29 aprilie , 2021

HIPERESTEZIE

HIPERESTEZIE

Poezie scrisă de Letiția Provian, apreciată de Andrei Crăciun la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 25 aprilie 2021, la tema ORAȘULUI, văzut de oamenii care au trăit în el.

mă desprind de oraș
ca o insectă de exuvie,

spirit nomad prin excelență,
mereu în căutarea ideii de acasă,
stranietatea pe care o port cu mine,
viața asta care nu e 100% a mea,

mă desprind de oraș
ca o coajă nedorită de banană,
pe care o eviți în mers,
o gumă se prinde de talpa conversului,
pielea te strânge,
undeva prin ferentari trec țigăncile corpolente,
cu trandafiri roșii de cârpă în păr,
blocuri de nefamiliști,
bărbați în treninguri,
pâine din maia naturală,

pandemia aduce o liniște falsă,
oamenii se exprimă reținut,
ascunzându-și culorile,
muzica se aude mai încet,
culorile putreziciunii s-au estompat,
mirosurile nu se mai degajă cu aceeași violență,
pepene roșu fementat care te lovea în plexul
bulbului rahidian.

mă desprind de oraș ca un
vagabond fără posesiuni,
așteptări, familie,
tuciuriu, ars de soare,
sălbaticul urban.

angajez coșar 0724255267
vulcanizare,
erotic massage,
pompe funebre – servicii complete,
orașul se scrie singur,
o virgulă mișcându-se pe un rând,
o viață minusculă de furnică
urcând pe trunchiul de copac văruit,
o intersecție unde șinele tramvaielor
s-au suprapus grosolan,
excrescențe metalice.

simțurile duse la extrem
când nu mai poți suporta
lumina scăpărând ca un iepure,
prin mască mirosul intoxicant
de parfum ieftin și benzină arsă,
de covrigi și găinaț de guguștiuc,
claxoanele mașinilor supraîncălzite,
bicicletele curierilor sărind cu violență
peste pietrele din centrul vechi,
și rețeaua de ciripituri de sylvia atricapilla și pitulici

mă desprind de solzii tăi de marmură
de pe palatul telefoanelor,
de rănile tale din gropi,
de sub pielea ta de bitum și smoală,
mă desprind de sub acoperământul tău
de silabe,
bu-
cu-
rești

#letiția provian

Comentarii facebook:

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *