5 noiembrie , 2021

HELLO WORLD

HELLO WORLD

Poezie scrisă de Sorin Voicu, apreciată de Oana Ninu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 24 octombrie 2021, la tema cu următoarele cuvinte impuse: șenile, cocostârc, blugi, acadea, catapultă, semafor, sms, perfuzie, vagonet, dinți de lapte, vătrai, portocală.

 

jucătorii mari
tranzacționează din umbră
ațâță cu vătraiul
creează narativa pun accent
pe impulsurile consumeriste
se joacă cu sinusoida cu ekg-ul
pun semafoare peștilor mici
sell in may and go away
în lunile de vară
maldăre de blugi zac în depozite
deasupra deltei de beton
zboară cocostârci

*

uneori sunt incapabil să aleg
între o portocală și o acadea
incapabil să trimit un simplu sms
și poate că fericirea mea
e doar o stare de resemnare

*

și da tot războiul in viitor
va aparține dronelor
fie aeriene sau la sol
războaiele viitoare vor fi câștigate
de cine știe cod mai bine
ele vor lansa catapulte
vor împinge vagonete
își vor da jos șenilele
pentru decolare
vom asista la perfuzii
picurând inteligența artificială
printre dinții de lapte

#sorin voicu

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *