20 mai , 2015

MARȘUL DIVERSITĂȚII LA A 10-A EDIȚIE

Vă invităm sâmbătă, 23 mai, de la 16:00, la Arcul de Triumf, la a zecea ediție a Marșului Diversității (se merge până la Piața Victoriei).

Dacă nu le-ați prins la vremea lor, poate aveți timp acum să citiți povestirile din suplimentul LGBT, interviul cu Florin Buhuceanu șiiii îl mai avem și pe Motanov pozat la marș în 2013.

„Îi așteptăm alături de noi pe membrii comunității LGBT, susținătorii ei, reprezentanții altor minorități, dar și pe cei care își doresc să trăiască într-o lume în care avem cu toții drepturi egale.

Comunitatea LGBT rămâne una dintre cele mai discriminate categorii sociale, confruntându-se cu reacţii homofobe şi transfobe extreme, infracţiuni motivate de ură pe criteriul orientării sexuale şi identităţii de gen  și, nu în ultimul rând, cu lipsa de interes, de înţelegere sau cu incapacitatea autorităților de a le proteja drepturile și demnitatea.

În 2015, Bucharest Pride vorbește despre schimbare. Schimbarea realizată în ultimii zece ani de Marș, alături de membri ai comunității și prietenii lor. Schimbarea care încă trebuie înfăptuită pentru a obține respectul față de drepturi fundamentale în România. Dorim să identificăm, alături de comunitate și de cei care ne susțin, pașii pe care îi avem de urmat în viitorul apropiat pentru a obține drepturi egale pentru persoanele LGBT și alte grupuri care se confruntă cu discriminarea. Programul festivalului cuprinde, așa cum v-am obișnuit, proiecții de film, dezbateri, seri comunitate și expoziții. Programul întregii săptămâni poate fi consultat aici.”

bucharest pride 2015

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *