Povestire scrisă de Dana Lazăr, premiată de Irina Georgescu Groza la concursul trimestrial de povestiri – „Se detașează de celelalte printr-un limbaj matur și bogat, e o proză atent construită, care ar putea fi și fragment de roman”.
— Le urăm succes tuturor candidaților pentru a trece cu bine ultima probă a examenului maturității, au fost cuvintele rostite de director, apoi s-a mai auzit un pârâit ușor și difuzorul a amuțit.
În așteptarea subiectelor de la limba franceză, supraveghetorii călcau cu pas măsurat printre rânduri. Băieții asudaseră și își făceau vânt cu chipiul, era probabil ultima zi în care îl purtau, dar nu se gândea nimeni acum la asta. Dinspre geamul deschis larg, mirosul puternic al teiului le acoperea nădușeala acrișoară. De când începuseră raidurile, apa curentă de la internat era pe economie. Lângă portretul regelui, ceasul cu pendulă a bătut o dată, scurt, de și un sfert. „Cam târziu”, gândi Dumitru, era timpul să ajungă monsieur Brassey cu subiectele, „ciudat cum întârzie azi”. Nici nu știa ce îl îngrozește mai tare: rușinea să se împiedice acum, la mal, tocmai la ultima probă, sau ordinul de încorporare, cu mențiunea „apt combatant” pe care acasă, în sat, poștașul i-l înmânase mamei.
Afară, pe coridor, dinspre apartamentul pe care îl ocupa domnul director cu familia, s-a auzit o bufnitură, o ușă care se trântește de perete urmată de scârțâitul bicicletei cu roți ajutătoare: se trezise micuțul răzgâiat, iar acum dădea ture pe coridoarele liceului, ca în fiecare dimineață, secondat de grațioasa lui mămică, cu mintea rătăcită.
— George, tu dois être bon, les garçons ont un examen difficile aujourd’hui, l-a dojenit tânăra lui mamă, apoi l-a ademenit înapoi înăuntrul odăii.
Nu se mira nimeni că un domn atât de sever cum era directorul liceului de băieți se însoțea cu această făptură pe jumătate smintită, dar la fel de gracilă cum era când a adus-o, pe când ei intrau în prima clasă de liceu.
Înainte ca femeia să tragă zăvorul, din interior, s-a auzit vocea radioului:
— Soldatul german va apăra pământul românesc la fel ca pe propria sa patrie, dar băieții nu ascultau, erau cu urechile ciulite doar la tânăra mămică. Nu era nevoie s-o vadă ca să știe cum îi tresaltă cămășuța de mătase albă peste sâni, ca în fiecare dimineață când se năpustește despletită și nepieptănată în urma odraslei plecate în expediție pe coridoarele liceului.
Cu două zile în urmă, tot pe la ora asta, absolvenții tremurau, la fel ca acum, că sunt prost pregătiți la limba franceză, apoi a sosit plicul mare, cafeniu cu subiecte, monsieur Brassey a luat cu gesturi ample un coupe papier, a tăiat hârtia venită de la ministerul școalelor pe care erau dactilografiate, iar băieții au răsuflat în cor, ușurați: mai simplu de atât nici că se putea. Cât de prost pregătit să fi fi fost, și cu toții erau astfel, monsieur Brassey fusese mai interesat de politică și să le facă educație sentimentală, decât să-i învețe declinări și conjugări, și tot puteai scrie de trecere, atât era subiectul de generos: „Le romantisme”.
Dumitru a muiat penița în cerneală și a prins să înșire, dintr-odată foarte sigur pe el, păstrându-se atent și la detaliul caligrafic: Le romantisme est un mouvement culturel apparu à la fin du XVIIIe siècle en Allemagne et en Angleterre et se diffusant dans tout l’Occident au cours du XIXe siècle…
Prealarma a început să urle și a urlat fără încetare mult timp după aceea. A trântit lucrarea pe bancă, lângă toc și cerneală, înciudat că subiectul era ușor, a avut timp să își tragă șapca cu cozoroc pe frunte, i-a auzit pe ceilalți cum se încolonează și coboară grăbiți, într-un sfert de ceas bombardierele în formație, secondate de avioanele de vânătoare vor grohăi pe cerul senin de iunie, și se vor îndepărta tot așa cum au venit. „La Ploiești, maică, la Ploiești”, așa ziceau în piață precupețele bătrâne și le indicau cu mâna întinsă direcția, către răsărit, către rafinării.
Au coborât scările de piatră, au ajuns cu răsuflarea tăiată în pivniță, s-au așezat pe băncuțe, ca de obicei, răcoarea le prindea bine, apoi lipiți strâns unul de altul au început să joace un joc, ea a propus asta și liceenii au intrat imediat în horă, ar fi urmat-o oriunde, George micuțul ședea cuminte mai departe, pe genunchii lui ta-su și învârtea o minge mică din câlți, Dumitru îi simțea răsuflarea lângă ureche, era singura femeie în marea aia de adolescenți, oricum le popula tuturor fanteziile, dar ieri era lipită de el, îi simțea mirosul suav, de săpun fin, dar și de țigaret, cuvintele pe care ea i le susura încetișor la urechea stângă accentuând silabele, nu aveau nicio legătură cu jocul tembel, C’est toi et moi, à jamais unis, dans le doux étreinte de l’amour infini, el se prefăcea că a înțeles ce se transmite, și dădea mai departe, tot mai gâtuit, către colegul din dreapta, cuvinte obișnuite, cățel, purcel, avion. Băieții râdeau de el și-l maimuțăreau, puteau să râdă până amețeau, nu-i păsa, ar fi stat, nemișcat, să nu-i piardă deschiderea dintre claviculă și sânul drept, lipite de umărul lui.
Pe urmă, o bubuitură infernală urmată de altele, egale, le-a amuțit glasul, a stins firava luminiță ce proiecta umbre pe fețe, mână ei nervoasă a căutat-o în beznă pe a lui, a prins-o și-a împins-o ușor într-un loc umed și fierbinte, într-un balans care să-i ajungă pentru toate nopțile care vor urma, în care va fi încazarmat sau în tranșee, într-o încleștare ultimă, împotriva foștilor aliați.
Când la ora amiezii au primit semnalul să părăsească adăpostul și să se îndrepte în ordine către dormitoare, liceenii au aflat că americanii s-au abătut de la drumul lor obișnuit, către vechiul regat, și au slobozit, deocamdată doar bombe incendiare, și în zona până deunăzi ferită, a vestului de țară.
„Doamne, hai odată, cu subiectele alea blestemate, ce le-o mai scăpăra mintea azi.” Dumitru își făcea vânt cu coala mare de sugativă. „Ce cald e, sigur acasă s-a copt orzul, până termin eu cu probele, e gata strâns, adunat și arat, numa’ bine prind ruga de sân Petru.”
— Buuuuunăăă ziua, logani destoinici, tună monsieur Brassey, tu es prêt pour la bataille des stylos? Și, zicând asta, dictă să fie împărțite lucrările pe care băieții le începuseră înainte de raid.
