Poem scris de Anastasia Tache la Atelierul Mornin’ Poets #129, cu Bogdan Popescu, din 03 mai 2026, la tema vieții marine.
degetele mamei știu
când o scoică e prea tânără
să părăsească marea
prea tânără să se despartă de pădurea de alge
fantoma ei inelată pulverizată
în anotimpul nepotrivit
degetele mamei ating punctul de pe ceafă
în care frica și încordarea pulsează
blândețea din ape se usucă pe mal
sub soarele intermitent
nu-mi dă timp să gândesc
mă împinge cu capul spre apă
degetele mamei știu
înainte e drumul netezit cu podul palmei
fără durere cea mai bună meserie se face uitată
alunec sub valuri lumina e tot mai subțire
frigul îmi lipește pe membre solzi de sirenă
cuțitul meu taie foșnetul algelor brune
foșnetul cearșafurilor în care fiica mea
doarme cu trupul ars de febră
nici măcar o păpușă de bumbac
să-i sperie coșmarurile
creierul meu e focul care mă așteaptă la țărm
40 de secunde arici de mare mi se formează în piept
încă sunt haenyeo
un negustor de respirații drămuite
brațele strânse în neopren
păstrează direcția
mișcări ritmice
mă poartă mereu
la suprafață
