Poem scris de Alexandra Podea la Atelierul Mornin’ Poets #137, cu Elena Vlădăreanu, din 18 octombrie 2026, la tema peisajului/landscape.
el e în carne și oase
în rest totul e de catifea
și străzile orașului, și sutele de statui
greierii cântă
taximetriștii care nu vorbesc engleză sunt dornici să te ducă și să te aducă
ca în orice simulare
sejurul începe cu o stare de simetrie
nimic mai sigur și mai prielnic decât reciprocitatea gesturilor
peisajul promite reforma
ce spui ți se spune
ce oferi ți se oferă
cineva corectează ritmul în timp real
ai grație
îți încurajezi propria acrobație din culise
în orașul de catifea
plouă când te gândești la ploaie
te împiedici doar dacă ai acest gând
ești frumoasă doar dacă o spui
umbrele inegale dau de bănuit:
verifici insectele de pe sol
sunt acolo
verifici verdeața frunzelor
o simți pe degete
auzi graurii care te întâmpină în luminiș
dar îndoiala începe lent să erodeze viitorul promis când
nu te mai auzi vorbind cu gura altcuiva
când o întrebare după alta întețește vântul
și ai vrea să scapi de sentimentul că el ascunde ceva teribil
ca o crimă
promisiune-floare-de-plastic
te îndoiești:
nu mai spui, nu ți se mai spune
nu mai oferi, nu ți se mai dă
și ai vrea să săruți din nou gura care promite
dar semnul de pe obrazul lui pare un defect al unui produs în serie
când de fapt e urma propriei tale mușcături
