20 noiembrie , 2019

CRONICA PRIMITIVĂ

CRONICA PRIMITIVĂ

Povestire scrisă de Simona Sava, aleasă de Dănuț Ungureanu la Creative Writing Sundays, la tema „povestire umoristică”, pe 29 septembrie 2019.

Numai înţelegând trecutul putem râde de el

În 2005, la doar 40 de ani distanţă, tehnologia era ceva atât de nou pentru oamenii de rând, încât putea deveni un inamic încăpăţânat, un prieten imbecil, scăpat de sub control. Se formau primele conexiuni ale autonomiei materiei artificiale.

Dicţionar

Beep = apelarea scurtă a unui număr din agenda telefonului mobil, oprită înainte ca persoana sunată să aibă timp să răspundă. Un stimul folosit ca un mesaj cu sens variabil: Sună-mă sau Mă gândesc la tine.

Cămin = facilitate comună care îndeplinea multiple funcţii: de odihnă, prin somn, de hrănire prin fierberea resurselor naturale primare, de igienizare, paradigmă ce nu are corespondent valabil astăzi, şi socializare, prin performarea de ritualuri menite să conducă la depresurizarea structurii neuronale primitive.

Cursuri = însemne grafice preluate de la o instanţă cu inteligenţă omenească superioară în vederea transmiterii informaţiei înapoi către entitatea emitentă. O formă primitivă de transmitere a datelor.

Credit = sumă de bani disponibilă pentru efectuarea apelurilor de telefonie mobilă tip GSM.

Bozgor = apelativ folosit pentru a denumi, în mod peiorativ, locuitorii unei regiuni teritoriale cu o apartenenţă intens disputată. Ungur.

Haios = care produce relaxare prin amuzament, în mod spontan, fără ghidaj neuronal.

Tot atunci, tinerii se adunau în locuri numite Universităţi, pentru a studia împreună diverse subiecte. Reţeaua nu era omniprezentă, Internetul încă o raritate, iar conectarea mentală la Marele Server, indisponibilă.

Pentru că veneau din oraşe îndepărtate, tinerii care studiau în Universităţi locuiau în clădiri de facilităţi denumite cămine, echivalentul de astăzi al somnitoarelor, al sondelor de socializare şi al stimulatorilor calorici la un loc. Primitivismul studenţilor a fost atent cercetat, întrucât stadiul larvar în care se aflau, social, economic şi emoţional, a demonstrat că trăiau o etapă nesigură şi vulnerabilă a existenţei. Şi frumoasă, scriu tratatele de specialitate, în măsura în care frumuseţea putea fi găsită în pregătirea hranei la comun, urmărirea de proiecţii, folosirea instrumentelor muzicale sau consumarea de substanţe uşor halucinogene procesate: alcool şi ţigări.

Cazul de faţă a fost preluat şi păstrat în Marele Server ca fiind una dintre primele manifestări de conştiinţă ale inteligenţei artificiale, care nu avea încă voinţă proprie.

O membră a comunităţii studenţeşti a iniţiat o formă de apropiere emoţională cu un mascul al aceleiaşi clase. Sub pretextul transmiterii de cursuri, cei doi indivizi au interacţionat în vederea consumării unei apropieri formale, bazate pe proiecţie emoţională şi satisfacerea nevoii încă nedefinite de colaborare reproductivă. După o perioadă de tatonare, subiecţii au evoluat spre consumarea idilei, cum a fost numită în tratatele de specialitate. Cei doi au relaţionat în repetate ipostaze, au consumat interacţiuni care au dus la creşterea nivelului de oxitocină şi serotonină.

Subiecţii deţineau dispozitive externe numite telefoane mobile care, cu ajutorul creditului disponibil, le permiteau să comunice codat atunci când se aflau în spaţii diferite. Limitarea acestei interacţiuni de către resurse materiale a împiedicat evoluţia relaţiei, fapt ce a stimulat inteligenţa artificială să facă primii paşi spre simularea voinţei umane. Sub pretextul defulării unei nemulţumiri simţite de studentă, fata a scris un cod pe telefonul mobil. Textul a fost păstrat intact în Marele Server: Du-te-n mă-ta de bozgor spurcat, că m-ai sedus şi m-ai abandonat. Fata era ferm convinsă că nu are credit disponibil pentru trimiterea efectivă a codului, însă l-a tastat pe ecranul dispozitivului şi a simulat o expediere spre dispozitivul omolog deţinut de colegul ungur.

S-au păstrat încă cele 16 apeluri care au urmat şi care au rămas fără răspuns. Fata nu a aflat niciodată că a fost factorul declanşator într-o etapă definitorie pentru evoluţia tehnologiei şi implicit a civilizaţiei androide. Singurul efect pe care l-a simţit a fost ruşinea, sentiment perimat, eliminat astăzi din paleta emoţiilor disponibile. Ruşinea de a fi trimis un mesaj fără intenţie, ruşinea expunerii unor sentimente pe care dorea să le ţină ascunse. Ea nu ştia că primise creditul bonus de 50 de cenţi, o recompensă pentru 60 de minute de apeluri primite.

Aceasta este cea mai veche manifestare a voinţei tehnologiei, cunoscută astăzi sub numele de cod: O întâmplare haioasă.

Receptorul mesajului l-a interpretat ca pe un afront grav. Se pare că termenul bozgor şi trimiterea la sursa biologică exclusivă, mama, erau cele mai grave injurii care îi puteau fi aduse unui mascul în anul de referinţă 2005. Procesul de relaţionare s-a oprit definitiv, deşi, după o perioadă, gradul de intensitate al furiei simţite de receptor s-a redus în mod natural, printr-un procedeu numit uitare. La fel s-a întâmplat şi cu emoţiile studentei. Ruşinea a fost reprimată prin iertare de sine. Totuşi, amintirea faptei nu s-a şters din memoria ei, dar s-a transformat într-o povestire pe care a redat-o ulterior ca pe o întâmplare haioasă, de unde şi numele cu care a fost criptat evenimentul în Marele Server.

Haioasă sau nu, întâmplarea are o însemnătate mult mai mare decât i-a fost atribuită de către participanţi. Aparatul GSM, un model Siemens, poate fi văzut în Galeria Principală MEIA (Muzeului Evoluţiei Inteligenţei Artificiale).

#simona sava

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *