14 iunie , 2016

SUNT UN OM SIMPLU

SUNT UN OM SIMPLU

Povestire scrisă de Emanuel Modoc, premiată de Adrian Schiop la concursul trimestrial de povestiri, „pentru narațiunea alertă, simțul fundalului social, coerența vocii (sictir, nevroză, dezabuzare), stilul dezinvolt, cinismul necăznit. Efect reușit de veridicitate în felul cum relatarea sare nevrotic de la una la alta – dar fără ca asta să atenteze la narațiune, din contră, adâncind-o, dându-i profunzime.”

Sunt un om simplu, văd o țâță, fac o labă. După 2010, părea că se cam termină tranziția românească. Adică… mai murea lumea de foame, da’ la un moment dat nu mai puteai fuma în baruri, rezidenții mai tineri fugeau de tine când voiai să le dai, vorb-aia, o mică atenție, iar reclamele la produse venite din occident puțeau de actori români frumoși. În realitate, toți oamenii ăia frumoși erau incredibil de prost plătiți. Stăteau câte 10-12 ore făcând foamea ca să filmeze spotul și primeau cam o sută de euro pentru toată treaba, și asta o dată la două luni, că aveau și clauză de neconcurență. Adică ce vorbesc, și pe mine mă plăteau mai bine la bar decât pe săracii ăia, frumoșii cu fețele lor parcă dăltuite în onix. Și fetele acelea incredibil de banale în frumusețea lor standard, dar care te intimidau, pentru că aveau ceva din magnitudinea panourilor din jurul mall-urilor. Adică ele ne păzeau de pe acoperișul de la Iulius, în foamea lor bine ascunsă în Adobe Photoshop CS3, pe când noi viermuiam dedesubt spre joburile noastre ceva mai bine plătite. Era amuzant, oricum.

Știu astea pentru că am dat de Gina când eram chelner în anul I. Era foarte bună prietenă cu o colegă de lucru și ceva din prietenia lor perfect umană mă tulbura. Colega nu plesnea de frumusețe, dar avea normalitatea de partea ei, inducea confortul în conversație, o pârghie spre intimitate care o ajuta să-și ducă orice relație la nivelul siguranței conjugale. În schimb Gina mă speria. Coborâtă de pe panourile luminoase, uriașe, instalate în față la McDonald’s, nimic nu se schimba la ea în trecerea la realitate. Aceeași perfecțiune banală, ochi uriași, albaștri, pe care poți să-i urăști, pomeți superbi și dinții ăia pe care nu-i poți avea decât dacă-i cumperi, dar pe care ea îi avea primiți de la Dumnezeu sau ceva. Vreau să zic că Domnul i-a dat cu ambele mâini când a lăsat-o pe pământ. Mă uitam la ea ca la bani. Dacă ar fi deschis gura să vorbească, simțeam că ar fi fost gata să-mi vândă ceva. Dacă m-ar fi atins, ar fi fost ca să mă evalueze, să vadă dacă ar putea vinde ceva din mine. Și chiar așa era. Gina căuta ceva ce poate să ducă la agent, că auzise că dacă face recomandări mai pușcă înc-o sută de euro. Cu colegă-mea de lucru se purta normal, c-au crescut împreună, era parcă ultima ei umanitate și poate doar cu ea își mai putea reaminti că e și ea om și are nevoi și nu mai suportă toată parada asta absurdă, în care se pregătește șase ore ca să filmeze 30 de secunde zâmbind în fața unei tăvi cu cheeseburgeri, sau vorbind la telefon testând noile oferte Orange și Vodafone, după care să iasă la suc cu alt agent pentru alt spot publicitar. Dar cu mine a început steril, cu trei ture în cerc în jurul meu, strâmba din nas la fiecare aspect care-i displăcea. Și nu erau adidașii jerpeliți de vină. Nici blugii negri pătați cu clor, c-o seară înainte, când mi-am lovit găleata de tibie spălând buzile din Inso. Nu, îi displăcea felul în care îmi las, înfrânt, umerii înainte și câteodată uit de mine în timp ce îmi cobor privirea și capul. Felul în care nu-s în stare să cresc păr facial și felul în care am trei vârtecușuri în cap în cele mai tâmpite locuri, din care unul chiar in frunte. Felul în care îmi sug măselele fiindcă mi-am lăsat două carii să-și facă de cap în gura mea și felul în care nu pot privi niciodată în ochii fetelor de teamă să nu mă creadă pe cuvânt când folosesc realități ca să umplu tăcerea, pentru că sunt atât de anxios încât în primele cinci minute cu cineva i-am turnat toată povestea vieții mele. Și nu e o poveste interesantă, ci provoacă doar compătimire și stânjeneală generală, dar ce pula mea pot să zic altceva ca să nu cadă liniștea atât de grea pe umerii mei, de parcă eu-s de vină că fetele cu care vorbesc n-au imaginație și de parcă eu trebuie să umplu mereu golurile de frică să nu se ridice de la masă să-și caute o prietenă să rămână cu ea să mă omoare încă un pic pe dinăuntru.

Am așteptat-o pe Gina să termine cu evaluarea, că trebuia să fac tura-n sală să dau ultima comandă și s-a oprit brusc cu privirea la mâinile mele și a zis să îi povestesc ceva, orice, dar să și gesticulez cu mâinile neapărat, că a văzut în sfârșit ceva ce m-ar putea salva. Și încep să-i zic de viața mea, de cum am ajuns la lucru după ce-am dormit 5 ore în sala de lectură de la cămin, că, după ce m-a dat Andreea afară din casă că n-o mai futeam decât capră odată ce aflasem că făcea videochat și n-o puteam vedea altfel, m-am cazat, dar mi-a dat vaca de administratoare cheia greșită și a plecat pe weekend în pizda mă-sii acasă, iar portarul n-a putut să mă ajute cu nimic că nu el ținea cheile, așa că m-am dus să dorm într-o sală de lectură și pe la 4 a.m. au venit un tip și-o tipă și-au început să se lingă și sunt sigur că erau pregătiți să și facă dulce dragoste, dar am zis că nu vreau s-o ard voyeur, vreau doar să dorm, că mâine am tură de 17 ore, așa că am futut un picior în scaunul de lângă mine și fătuca s-a speriat și 15 minute mai târziu a venit poliția cu portaru’ și m-au întrebat prietene ce cauți aici și am zis că ce, dorm! Le-am arătat legitimația că era pe bune, nu eram boschetar! Ce, boschetarii au ochelari?! M-a oprit Gina și a zis că am niște mâini superbe și pe loc a început să-mi ia arătătorul de la mâna dreaptă la supt. M-a pornit nebuna, am zis că diseară mă fut cu o reclamă și m-a bucurat cumva gândul ăsta. Pentru că astea-s micile chestii care mă fac să simt că există o oarecare dreptate undeva. Că dacă nu suportam pe careva de la bar și-mi cerea o limonadă și scăpam pe jos lămâia tăiată pe jumătate nu o aruncam, că făceam risipă la șeful! Că dacă era să-mi fac nevoile, mai bine țineam în mine ca să mi le fac la lucru, pentru că știam că sunt pe timpul de lucru, și pe timpul de lucru sunt plătit, așa că practic eram plătit ca să mă cac în alea 10-15 minute. Că dacă făceam mai mulți comandă la mâncare mă băgam eu să strâng banii și bacșișul îl păstram eu, pentru că, deși eu însumi trăiam din bacșiș mai mult, că nu mă dădeau afară din casă ăia 500 de lei primiți de la bar, simțeam că aveam mai mare nevoie de ei decât băiatu’ care livra pizza cu mopedul, că ziceam uite, un băiat descurcăreț, eu abia mă dau pe bicicletă și el face slalom cu mopedul, cum altfel îmi aduce mereu pizza în juma de oră? Am mecanismul ăsta stupid de compensație, iar acum îmi pare rău că am zis c-am futut-o pe Gina-reclama la McDonald’s când de fapt Gina era și ea om și ar fi trebuit de fapt să apreciez că din tot ansamblul a găsit ceva care să mă mântuiască în această lume a frumosului care trebuie exploatat. Că eu n-am băgat în seamă treaba asta niciodată, ba chiar îmi beleam cuticulele și-mi rodeam unghiile des, deci nu știu ce vedea la ele. Îmi mai și trosneam degetele de câte ori puteam, că-mi tot zicea bunică-mea termină mă c-o să faci reumatism da’ te-o clătit dumnezeu de cap mă chiaunule ba’-să dracu’-n capu’ tău. Deci chiar nu știu, dar să zic mersi, nu neapărat pentru futai, care a fost decent, adică nu mi-a rupt pula, dar se simțea că fata n-a prins în ultimul an decât obosiți care gâfâiau câte cinșpe minute pe ea, ci pen’-că m-a combinat cu cei de la Dunhill la o ședință foto.

Vai, picture this, trea’ să stau cu un sacou frumos negru strâmt pe mine și c-o cămașă albă cu butoni sidefați ținând în mână ultimu’ lor model de pachet de țigări care tot același căcat e, dar e cumva, așa, mai noir. Și la fel și eu, un yuppie autohton, cu ceas frumos pe mână și cu mâna mea superbă ținând pachetul ca într-o cușcă de oase să arăt cumva la nivel simbolic dorința de a poseda un asemenea produs superb și mi-am pus și garou la braț să mi se umfle venele să arate cât mai viril și-a zis fotograful ce pula mea faci îmi fuți ședința dă jos cauciucul ăla. Și l-am dat jos și după trei luni m-am văzut în fluturașii de la dunhill și-i ziceam unei fete vezi, ăsta-s eu, și ea zicea marș mă și eu eram ceva la modul pe bune, am pușcat suta de euro pentru trei poze, uite la mâna mea, stai să strâng un pic pumnul să se umfle venele că altfel nu-ți dai seama.

#emanuel modoc

Comentarii facebook:

2 comments
  • Alexandru Adrian spune:

    „Sunt un om simplu, văd o țâță, fac o labă. ” Iata un autor de actiune. Intr-adevar, o selectie de locul intai! Felicitari selectionerului. Asta, da literatura!

    • Sonia spune:

      “Sunt un om simplu, văd o țâță, fac o labă. ” Iata un autor de actiune. Intr-adevar, o selectie de locul intai! Felicitari selectionerului. Asta, da literatura!

      Da da, bravo, cred ca ia fost greu sa modifice un meme de pe net popular „I’m a simple man, I see a boob, I press like.” si sa il scrie in romana.

Dă-i un răspuns lui Sonia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *