INTERVIU CU MIHAI RADU

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Pe Mihai Radu îl știți din Cațavencii, iar de câțiva ani îl puteți cunoaște și prin literatură. A publicat în 2009 un volum de povestiri la editura Vremea – Hobby și alte povestiri, iar în 2014 un roman la Polirom – Sebastian, ceilalți și-un câine. Îl avem ca invitat la Creative Writing Sundays duminica asta (14 iunie), de la 15:00, în J’ai Bistrot (înăuntru). Dacă vreți să participați la întâlnire, trimiteți un mail la sundays at revistadepovestiri.ro (participarea se face pe baza unei donații de 30 lei).

Ce s-a întâmplat după ce ai scris cartea de povestiri și romanul – le-ai trimis direct editurii sau unor prieteni scriitori? Care e pentru tine procesul care urmează terminării unei cărți?

Povestirile nu le-am dat nimănui, doar câteva fragmente din roman. Am vreo doi prieteni cărora le dau să citeacă din ce scriu. N-am tocmai o experiență așa mare și nici nu știu exact cum o să fac cu romanul la care scriu acum. Cred că e bine, totuși, după ce scrii o carte, să uiți o vreme de ea. Ba chiar să te apuci de alta, și-abia după aceea să te întorci la ea.

Cum reacționezi la critici? (Trebuie spus că n-am găsit pe net nicio recenzie negativă a romanului tău.)

A fost o cronică la cartea de proză scurtă, „Hobby și alter povestiri”, care m-a enervat teribil. O prostie scrisă de Bianca Burța, în care tot repeta că volumul e prea scurt, că e un fel de broșură. Întâlnești și astfel de imbecilități. Totuși, ele nu se compară cu cei care scriu cronici sau vorbesc pe la târguri fără să citească volumele – mi-a fost dat să văd și să aud. Asta așa, pe scurt, despre partea mai nefericită a funcționărimii din domeniu.

 „Te întrebi „De ce scriu?”, sau „De ce public?”. Pentru bani nu se pune problema, să fim serioși. Orgoliul sau vanitatea pot fi parte a unui răspuns, dar la un moment dat ajungi să spui: „băi, dar vreau să fie citită, vreau să fie plăcută”.” (sursa) Cum crești tu, ca autor, șansele ca o carte să fie citită?

N-ai cum „să crești” tu șansele acestea. Eu, unul, scriu, și vreau să vorbesc cu ceilalți, vreau să ne întâlnim în acea lume pe care o construiesc și pe care, deopotrivă, o mărturisesc. E aiurea să stai cu romanul pe marginea drumului, ca o băbuță cu niște zarzavaturi pe care nu i le cumpără nimeni. Să ți se fleoștească proza la soare. E important să fii citit, e important să ai succes, asta arată că spui ceva celor din jurul tău.

mihai radu

Ce contează mai mult pentru tine, în proză – stilul sau acțiunea? Ce apreciezi mai mult dintre cele două la scriitorii tăi preferați?

Nu văd lucrurile așa, cred  că întregul este cel important. Stilul e un fel de-a vedea lumea – el e important în măsura în care lumea și literatura sunt importante. Altfel, există „acțiuni”, adevărate romane polițiste, întâmplări care te țin cu sufletul la gură și care se întâmplă undeva pe creier sau undeva în interiorul inimii. Totalitatea, ea e singura care vorbește.

Vezi vreun pericol în a folosi satira în literatură?

Nici un pericol, se poate folosi în literatură orice „material” care suportă, ca să zic așa, aparența cuvintelor.

Care sunt subiectele pe care ai vrea să le vezi abordate în romanele românești contemporane și deocamdată nu sunt?

Hm, nu știu.

De ce le-ai dat ca temă „rutina” celor care vin duminică la Creative Writing Sundays?

E o temă care mă preocupă, pe care vreau s-o înțeleg, am propus să ne gândim împreună. Ce are de-a face, spre exemplu, rutina cu plictiseala sau cu măreția aceea învinsă a monumentelor?… Apoi, e rutina asta care-ți roade ca un șobolan din corp și din minte, asta care te înnebunește, pe care o plimbi cu tine pe stradă, prin autobuz, prin tunelurile prin care mergi zi de zi.

„Orice persoană privată de libertate, coordonată de un educator, poate solicita şi obţine suport pentru a scrie cărţi sau lucrări ştiinţifiice pe perioada de încarcerare, indiferent de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.” (sursa) Ți-ar plăcea să fii educator de scriere creativă la pușcărie? Cum ar fi?

Ar fi genial. De fapt, să poți să-i înveți pe acești borfași să-și povestească viețile. Să ajungi, prin scrierea creativă la adevărata mărturisire. Aa, și, bineînțeles, pe lângă scrierea creativă, aș face cu ei și multă lectură creativă, că asta le-a lipsit.


Dacă ți-a plăcut, apasă!