Poem scris de Anastasia Tache la Atelierul Mornin’ Poets #137, cu Elena Vlădăreanu, din 18 octombrie 2026, la tema peisajului/landscape.
Vântul înclină lucerna, de atâtea ori armă în mâinile noastre de copile războinice. În fibrele plantei suntem împreună, corpurile noastre încă nedizolvate în direcții contradictorii. Liliecii pripășiți în pod se izbesc de râsetele noastre − flori presate între pliuri de aer.
Un fluture de noapte planează peste cotețele nutriilor de mult împăiate, atras de compușii volatili oxidați. Aripile pipăie liniștea, amână orele extincției. Se zbate înnebunit să-și reproducă viața. Să-și spintece toracele din care țâșnește o colonie de fluturi-elefant.
Ultrasunete de liliac răsună în exoschelet. Un gong într-o mănăstire budistă. Un zbor cu turbulențe. O manevră forțată în câmpul vizual al unui prădător neașteptat. Pupilele adverse se extind. Un lunetist preia centrul de comandă din craniul îmblănit. Momo plonjează în iarbă, laba aurie cade sigiliu peste fluture.
Momo, pisica plutitoare, spiritul protector al grădinii. Din blană îi picură lumină peste iarba serii. Cu un fluture pulsatil în bot înaintează spre casă. Îl depune la picioarele mamei, în bucătăria de vară.
