Povestire scrisă de Roxana Maeva, aleasă de Adrian Schiop la Creative Writing Sundays, pe 1 iunie 2025, la tema: „un text care să mizeze pe tensiunea indusă în cadru de o ambiguitate, un paradox”.
– Te-a lovit?
– Nu.
– De unde ai vânătăile?
Fata iși ascunse mâinile sub masă.
– Nu sunt de acum. Sunt de trei, patru zile.
– În acest caz erau verzi. Astea sunt de 24 de ore.
– Ne-am jucat, ok? Cu tipul cu care am fost.
– În ce sens?
– În dormitor. M-a ținut de mâini.
– Și cele din genunchi?
– I-am făcut un blowjob, gizăs…Ok, sunteți mulțumit?
– L-ai cunoscut în acea seară?
– Da, la bar. Era cu un amic de-al meu. Mă rog, o cunoștință.
– Ce s-a întâmplat?
– Nimic. Am băut. M-am făcut mangă. M-am dus la el.
– El te-a invitat?
– Da.
– Și acolo ce ați făcut?
– Am fumat puțin.
– Marijuana?
– Da.
– Apoi?
– I-am supt-o. Ok?
– Ce ai făcut după?
– Am fost la baie sa mă spăl.
– Să te speli?
– Să mă spăl pe față. A terminat pe față. Gizăs! Mai durează mult?
Fata lăsă capul în jos. Bretonul lung și asimetric îi acoperi aproape toată fața.
– Ce s-a întamplat apoi?
– I-am zis că mi-e rău de la iarbă. Că vreau să plec.
– Ți-a chemat un uber?
– Nu. Își punea niște cox. Am ieșit să-mi chem eu. Stă la un demisol. Nu prea e semnal acolo jos.
– Apoi?
– Apoi a venit uberul. Am plecat. Asta fost tot. Pot să plec acum?
– Încă puțin, Ada. Nu e joacă aici. Individul e în spital, inconștient. Lovitură în zona frontală.
– Nu am nici o legătură. Eu plecasem deja.
– A fost găsit pe scări, cu o eșarfă în mână. E eșarfa ta?
– Nu știu. Da. Probabil am scăpat-o. O fi vrut să mi-o aducă la taxi. Nu am de unde să știu. Mai e ceva?
Bărbatul se aplecă în față.
– În telefonul lui era un nume. Irina Știrbulea. Sunteți rude?
Fata tăcu. Răsuci de câteva ori pe deget un inel mic, cu o stea argintie. Răspunse, mai mult șoptit.
– Da. Sora mea.
– E pe lista persoanelor dispărute de doi ani. Mai știi ceva de ea? Te-a mai contactat de atunci?
– Nu.
– Părinții?
– Tata nu mai trăiește. Mama în Italia de șapte ani. Nu știe nimic nici ea.
– Nici un semn, deci? Erați apropiate?
Ada tăcu. Scoase încet inelul și îl puse pe un deget pe cealaltă mână.
– Eram, da, putem să spunem și așa. A fost, de fapt, singurul om care a contat în viața mea. Puteam să o sun cu orice chestie, la orice oră.
– Inelul e de la ea?
Fata dădu afirmativ din cap.
– Da, avea și ea unul la fel.
– Ce legătură avea cu individul?
Ada ridică privirea pentru o secundă.
– E cineva acolo? În spatele oglinzii? E oglindă dublă, așa-i?
– Nu e nimeni. E doar o audiere acum. Pentru stabilirea circumstanțelor, a martorilor. Dacă moare se schimbă încadrarea. Altă procedură. Nu e înregistrat nimic deocamdată.
– A fost cu el, oftă. A fost iubitul Irinei.
– Ai spus că nu îl cunoșteai.
– Nu îl cunoșteam. L-am văzut într-o poză. Atât. Ea mi-a arătat-o o dată. Apoi a șters-o. El nu voia să apară în poze. Nu l-a adus acasă niciodată. Apoi nu a mai venit nici ea acasă.
– Deci l-ai recunoscut la bar. El știa cine ești?
– Nu.
Bărbatul închise dosarul. Puse o mână peste el.
– Ce a fost în seara aceea, de fapt?
Ada se uită direct la bărbat. Pentru prima oară de când se așezase pe scaun.
– Am vrut… am vrut să știu ce s-a întâmplat cu ea. Cu Irina. De aceea m-am dus la el. Nu eram beată. M-am prefăcut.
– Și ai aflat?
Fata își frecă încheieturile mâinilor, apoi le așeză în poală. Răspunse, în cele din urmă, cu o voce albă, fără inflexiuni.
– Baia era foarte îngustă. Doar un wc și o chiuvetă. Fără fereastră. De tocul ușii era un lacăt. Pe exteriorul ușii. Două belciuge și un lacăt mare. Am fugit. M-a prins pe scări. Mi-am tras piciorul și l-am împins. Era destul de praf. S-a dezechilibrat și a căzut . Nu m-am întors să văd.
Bărbatul tăcu. Scoase un pachet de țigări, se jucă cu el pe masă, îl băgă la loc în buzunar. Se ridică, deschise un fișet metalic. Scoase un sacou cu stele roz pal, abia vizibile,i-l întinse fetei.
– Ia-l. L-a uitat cineva mai demult. Trage-i mânecile. O să vină un coleg. Pentru declarația scrisă. Ai fost acolo, n-ai făcut nimic, nu știi nimic. Ți-a fost rău, ai plecat imediat cum ai ajuns. Ai chemat uber. Nu știi nimic altceva.
– Și eșarfa?
– Ce eșarfă? Situația e clară – consum stupefiante, cădere accidentală. Analizele de laborator arată oricum că avea atâta substanță în sânge de putea să omoare și un cal. Rezistent individul.
Mai sunt două fete de pe lista de dispăruți în agenda lui.
Partea bună e că în telefon avem firele pentru ceilalți din rețea.
Bărbatul se îndreptă către ușă. Se opri un moment, înainte să iasă.
– Ada, îmi pare rău. Nu cred ca ți-a fost ușor singură. Ai doar 19 ani. Am și eu o fată, Diana, cu vreo doi ani mai mică. Sper doar că știe că mă poate suna oricând, la orice oră. Chiar și pentru un fleac.
Fata rămase cu privirea în reflexia ei din oglindă. Un zâmbet scurt îi traversă chipul. Cineva intră cu niște foi de hârtie. Completați aici „subsemnata-știrbulea-ada-datele-din-buletin-adresă-cnp… “. Luă pixul și începu să scrie.
