Poezie scrisă de Cristina Ștefan, apreciată de Svetlana Cârstean la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 14 octombrie 2018, la tema „dimineața”.
mai ții minte dimineaţa când am chiulit de la biologie
erai aşa cuminte
abia de te-ai lăsat convinsă
am mers la cireșica, peste drum
am luat o cola şi două paie
aproape că ne-am lipit frunțile sorbind şi șoptind
în stânga un nene gras se tot lingea pe buze
în dreapta doi puștani cu şepci întoarse
erai prea crudă, bărbaţii te-au neliniştit,
aşa că am plecat spre universitate
sunt zece ani de când am terminat liceul
şi încă mă gândesc la cum făceam echilibristică
pe firele de înaltă tensiune
cum săream la trapez pe bulevard
cum dresasem toţi porumbeii din cişmigiu
şi tu
n-ai observat nimic
tu erai bine lipită cu tălpile de asfalt
îmi vorbeai de cursuri şi facultăţi şi joburi şi viitor
în vreme ce eu te luasem de mână
şi-ţi ziceam, aproape-ţi strigam
nu cred în big bang
aşa cum nu cred în dimineţi
înainte de ora nouă, lumea asta nici nu există
sub pleoapele mele închise
aşa că puţin îmi pasă mie de casă şi masă şi familie
ai râs mi-ai spus că-s nebună
să dau la litere, ai zis, deşi s-ar putea să mor de foame
şi uite-mă zece ani mai târziu
nu mai cred nici în tine
degeaba m-ai trezit
