Poem scrise de Eliza Marin la Atelierul Mornin’ Poets #119, cu Andrew Davidson-Novosivschei, din 16 noiembrie 2025, la tema comunicării cu un extraterestru și a emoțiilor asociate cu o problemă care te preocupă foarte tare.
La 12 noaptea, flacăra stă dreaptă
pe pervaz ceara curge liniar.
Te uiți în oglinda ce ține lumina la suprafață
nu mai adânc.
Deschizi cartea
pui cheia la pagina marcată.
În fereastră se mișcă lent o umbră difuză
în coada ochiului.
Respirația aburește suprafața oglinzii.
Aștepți să vezi ceva.
Astea-s prostii
pentru oameni care nu mai au speranță
care stau pe marginea orizontului
o gaură neagră ce se apropie
privești dintr-un reflex optic
dar tu nu ești una din ei.
Pe monitorul vechi o fereastră se deschide singură
<html>
<body>
<script>
console.log(„Ω Ψ : human baseline loaded”);
document.body.innerHTML = „connection ∞.”;
</script>
</body>
</html>
Textul dispare.
Pe antebraț, pielea se pătează în linii subțiri
o pânză de in se zgârie la atingere.
Dispare după ce nu te mai uiți.
Crește spațiul din stern
într-o implozie abisală
ecoul radiației tale singular-orbitale
știi că ți-e dor de cineva
care n-a existat niciodată.
Explodează în mii de particule sincron
în aer spațiul închide ce a fost posibil
două plăci tectonice
un murmur fără atingere.
