16 martie , 2016

VISUAL PLAYGROUND 4

VISUAL PLAYGROUND 4

Visual Playground ne anunță:

Tinerii creativi care vor să aprofundeze noțiuni de limbaj vizual, prin exerciții practice și experimente cu tehnici artistice în cadrul atelierelor tematice de ilustrație, design grafic, design editorial sau de personaj, caligrafie, art direction, inking sau street art, pot aplica prin completarea formularului de înscriere și trimiterea unui portofoliu cu un conținut de minimum de 3 lucrări grafice personale reprezentative: http://visualplayground.ro/apply

Înscrierile se desfășoară în perioada 10 – 24 martie și, în urma evaluării aplicațiilor de către organizatorii școlii alături de un curator independent, vor fi admiși 24 de studenți. Pentru înscrieri nu este percepută nicio taxă, însă cei care se vor regăsi pe lista participanților selectați vor achita o taxă ulterioară de 150 de euro (670 lei) pentru a putea participa la cele 10 zile de workshop-uri intensive în cadrul școlii Visual Playground.

DATA ȘI LOCUL EVENIMENTULUI

Sesiunea de workshop-uri va începe pe 7 aprilie și se va încheia duminică, pe 17 aprilie. Activitățile programate se vor desfășura zilnic între orele 10:00 – 19:00, în incinta Deschis Gastrobar din București.

SPEAKERII INVITAȚI

Pentru prima dată în istoria școlii, organizatorii au invitat la catedră atât profesioniști din comunitatea creativă locală, cât și speakeri, traineri, graphic designeri, ilustratori și art directori din afara țării.

Primii doi dintre speakerii invitați să susțină workshop-uri la Visual Playground 2016 sunt Raymond Bobar și Jonathan Calugi.

Raymond Bobar este designer (tipo)grafic și co-fondator al publicației trimestriale de jurnalism narativ DoR (Decât o Revistă). A lucrat ca designer pentru proiecte culturale în București: Festivalul de Film Transilvania, Galeria Plan B, Muzeul de Artă Contemporană, Editura IDEA, Festivalul Anim’est și Revista Punctum și a predat design editorial la Centrul pentru Jurnalism Independent. În prezent, creează comunicare grafică în regim de atelier independent, este consultant pentru studioul de fonturi Dalton Maag și are birou de Art Director la DoR.

Primul dintre cei 6 invitați internaționali este ilustratorul Jonathan Calugi.

Jonathan Calugi este un artist din Italia care creează pattern-uri și desene simple, minimaliste, nominalizat de Print Magazine ca New Visual Artist în 2010. Ilustrația și pattern-urile curate sunt rezultatul paradoxal al lucrului într-un studio autoproclamat haotic și aglomerat. Fiecare lucrare a sa este o reinterpetare a unei mâzgălituri copilărești, din linii simple și culori necomplicate. În lista lui de clienți se numără Nike, Sony, Apple și Wired. Cu o experiență bogată în participarea la conferințe și workshop-uri de design, Jonathan susține activ principiul “Less is more”.

Următorii 13 speakeri invitați vor fi dezvăluiți succesiv, timp de 6 zile de la deschiderea înscrierilor.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *