Poem scris de Andrei Constantinescu la Atelierul Mornin’ Poets #131, cu Cătălin Mihai Ștefan, din 31 mai 2026, la tema binelui și frumosului.
te-ar readuce la viață,
te-ar întoarce acasă
nerăbdător să porți cămașa
cu dungi verticale, late,
maronii și portocalii,
cu gulerul acela teatral,
la modă în anii 60-70,
dungile (cum spune un copil liniilor)
trasate pe o planșetă în atelier
de câțiva supraviețuitori post-belici
și câțiva tineri –
viitori supraviețuitori –
vorbind despre urbanizare,
bârfind expoziții de artă.
Cântecul ar cânta despre cum se moare
înainte de a muri.
Întâi se decolorează dungile
portocalii și zâmbetul,
apoi cele maronii, cămașa
se subțiază până la tiv.
Să faci din moarte ceva purtabil,
să te aplatizezi până la foaia de calc.
De necrezut cum omul măsurii
se scoate singur din calcul.
Atâta netezire
a oricărei cute omenești,
atâta tăcere
de tradus dintr-o pagină albă.
Ce dezolare purtai sub cămașă?
Privind înapoi, viața strivise orice relief?
Privind înapoi, cântecul învinețit
se smulge ca dintr-o încăierare.
