tăiat-o să nu se mai chinuie, i-a băgat cutițu’ în jugulară repede, după aia am urcat-o în ARO și am dus-o la abator, s-o tranșeze ăia ca lumea, și acu’ mi se rupe sufletu’ când mă gândesc, Floricica mea, ce îi greșise, doamnă, săraca vacă, că nu voia să intre pe poartă, atât?! Numai și numai prostii făcea, vă spun, și după ce a crescut și-a luat aere că el e șefu’ în casă, mai ales după ce m-au dat pe mine afară de la fabrică, de parcă era vina mea, nu că a dat fabrica faliment. Avea impresia că e mare cocoș, că el aduce bani în casă, și dintr-odată el știe mai bine cum stă treaba, că eu nu mai am niciun cuvânt de spus în casa mea și-n curtea mea, sunt un boșorog și atât. Da’ ce să conducă, că după ce își lua salariul de la tir venea acasă, și câte trei, patru zile, zăcea țeapăn, beat lemn, nici până în casă nu mai ajungea, se culca în bucătăria a mică pe o ladă veche, o ladă prăpădită de zestre pe care a adus o el din casa lu’ ăi bătrâni, nici nu știu de ce n-a pus-o pe foc, că de foc era. Da, și el îmi ținea mie morală, cu mașina, mă credeți? Și până la urmă ce copil crești, dacă te lasă cu ochii în soare la nevoie? Halal ajutor, dacă era el așa breaz, de ce n-a stat cu mine în mașină, cu ochii pe mine, daca era el așa treaz, de ce nu s-a urcat el la volan? De ce m-a lăsat singur? Da’ nu l-a mustrat conștiința niciun pic cât a stat tac-su doi ani la pârnaie, pai ce treabă avea el, se tot preumbla prin sat cu drujba aia, o zi tăia lemne, zece le sta, se tot văicărea, că cică nu mai poate, are și gâtu’ stramb, nimeni nu zice, da’ nici nu vrea să muncească, atât vă spun. Ce să mai, faptul e consumat acu’, am făcut doi ani de pușcărie de pomană, asta e, măcar am avut timp să mă gândesc la toate. Viața în pușcărie nu e ușoară, matale îți dai seama, că ești femeie deșteaptă, chiar dacă o faci pentru nimic, oricum ai da-o tot pușcărie e, ăilalți te privesc chiorâș după ce ieși, orice ai face, pai și dacă mă duc acu’ până la Petre să iau un suc, toți se uită la mine strâmb. Zici că am omorât pe cineva, da’ n-am omorât pe nimeni.
Pe nimeni n-am omorât.
