Povestire scrisă de Crina Voinaghi, apreciată de Ana Maria Sandu la concursul trimestrial de povestiri – „o altfel de poveste „de familie”. Pentru finețea observaților și stilul curat în care e scrisă. Pentru felul în care autoarea se joacă cu planurile temporale. Pentru că reușește să creeze și tensiune și emoție.” Cel mai bine îmi amintesc cum…
FRAGIL
Povestire scrisă de Mariana Băncilă, apreciată de Ana Maria Sandu la concursul trimestrial de povestiri – „e o distopie simpatică. Mi-a amintit puțin de Paul Auster, În țara ultimelor lucruri. Textul are un aer ușor grăbit, ar merita, poate, să fie puțin dezvoltat. Dar e foarte vizual, iar personajul are tandrețe și umor.” INSTITUTUL a emis decretul despre…
POVESTEA LUI LI GHIAN
Povestire scrisă de Ana Ionescu, apreciată de Ana Maria Sandu la concursul trimestrial de povestiri – „pentru că autoarea a ales să se joace și să spună povestea din perspectiva unui obiect de plastic. Și susține acestă opțiune narativă.” M-am născut în China şi am trăit acolo o perioadă (destul de scurtă, de altfel deoarece, ca şi…
REZULTATE CONCURS TRIMESTRIAL DE POVESTIRI (XI)
Concursul trimestrial de povestiri, ediția 11, a fost jurizat de scriitoarea Ana Maria Sandu (vă recomandăm cea mai recentă carte a ei, Pereți subțiri, despre care avem o recenzie aici). Îi mulțumim mult și le mulțumim de asemenea celor care ne-au trimis povestiri, succes data viitoare și felicitări celor care au scris texte premiate sau alese pentru publicare!…
RĂZBUNARE
Povestire scrisă de Gabriela Anton, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „personajele sunt credibile, iar profunzimea are marea calitate că nu e ostentativă.” Dacă într-o zi nu te duci deloc la ore, se zice că lipsești. Ca să chiulești e musai să ajungi mai întâi la școală, care pentru unii dintre noi era…
XMUQUAN
Povestire scrisă de George Mocanu, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „pentru puterea și curajul de a recrea o lume, pentru forța incantatorie, pentru ambiguitatea finalului – tulbure, nelămurit, deschis.” Din data de 13 Baktun, 0 Katun, 0 Tun, 0 Uinal, 0 Kin, 4 Ahau, 8 Cumku și până la 9 Baktun, 0…
OMUL ȘI PANTALONUL
Povestire scrisă de Irina Cocoșilă, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „E funny, e witty, a trecut prin stiluri și curente, cât să știe că gravitatea e cam plicticoasă. E ok să jonglezi deștept cu manierismele. S-a mai făcut, dar nu-i nici o problemă, atât timp cât dexteritatea e aia care trebuie.” Un…
RĂZBUNARE
Povestire scrisă de Ioana Costăchescu, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „pentru umor și plăcerea unei povești corect construite.” Doamna Popescu căzu greu în fotoliul din sufragerie. Își acoperi ochii cu mâna și rămase așa câteva secunde. Unde putea fi? Doar îl căutase peste tot. Blestematul de inel pur și simplu intrase în…
BĂTRÂNA ȘI GENERALUL
Povestire scrisă de Alina Cobzac, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „pentru sobrietatea unei narațiuni clasice.” Ludmila Evghenici Petrovna înainta agale pe Marazlievskaya, târşâindu-şi picioarele încălţate în galoşii răposatului soţ. Nu se grăbea defel, chiar dacă avea toate motivele să o facă. Calculase că, în ritmul în care merge, va ajunge în faţa…
ZI DE ÎNGROPAT MORȚII
Povestire scrisă de Andreea Drăghici, apreciată de Matei Florian la concursul trimestrial de povestiri – „pentru fluența stilistică.” Spune-mi. Mă urmăreşti din tavan? Mă urmăreşti sau mi se pare mie? E totul în capul meu? Sînt nebună? Înseamnă că sînt nebună, dacă mă gîndesc că poate ai profitat de lipsa mea, într-una dintre zilele în care mi-ai…