INTERVIU CU LAVINIA BĂLULESCU

February 12, 2018 0 Comment

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Lavinia Bălulescu a fost invitata noastră toamna trecută la Creative Writing Sundays. Ne-am bucurat să o cunoaștem și vă recomandăm și vouă să faceți la fel, cel puțin citindu-i cărțile.

Lavinia Balulescu

Cum arată o zi din viața ta, Lavinia?

Mă trezesc dimineața devreme, înainte de 7, și încerc să fiu gata până la 7.20, când cobor și gonesc spre tramvai. Ajung la redacție în jur de ora 8 (la ziarul Adevărul, acolo unde lucrez de vreo 10 ani), iar până la 9, când încă e liniște în jurul meu, îmi mănânc micul dejun (fruct plus iaurt), îmi beau cafeaua și citesc știrile. Apoi începe haosul, care ar dura cam cât o secundă prelungită până seara. De obicei haosul nu poate fi povestit. Seara ies din starea asta și mă retrag în vizuină. În cele două drumuri cu tramvaiul citesc cât pot de mult. De obicei timpul meu e acela de când ajung acasă și până mă culc. Fac și eu ce pot cu el, ca tot omul.

Am văzut că ești foarte activă pe Facebook. Cum te ajută și cum te încurcă Facebook, în calitate de scriitoare?

Sunt editor coordonator al secției Corespondenți și petrec mult timp pe Facebook, în calitate de jurnalist mai degrabă. Nu mă mișc din fața computerului și nu am găsit până acum alt mediu mai bun care să mă țină cu ochii în toate părțile. Plus că tot prin intermediul Facebookului țin legătura cu toți colegii mei jurnaliști din țară. În calitate de scriitoare nu mă ajută cu nimic, ba, din contră, doar îmi atrage atenția și îmi ocupă mintea aiurea. De asta prefer ca atunci când nu sunt la lucru să-mi închid aplicația de Facebook.

Care e procesul prin care scrii o carte? Pornești de la o idee, un personaj, o situație, o senzație, cum faci?

Nu am un procedeu anume. Uneori e un vis, alteori e o replică pe care o aud pe stradă sau o amintire recuperată din copilărie.

Ai publicat cărți în genuri diverse și la mai multe edituri. Cum recomanzi celor care sunt la debut să își aleagă editura?

Cred că nu există rețete. Editurile, fie ele mici sau mari, au plusurile și minusurile lor. Dacă îți place o editură, pur și simplu încerci, nu? Apoi, a doua oară, vei ști mai bine, pe pielea ta, ce ți se potrivește. Am un prieten care a scris o carte și și-a propus să o publice direct în Statele Unite. Nu cunoaște pe nimeni, doar își încearcă norocul. A trimis deja la mai multe edituri și așteaptă un răspuns. Eu cred că va fi bine. Mereu auzim banalități din astea cu „primul pas ca să obții ceva este să ceri”. Faza e că uneori cred că e fix așa.

Am văzut că ai contribuit cu un text în mai multe antologii tematice – Mai am un singur Doors, Primul meu porno, Scriitori la poliție, #Rezist! Poezia. Cum vezi tu aceste cărți? Crezi că există aici un interes pentru viața personală a scriitorilor la fel de mare ca în Vest?

Cred în primul rând că în România nu există un mare interes pentru literatură, nu precum în Vest. Ceea ce este un loc comun, desigur, pentru că toată lumea știe asta. Totuși oamenii citesc în țara noastră, eu îi văd citind și treaba asta mă face să am încredere în viitor. Acești cititori, acești oameni din „nișă”, sunt probabil interesați și de viețile scriitorilor, nu doar de cărțile lor. Iar pe cei care nu s-au hotărât încă dacă să citească sau nu literatură română s-ar putea ca aceste cărți să-i apropie de ceea ce se scrie în prezent, să le arate că scriitorii ăștia dubioși sunt de fapt niște oameni obișnuiți, simpatici sau bășinoși, care merită ascultați pentru că s-ar putea să spună o poveste tare-tare frumoasă.

Am citit cu plăcere cartea ta recentă – „La mine-n cap”. Pare o carte scrisă pentru cineva anume. E adevărat?

Am avut niște oameni în minte atunci când am scris-o, nu știu dacă se poate altfel.

Recomanzi tinerilor autori să aibă în minte un cititor anume?

Cred că funcționează diferit de la om la om. Eu aș spune că mă ajută mult să mă gândesc la primul meu cititor, să știu cine va fi el.

Ai avut vreun mentor sau ai participat la cenacluri sau dai cuiva manuscrisul la citit înainte de a-l trimite la o editură? Adică te antrenezi în scrierea creativă cu altcineva? Ce părere ai despre chestia asta?

Nu am participat la cenacluri în mod regulat, am fost în câteva tabere de creație în liceu și atât. Au fost utile, pentru că am mai cunoscut oameni și am aflat ce scriau alți tineri de vârsta mea. Manuscrisul l-am dat unui prieten bun, scriitor și el, dar numai după ce a fost gata cel puțin 50%, pentru că am niște superstiții. De fiecare dată când vorbesc prea mult despre un proiect, nu-mi mai iese. În ceea ce privește un posibil mentor, cred că ajută enorm. În cazul meu, este vorba despre scriitoarea și poeta Ileana Roman, din Drobeta-Turnu Severin (orașul meu natal), care m-a învățat, tot în liceu, niște lucruri de bază despre scris și despre citit. Nu se pot explica în câteva cuvinte, dar fără ce m-a învățat ea aș fi probabil o altă persoană acum. Cred că sunt întâlniri în viață care schimbă tot.

Ce scrii în prezent, ce proiecte ai?

Scriu o carte de proză scurtă și, în paralel, lucrez la un proiect poetic cu tatăl meu, Constantin Bălulescu. Și el scrie poezie. Eu îi trimit niște versuri, el îmi răspunde cu o altă poezie și așa mai departe. Corespondăm în felul acesta de aproape un an, eu notez totul și o să vedem ce se întâmplă când tragem linie.


Dacă ți-a plăcut, apasă!